Toate basmele copilăriei noastre, duios povestite cu glas de taină de către mame şi bunici, începeau cu formula magică „A fost odată, ca niciodată…” ce făcea să se deschidă cortina fermecată a tainicei lumi a visării cu ochii deschişi, în faţa cărora se perindau, unii după alţii, Feţi-Frumoşi, Ilene-Cosânzene, zâne, împăraţii buni şi cei răi, vrăjitoare, spâni, codri de nepătruns şi câte şi mai câte.

Noi, băieţii, mai belicoşi din fire, ne-nflăcăram, transpunându-ne şi închipuindu-ne că suntem eroii care-l înving pe zmeul cel rău, iar fetiţele, cu romantismul lor înnăscut, se visau alesele prinţului lor, asemenea Cenuşăresei celei harnice.

Mult mai târziu, adolescenţi sau adulţi, după caz, cu toţii am admirat povestea emoţionantă a Juliei Roberts & Richard Gere în basmul cinematografic „Frumuşica”.

Subit, în plină criză mondială a VIRUSULUI UCIGĂTOR, când morţii se adună cu miile şi sunt transportaţi noaptea cu camioane militare, când zecile de mii de bolnavi îşi trăiesc martirul acum, în preajma Sfintelor Paşti, sperând cu ultimele puteri în miracolul vieţii, s-a răspândit zvonul despre MINUNEA ce i-a fost hărăzită… Mărioarei – fostă lucrătoare într-o fermă de pui, închisă între timp (ferma), apoi bucătăreasă la un han ce s-a închis (şi el), lucrând acum cu ziua – devenită peste noapte… Mărioara Milionara.

Dar CE şi CUM s-a întâmplat? Simplu ca „bună-ziua”: prin destoinicia sa nativă şi simţul ancestral al afacerilor pe care ştim cu toţii că-l au femeile de pe aceste meleaguri – atât de fidel întruchipate de Fefeleaga lui Agârbiceanu – animată în mod evident de crezul servirii binelui şi interesului naţional, şi-a găsit timpul şi priceperea de a negocia cu osârdie un contract cu „nişte chinezi” – că doar chinezu-i frate cu românul, ne spunea acum ceva ani tocmai Nuţica Naţional, care în acele vremuri avea dreptate în tot ce zicea şi făcea, nu? – iar apoi să participe cu candoare la o licitaţie organizată de către Statul Român – pe bani publici, adică ai noştri, ai tuturor – şi în modul cel mai normal şi natural cu putinţă – angelic, ar spune Lucian Blaga – să o câştige. Cu brio!

Reclama

Obiectul licitaţiei? ABSOLUT VITAL: MĂŞTI MEDICALE, o PROTECŢIE MINIMALĂ, destinate celor ce se află în prima linie a luptei crâncene cu MOARTEA, care încearcă să ne salveze, CU PREŢUL VIEŢII LOR, pe noi, ceilalţi, printre care şi pe doamna Mărioara – de-acum, Mărioara Milionara. Mii de scuze, uitam un „amănunt”: valoarea contractului este de vreo 12.000.000 (DA, douăsprezece milioane!) EUR.

Reveria indusă de basmul la a cărei materializare tocmai credeam că aveam şansa să fiu contemporan a încetat când am citit dezvăluirile publicaţiei Recorder sub titlul „Minunile pandemiei: cum a ajuns o bucătăreasă din Giurgiu să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție”. M-am cutremurat. Am coroborat-o cu alte ştiri: demisia intempestivă a fostului ministru al Sănătăţii, luxarea atotputernicei şi veşnicei d-ne Bumbac de pe postul ocupat… pro tempore, misiunea de control încredinţată unor – se şopteşte timid – alde… Cânepă & Mătase. STRANIU!

DE CE NU A FOST SESIZAT IMEDIAT PARCHETUL? Personal, am crezut şi cred în DNA! AVEM DREPTUL să PRETINDEM că enigmele acestui BASM frumos cu duhoare otrăvită de COSMAR hidos, în care o societate-ecran a fost folosită în scopul eludării Legii să fie elucidat şi vinovaţii, dacă există, aspru PEDEPSIŢI.

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU

Reclama