Connect with us

Dâmboviţa

Petrecere de 8 Martie pentru femeile social-democrate din Târgovişte

Publicat

pe

Echipa de conducere a femeilor social-democrate din Târgovişte şi-a păstrat tradiţia de a organiza o petrecere pe cinste cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii celebrată în toată lumea pe 8 martie. La manifestarea desfăşurată la restaurantul „Continental”, au fost invitate doamnele social-democrate din municipiu.

Gazdelele evenimentului au fost deputatele Carmen Holban – preşedinta OFSD Târgovişte şi Claudia Gilia – lidera femeilor social-democrate din judeţul Dâmboviţa.

“Muncim în echipă şi ne bazăm pe ajutorul dumneavoastră. Vă urez “La mulţi ani” şi vă spun că vă iubesc doamnelor. Mă sprijin pe dumneavoastră. De fiecare dată, mi-aţi demonstrat că sunteţi mai puternice decât domnii şi sunt sigură că în acest an o să demonstraţi din nou acest lucru, pentru că este un an greu”, a transmis celor de faţă deputata Carmen Holban.

Au venit special pentru a le felicita pe femei cu ocazia acestei minunate sărbători preşedintele PSD Dâmboviţa – deputatul Corneliu Ştefan, primarul municipiului Târgovişte – Cristian Daniel Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu şi alţi membri din staff-ul de conducere al organizaţiei. Liderii social-democraţi le-au urat un călduros „La mulţi ani!” şi le-au asigurat de toată consideraţia lor.

„Este o seară minunată, pe care o petrecem împreună, pentru că sunteţi cu toate fiinţe speciale, sunteţi mame, ceea ce este cel mai important în această viaţă. Sunteţi femei foarte puternice, femei care, împreună cu toţi cei care ne aflam aici, formăm o echipă şi, spun eu, cea mai puternică echipă a unui partid politic, echipa PSD Dâmboviţa”, a spus Claudia Gilia.

Reclama

Femeile social-deomocrate din Târgovişte, chiar dacă erau la sărbătoarea lor, nu au pierdut ocazia de a-l asigura pe primarul Cristian Daniel Stan de toată susţinerea lor în alegerile locale care tocmai bat la uşă.

Participantele la evenimentul de sărbătoare au urmărit cu încântare un minispectacol susţinut de copii şi tineri artişti. Seara a fost întreţinută într-un continuu antren de solistul de muzică populară Eugen Marinescu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Primăria Dragodana: Informare privind ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027

Publicat

pe

Primăria Dragodana, din județul Dâmbovița, informează locuitorii comunei că, în această perioadă, primește cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie electrică. Solicitanții care depun dosarele până în data de 20 noiembrie 2026 vor intra la plată începând cu 1 noiembrie 2026. Pot obține acest sprijin familiile și persoanele singure cu venituri reduse, respectiv 1.386 lei / persoană în cazul familiilor și 2.053 lei în cazul persoanelor singure. De asemenea, este obligatoriu ca aceștia să nu dețină în proprietate bunuri din lista stabilită prin lege (vezi mai jos).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Plăcintă de 24 de metri la Festivalul Dovleacului de la Vulcana Pandele, ediția 24

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent, ieri – 25 octombrie 2026, la două manifestări de factură tradițională desfășurate, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Dumitru, la Fieni, unde, în fiecare an, se organizează cel mai mare târg din județ, și la Vulcana Pandele, unde s-a organizat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Dovleacului.

La Fieni, pe platoul din partea de nord-vest a orașului, pentru câteva zile, s-au adunat legumicultori, pomicultori, apicultori, meșteșugari, comercianți și crescători de animale sosiți din toate colțurile țării. Președintele Corneliu Ștefan, însoțit de primarul orașului Fieni – Iulian Tătulescu și de alți reprezentanți ai administrației publice județene și locale, a făcut un tur al târgului, i-a salutat pe cei prezenți și a purtat scurte dialoguri, despre viața de zi cu zi și problematica curentă a societății, cu cei care și-au etalat produsele în târg.

„Producătorii merită toată aprecierea și susținerea noastră. Trebuie să le fim alături și să îi încurajăm în munca lor, iar produsele locale să ajungă pe mesele cât mai multor dâmbovițeni”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

La Vulcana Pandele, unde Festivalul Dovleacului a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, a fost mult zumzet de toamnă și voie bună. Un semn concret al păstrării nealterate a tradițiilor și obiceiurilor străbune aduse în contemponeranitate, într-o desfășurare a priceperii și ingeniozității. Momentul special la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița l-a constituit tăierea plăcintei gigantice de dovleac. Preparatul culinar a avut o lungime de 24 de metri și a fost pregătit special pentru această sărbătoare unică.

„Toamna aduce culoare în comunitățile dâmbovițene, prin oameni harnici, obiceiuri păstrate cu drag și evenimente care ne aduc împreună”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele CJ Dâmbovița.

Reclama

Primarul comunei Vulcana Pandele, George Rotaru, a precizat că Festivalul Dovleacului a demonstrat că întreaga comunitate s-a comportat ca o adevărată familie.

„Când am văzut curtea plină de oameni cu zâmbetul pe buze, de copii fericiți și de vecini care stau de vorbă și se bucură de sărbătoare, îmi dau seama că tot efortul a meritat din plin”, a spus George Rotaru. „Le mulțumesc din suflet colegilor mei din Primărie și tuturor celor care au tras alături de mine în ultimele zile. Nu e puțin lucru să pui cap la cap un asemenea eveniment, iar fără munca lor neobosită, nimic nu ar fi fost posibil. Mulțumiri din inimă merg și către ansamblurile folclorice participante, care au adus atâta energie, joc și voie bună pe scenă, dar și către Consiliul Județean Dâmbovița și președintele Corneliu Ștefan, pentru sprijinul și prezența alături de comunitatea noastră”.

La cele două evenimente tradiționale, președintele Corneliu Ștefan a fost însoțit de vicepreședinta Luciana Cristea, de secretarul de stat Ionuț Săvoiu, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, de președinta Senatului Universității Valahia – Claudia Gilia, de consilieri locali și județeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite