Connect with us

ACTUALITATE

Zorba Grecul by MC Ranin este un spectacol de compoziţie umană

Publicat

pe

Punerile în scenă ale regizorul MC Ranin sunt întotdeauna încărcate de surprize, de elemente care pun în valoare textul, care amplifică, printr-o serie de efecte, de sunet, lumină şi culoare, jocul actorilor şi, ce este mai important, contribuie la decodificarea într-un format valoros a mesajul dramatic.

Aşa se întâmplă şi în transpunerea scenică a textului Zorba Grecul. Despre naraţiunea în sine nu are rost să vorbim prea mult. Zorba este o legendă, a fost un personaj interpretat cu atâta candoare şi forţă de Anthony Quinn, încât a intrat în tradiţie, în istorie, în gena iubitorilor de film, de poveşti melodramatice despre existenţa umană.

MC Ranin a reuşit în piesa Zorba Grecul (nu trebuie să ne mirăm că ar fi prima adaptare pentru teatru, directorul Teatrului Tony Bulandra este un adept al realizării lucrurilor imposibile şi ieşite din banalalul comun) să aducă în faţa publicului o poveste de viaţă, simplă, caldă şi rece, imprevizibilă, dar şi uşor de dedus, dacă urmăreşti cu atenţie şirul scenelor şi emiterea mesajelor prin gestică, dialog, lumină, dans, muzică şi decor.

Simplitatea şi profunzimea oamenilor obişnuiţi, închistaţi în obiceiurile şi tradiţiile lor. Muţi când vine vorba de schimbare, duri cu ceea ce nu corespunde valorilor lor de grup, de comunitate. Cu frică sau nefrică de Dumnezeu, dornici de viaţă, dar într-un ritm al lor, cu dramul de neobişnuit, de fanatism, de supraapreciere sau subapreciere a unor valori existenţiale.

Ranin, împreună cu protagoniştii melodramei „Zorba Grecul”, a reuşit să brodeze o astfel de atmosferă, pe insula Creta. O peisagistică umană, cum mai găseşti şi pe la noi în unele colectivităţi prinse în tradiţii şi ritualuri ancestrale.

Povestea lui Zorba Grecul şi a şefului său, Niko, tânărul dornic de a intra în aventură, de a explora neprevăzutul, laturile vieţii pe care nu le-a cunoscut, tratată într-un ritm tumultos, chiar palpitant.

Două personaje abrupte, diferite ca structură interioară, dar dornice de a parcurge alte experienţe ale vieţii. Niko l-a acceptat pe Zorba ca mentor, ca ghid în această epopee într-o lume de care nu avea habar şi în care nu ştia cum să se desfăşoare.

Zorba, interpretat admirabil de Cuzin Toma, a fost elementul de omogenizare a întregului spectacol consumat în arealul limitat al scenei. Un Zorba diferit de cel din film, mai tânăr, mai energic, mai supus aventurii. Şeful, Niko, interpretat de Sebastian Bălăşoiu, a fost de neegalat, rolul i s-a potrivit ca o mănuşă.

Ce să mai spunem de soprana Daniela Vlădescu, cea care a dat viaţă Bubulinei, femeia obişnuită să trăiască înconjurată de bărbaţi, de tandreţuri, de toate rosturile fine ale existenţei, şi care, în ultima sa etapă a vieţii, s-a agăţat ca de un remember al întregii sale treeceri prin lume de Zorba Grecul.

Corul femeilor plinuţe, bocitoarele, care personificau, de fapt, gura satului, clevetirea, indicatorul ieşirii din normalitatea bizară a comunităţii arhaice a unuia sau altuia. Apariţiile lor în sală, printre spectatori, constituie punţile de legătură între actele aflate în pregătire rapidă pe scenă. Prologul sau epilogul unor situaţii.

Zorba Grecul este un spectacol de compoziţie umană, o frescă a unei societăţi care nu a apus…

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite