Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Georgeta Florea a prezis că urgia îi va împiedica pe români să se întoarcă acasă…

Publicat

pe

Prezicătoarea Georgeta Florea, cea care comunică cu îngerii și care a aflat în cele mai mici detalii ce se va întâmpla cu omenirea, cu cei care nu respectă perceptele credinței creștine, a relatat, cu mult timp în urmă, că peste pământ va veni o urgie ca cea care chinuie Europa de câteva săptămâni și care nu pare să se lase înfrântă prea ușor.

Spune Georgeta Florea că lucrările vor deveni din ce în ce mai complicate, că virusul va lovi cu înverșunare iar sistemul medical actual nu îi va putea face față. Nu se întrevăd prea curând zile bune. Coronavirusul, plus măsurile care se vor lua în numele ordinii și liniștii publice, al disciplinei, ne vor crea probleme mari de adaptare, de conduită, de comunicare și, nu în ultimul rând, de supraviețuire.

Georgeta Florea este de părere că doar cei corecți, cinstiți vor reuși să iasă cu bine din acest coșmar. Prezicatoarea de la Drajna de Sus îi sfătuiește pe români să nu se depărteze de Dumnezeu și să se roage continuu. Este cel mai bun moment să ne căutam sprijinul în Divinitate.

De precizat că Georgeta Florea, în urma unui mesaj primit de la ființa celestă cu care comunică, a spus, încă din anul 2015, că ar fi cazul ca românii plecați în străinătate să se întoarcă acasă, existând riscul să nu mai poată face acest lucru. Şi iată că se întâmplă acum…

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Jurnal de coronavirus. Seară pustie de primăvară…

Publicat

pe

Sâmbătă după-amiază. În miezul primăverii. Un raid la pas prin oraș. Perfect legal. Cu adeverinţa şi declarația în buzunar, iar la gât cu aparatul foto. Pustiu. Ciudat. Trist. Oamenii s-au conformat cerințelor impuse de starea de urgență. Doamne, și cât este de dificil!

Afară pomii sunt încă înfloriți, pasărelele ciripesc vesel, iar tu, ființă umană, care stăpânești lumea asta de mii de ani, stai închis între patru pereți, speriat de un virus, o mașinărie microscopică ce îți poate aduce moartea.

Până mai ieri ne speriam de bombe atomice, nucleare, de cine știe ce arme sofisticate. Când colo, întreaga planetă a fost pusă la respect de ceva nedefinit, apărut din neant și care lovește parcă după un anume calcul. Urmează anumite principii ale selecției, ceea ce nu pare a fi chiar așa de întâmplător.

Çâțiva târgovișteni își plimbau câinii prin parc. Animăluțele – zglobii, vesele, jucăușe. Stăpânii, triști, amărîți… Se aude o sirenă în depărtare. Din apartamente mai răzbate afară câte un râset cald de copil. Alții ascultă muzică. Se aude și televizorul. Dat pe știri.

E prea multă linişte. După, în general vin… furtuni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Info trafic. Rute ocolitoare pentru Ţăndărei, oraş băgat în carantină

Publicat

pe

de

Sursa foto: IPJ Ialomiţa

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 7 privind măsuri de prevenire a Covid-19, referitor la instituirea pe perioada stării de urgență a măsurii de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița, rutele ocolitoare sunt următoarele:

• București – DN2 – Urziceni – DN2A – Slobozia – DN21 – Drajna – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
• București – DN2 – Urziceni – DN2A – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța;
• Buzău – DN2C – Slobozia – DN21 – Dragalina – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
• Buzău – DN2C – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța;
• Brăila – DN21 – Viziru – DJ221 – Gura Ialomiței – DN2A – Hârșova – Constanța;
• Brăila – DN21 – Slobozia – DN21 – Drajna – DN3A – Fetești – DN3B – Hârșova – Constanța;
• Brăila – DN21 – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 București-Constanța.

Menționăm că în orașul Țăndărei sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației.

De asemenea, este permis accesul persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Recomandăm conducătorilor auto care nu pot rămâne acasă în această perioadă să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. Vă rugăm să respectați regulile de circulație impuse de autorități. În plus, țineți cont cu strictețe de regulile de igienă personală, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră, cât și pe cei apropiați.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT