ACTUALITATE
Mărioara Milionara: BASM FRUMOS ori COŞMAR HIDOS pe TIMP DE MOARTE?

Toate basmele copilăriei noastre, duios povestite cu glas de taină de către mame şi bunici, începeau cu formula magică „A fost odată, ca niciodată…” ce făcea să se deschidă cortina fermecată a tainicei lumi a visării cu ochii deschişi, în faţa cărora se perindau, unii după alţii, Feţi-Frumoşi, Ilene-Cosânzene, zâne, împăraţii buni şi cei răi, vrăjitoare, spâni, codri de nepătruns şi câte şi mai câte.
Noi, băieţii, mai belicoşi din fire, ne-nflăcăram, transpunându-ne şi închipuindu-ne că suntem eroii care-l înving pe zmeul cel rău, iar fetiţele, cu romantismul lor înnăscut, se visau alesele prinţului lor, asemenea Cenuşăresei celei harnice.
Mult mai târziu, adolescenţi sau adulţi, după caz, cu toţii am admirat povestea emoţionantă a Juliei Roberts & Richard Gere în basmul cinematografic „Frumuşica”.
Subit, în plină criză mondială a VIRUSULUI UCIGĂTOR, când morţii se adună cu miile şi sunt transportaţi noaptea cu camioane militare, când zecile de mii de bolnavi îşi trăiesc martirul acum, în preajma Sfintelor Paşti, sperând cu ultimele puteri în miracolul vieţii, s-a răspândit zvonul despre MINUNEA ce i-a fost hărăzită… Mărioarei – fostă lucrătoare într-o fermă de pui, închisă între timp (ferma), apoi bucătăreasă la un han ce s-a închis (şi el), lucrând acum cu ziua – devenită peste noapte… Mărioara Milionara.
Dar CE şi CUM s-a întâmplat? Simplu ca „bună-ziua”: prin destoinicia sa nativă şi simţul ancestral al afacerilor pe care ştim cu toţii că-l au femeile de pe aceste meleaguri – atât de fidel întruchipate de Fefeleaga lui Agârbiceanu – animată în mod evident de crezul servirii binelui şi interesului naţional, şi-a găsit timpul şi priceperea de a negocia cu osârdie un contract cu „nişte chinezi” – că doar chinezu-i frate cu românul, ne spunea acum ceva ani tocmai Nuţica Naţional, care în acele vremuri avea dreptate în tot ce zicea şi făcea, nu? – iar apoi să participe cu candoare la o licitaţie organizată de către Statul Român – pe bani publici, adică ai noştri, ai tuturor – şi în modul cel mai normal şi natural cu putinţă – angelic, ar spune Lucian Blaga – să o câştige. Cu brio!
Obiectul licitaţiei? ABSOLUT VITAL: MĂŞTI MEDICALE, o PROTECŢIE MINIMALĂ, destinate celor ce se află în prima linie a luptei crâncene cu MOARTEA, care încearcă să ne salveze, CU PREŢUL VIEŢII LOR, pe noi, ceilalţi, printre care şi pe doamna Mărioara – de-acum, Mărioara Milionara. Mii de scuze, uitam un „amănunt”: valoarea contractului este de vreo 12.000.000 (DA, douăsprezece milioane!) EUR.
Reveria indusă de basmul la a cărei materializare tocmai credeam că aveam şansa să fiu contemporan a încetat când am citit dezvăluirile publicaţiei Recorder sub titlul „Minunile pandemiei: cum a ajuns o bucătăreasă din Giurgiu să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție”. M-am cutremurat. Am coroborat-o cu alte ştiri: demisia intempestivă a fostului ministru al Sănătăţii, luxarea atotputernicei şi veşnicei d-ne Bumbac de pe postul ocupat… pro tempore, misiunea de control încredinţată unor – se şopteşte timid – alde… Cânepă & Mătase. STRANIU!
DE CE NU A FOST SESIZAT IMEDIAT PARCHETUL? Personal, am crezut şi cred în DNA! AVEM DREPTUL să PRETINDEM că enigmele acestui BASM frumos cu duhoare otrăvită de COSMAR hidos, în care o societate-ecran a fost folosită în scopul eludării Legii să fie elucidat şi vinovaţii, dacă există, aspru PEDEPSIŢI.
Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























