Punerile în scenă ale regizorul MC Ranin sunt întotdeauna încărcate de surprize, de elemente care pun în valoare textul, care amplifică, printr-o serie de efecte, de sunet, lumină şi culoare, jocul actorilor şi, ce este mai important, contribuie la decodificarea într-un format valoros a mesajul dramatic.

Aşa se întâmplă şi în transpunerea scenică a textului Zorba Grecul. Despre naraţiunea în sine nu are rost să vorbim prea mult. Zorba este o legendă, a fost un personaj interpretat cu atâta candoare şi forţă de Anthony Quinn, încât a intrat în tradiţie, în istorie, în gena iubitorilor de film, de poveşti melodramatice despre existenţa umană.

MC Ranin a reuşit în piesa Zorba Grecul (nu trebuie să ne mirăm că ar fi prima adaptare pentru teatru, directorul Teatrului Tony Bulandra este un adept al realizării lucrurilor imposibile şi ieşite din banalalul comun) să aducă în faţa publicului o poveste de viaţă, simplă, caldă şi rece, imprevizibilă, dar şi uşor de dedus, dacă urmăreşti cu atenţie şirul scenelor şi emiterea mesajelor prin gestică, dialog, lumină, dans, muzică şi decor.

Simplitatea şi profunzimea oamenilor obişnuiţi, închistaţi în obiceiurile şi tradiţiile lor. Muţi când vine vorba de schimbare, duri cu ceea ce nu corespunde valorilor lor de grup, de comunitate. Cu frică sau nefrică de Dumnezeu, dornici de viaţă, dar într-un ritm al lor, cu dramul de neobişnuit, de fanatism, de supraapreciere sau subapreciere a unor valori existenţiale.

Ranin, împreună cu protagoniştii melodramei „Zorba Grecul”, a reuşit să brodeze o astfel de atmosferă, pe insula Creta. O peisagistică umană, cum mai găseşti şi pe la noi în unele colectivităţi prinse în tradiţii şi ritualuri ancestrale.

Povestea lui Zorba Grecul şi a şefului său, Niko, tânărul dornic de a intra în aventură, de a explora neprevăzutul, laturile vieţii pe care nu le-a cunoscut, tratată într-un ritm tumultos, chiar palpitant.

Două personaje abrupte, diferite ca structură interioară, dar dornice de a parcurge alte experienţe ale vieţii. Niko l-a acceptat pe Zorba ca mentor, ca ghid în această epopee într-o lume de care nu avea habar şi în care nu ştia cum să se desfăşoare.

Zorba, interpretat admirabil de Cuzin Toma, a fost elementul de omogenizare a întregului spectacol consumat în arealul limitat al scenei. Un Zorba diferit de cel din film, mai tânăr, mai energic, mai supus aventurii. Şeful, Niko, interpretat de Sebastian Bălăşoiu, a fost de neegalat, rolul i s-a potrivit ca o mănuşă.

Ce să mai spunem de soprana Daniela Vlădescu, cea care a dat viaţă Bubulinei, femeia obişnuită să trăiască înconjurată de bărbaţi, de tandreţuri, de toate rosturile fine ale existenţei, şi care, în ultima sa etapă a vieţii, s-a agăţat ca de un remember al întregii sale treeceri prin lume de Zorba Grecul.

Corul femeilor plinuţe, bocitoarele, care personificau, de fapt, gura satului, clevetirea, indicatorul ieşirii din normalitatea bizară a comunităţii arhaice a unuia sau altuia. Apariţiile lor în sală, printre spectatori, constituie punţile de legătură între actele aflate în pregătire rapidă pe scenă. Prologul sau epilogul unor situaţii.

Zorba Grecul este un spectacol de compoziţie umană, o frescă a unei societăţi care nu a apus…