ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu asigură gratuit pachete alimentare pentru persoanele vulnerabile în faţa COVID-19!

La iniţiativa primarului Traian Niculae, Consiliul Local Titu a votat, ieri – 27 martie 2020, o serie de măsuri în sprijinul locuitorilor oraşului şi al cadrelor didactice, pe perioada crizei generată de pandemia de COVID-19, după cum urmează:
1. Asigurarea unui pachet săptămânal în valoare de 50 de lei din care vor fi achiziționate alimente de bază pentru categoriile defavorizate expuse riscului de infectare cu SARS – COV2:
– Persoanele vârstnice de peste 65 de ani fără susținători legali și fără vreo formă de venit;
– Persoanele adulte cu grad de handicap grav;
– Beneficiarii venitului minim garantat;
– Beneficiarii dreptului privind acordarea de alocație pentru susținerea de familii monoparentale;
– Alte cazuri speciale (persoane inactive, fără profesie, persoane în risc de marginalizare socială etc);
„La acest proiect de hotărâre lucrez de aproximativ 2 săptămâni, de la declanșarea stării de urgență, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei, iar la inițiativa mea, pentru a nu afecta bugetul orașului din taxele și impozitele plătite de dumneavoastră, am demarat o acțiune de sponsorizare începând cu firmele în care sunt eu acționar, cu suma de 20.000 lei, ulterior răspunzând apelului meu și alți agenți economici din oraș, cărora le mulțumesc pe această cale:
– Metaplast SRL- 10.000 lei;
– Romstar SRL – 10.000 lei;
– Atlas Park Residence – 50.000 lei;
– Denismon SRL – 3.000 lei;
– Helene SRL – 10.000 lei;
– NTC Helene Impex SRL – 10.000 lei.
Astfel, avem asigurată suma de 93.000 de lei în acest moment, această sumă va acoperi următoarele 4 săptămâni în care vom distribui aceste alimente. Pentru luna „mai”, vom continua să asigurăm aceste alimente tot prin sponsorizări și donații, pentru a nu destabiliza planul de investiții și lucrările care se vor desfășura la nivelul orașului în acest an. Voi contribui personal din nou și în luna mai, alături de agenții economici de mai sus și de alți agenți economici cu care am avut discuții, în urma cărora manifestandu-și intenția de a ajuta. Începând cu luna viitoare, o să vă informez după ședința de Consiliu.
Suntem în proces de achiziționare a acestor pachete de alimente, astfel încât, acestea să poată fi distribuite începând de săptămâna viitoare”, spune primarul Traian Niculae.
2. Alocarea sumei de 200.000 din fondul de rezervă pentru situațiile de urgență prevăzute la începutul anului 2020 a fost repartizată integral către UPU Titu, din care 50.000 lei pentru materiale și echipamente de protecție (măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți etc) și 150.000 lei pentru aparatură medicală, achiziția acestora facandu-se cu, consultarea medicului responsabil de la UPU Titu.
„Dacă se constată că mai este nevoie, voi suplimenta fondurile pentru UPU Titu, vă asigur că voi găsi sursele de finanțare necesare. Vă asigur, stimați locuitori ai orașului, de faptul că eu cunosc toate problemele și nevoile pe care le are orașul Titu, am fost și voi fi lângă fiecare cetățean care a avut sau va avea nevoie de sprijinul meu. Împreună cu echipa mea suntem la datorie zi de zi pentru dumneavoastră și suntem pregătiți să luăm toate măsurile care se impun pentru a trece cu toții cu bine de această perioadă grea.
De asemenea, vă informez ca primăria are deschise mai multe șantiere de lucrări pe raza orașului Titu, vom mai avea și altele pe parcursul anului, dar mi-aș dori să discutăm despre toate acestea după ce vom depăși aceste probleme cu care nu ne-am mai confruntat până acum.
Să ne revedem sănătoși cu toții și nu uitați că vă stăm la dispoziție oricând aveți nevoie de noi”, declară primarul oraşului Titu – Traian Niculae.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Poiana a început amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei

Primăria Poiana a demarat, săptămâna aceasta, o nouă investiție pentru îmbunătățirea calității vieții în comună. Vorbim despre amenajarea șanțurilor și a trotuarelor pe strada Narcisei, adică drumul care leagă satele Poiana și Poiana de Jos.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin PJDL. Reamintim că, în vară, administrația publică locală de la Poiana a finalizat pe această stradă pista pentru bicicliști, construită printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu.
Totodată, Primăria Poiana a obținut și o sponsorizare constând în 50 de bănci, pe care le-a recondiționat și le-a instalat în zona unde a fost amenajată pista pentru bicicliști. Edilul Marian Șerban intenționează să pună astfel de mobilier stradal la fiecare poartă, etapizat, în funcție de fondurile de care va dispune.
„Continuăm să muncim cu responsabilitate pentru dezvoltarea comunei și pentru un viitor mai bun. Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele începute! Adresez mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița”, a transmis primarul Marian Șerban.
Punctăm și faptul că, în scurt timp, va fi pusă în funcțiune în comuna Poiana și rețeaua de alimentare cu gaze naturale, având în vedere că Transgaz Mediaș a finalizat montarea Stației de Reglare Măsurare și a contorului. Imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se va trece la efectuarea racordurilor individuale.
ADMINISTRAŢIE
Titu. Ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș. Detalii aici!

Consiliul Local Titu a aprobat acordarea unui ajutor de minimis pentru întreprinderile din oraș, constând în scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate.
Administrația publică locală a estimat un număr de 20 de posibili beneficiari, iar valoarea ajutorului de minimis s-ar putea ridica la 1.000.000 lei. (Click aici pentru regulamentul integral)
Scutirea se acordă dacă se achită integral, până la data de 31 decembrie 2026, debitul principal. În cazul în care sunt restante mai multe tipuri de obligații fiscale către bugetul local, scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică doar pentru creanțele achitate. În această situație, achitarea amenzilor este prioritară.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























