ACTUALITATE
Trăim într-un soi de „ceauşism”!

Cunoscutul gazetar şi istoric Ion Cristoiu l-a criticat dur pe actualul premier liberal Ludovic Orban şi politica de gestionare a crizei coronavirusului care a înspăimântat întreaga ţară. Spune editorialistul că, în România, acum, acţionează un fel de „ceauşismn”. Realitatea este ascunsă sub numărul mic de teste care se fac şi asta pentru a nu se raporta un număr mare de îmbolnăviri.
„Ludovic Orban s-a demascat fără să-și dea seama. De ceva vreme, jurnaliști care nu fac parte din presa miluită și politicieni care nu fac parte din Sistem trag semnale de alarmă față de Uriașa Operațiune de ascundere a adevărului. S-au schițat deja cîteva mijloace prin care Guvernul Ludovic Orban, sprijinit de Sistemul instituțiilor de forță, se străduiește să ofere o imagine de propagandă electorală asupra realităților din România Coronavirus. Un ordin dat prefecților din toată țara interzice orice informație dată presei în legătură cu numărul de infectări și mai ales cu numărul de decese
S-a putut observa de exemplu ciudățenia că mulți dintre cei declarați ca infectați cu Coronavirus sînt deja decedați. Asta înseamnă că pînă a nu fi murit ei n-au fost testați. De ce? Pentru că numărul celor infectați crește pe măsura creșterii numărului de testări. România are un număr mic de infectați nu pentru că Guvernul Ludovic Orban e mai bun decît Guvernul Trump sau decît Guvernul Macron, ci pentru că nu se fac testări suficiente. Și se întîmplă asta nu pentru că n-ar fi instrumente, ci pentru că e interes electoral să nu crească numărul de infectați și de decedați.
Din punct de vedere medical, această politică voluntară de reducere a numărului de testări pentru a avea cît mai puțin infectări e criminală. Pe de o parte pentru că toate cazurile asimptomatice pot umbla prin România fără a ști că au putere de infectare, pe de altă parte pentru că existența unui număr mic de infectări dă populației impresia că la noi e mult mai bine ca în alte țări și prin urmare măsurile dictate de autorități pot fi fentate.
Un alt mijloc de ascundere a adevărului ține de atmosfera de teroare din spitalele din țară. Managerii spitalelor județene sînt puși de baronii locali. De altfel spitalul județean e pentru baronul local unul dintre principalele mijloace de îmbogățire pe seama statului. Exemplul Spitalului Județean din Suceava e cum nu se poate mai doveditor. Suceava e feuda baronului local Gheorghe Flutur. N-are importanță că e PNL-ist. La fel de bine putea fi un baron local PSD-ist. Gheorghe Flutur l-a pus pe fostul manager, responsabil de genocidul de la Suceava. Sub presiunea lui Gheorghe Flutur managerul a fost schimbat cu greu și cu mari ezitări de către Ministerul Sănătății. Dezastrul era știut cu mult înainte de a exploda în opinia publică.
Presa care n-a devenit încă presa miluită a semnalat numeroase alte cazuri de cenzurare de tip ceaușist celor care voiau să vorbească. Doctorița de la Sibiu care a îndrăznit să-i semnaleze lui Klaus Iohannis pe pagina de Facebook a acestuia că la spitalul județean se ascunde adevărul s-a pricopsit cu un dosar penal.
La televiziunile de știri asistentele din diferite spitale din țară cer să li se distorsioneze vocea. De ce se comportă ceaușist directorii de spitale? Din același motiv pentru care directorii de IAS-uri raportau pe vremuri recolte fantastice la hectar. De la nivel central li se cerea să mintă. Ludovic Orban a impus structurile un ceaușism incredibil. Ce era ceaușismul? Prăpastia dintre realități și imaginea impusă de oficialități asupra acestei realități. Asta pentru că Nicolae Ceaușescu își făcuse din victorii cu orice preț un stil de viață”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.
ACTUALITATE
Premieră de excepție la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. „Casa Bernardei Alba” sau decodificarea dramei existențiale prin teatrul dans…

Pornind de la un element de tradiție tristă, chinuitoare, marele poet și dramaturg Federico Garcia Lorca a zămislit în 1936 o piesă de teatru. O dramă existențială a femeilor din satele spaniole în care obiceiurile venite din istorie erau respectate cu sfințenie, cu o încăpățânare feroce. Așa se întâmplă și în „Casa Bernardei Alba”. După moartea soțului său, văduva se supune regulilor dure moștenite de comunitate. Intră într-un doliu extrem pe o perioadă de 8 ani. Acestui supliciu îi cad victime cele cinci fete ale femeii. Urmează o perioadă de convulsii, de tensiune, de trăiri iluzorii, de speranță, de decădere, de psihoză și coșmaruri, de erotism exploziv neconsumat. Bernarda nu vrea nicio clipă să iasă din acest ritm crud pe care îl impun regulile ancestrale. Își supune fetele, tinere, dornice de viață, la o tortură aproape inchizitorială. Le închide în spațiul familial ca într-o închisoare. Nu le mai permite să comunice cu lumea, cu comunitatea, cu noul, cu viața. Cele cinci fete intră într-un gol nefiresc, într-o totală neconcordanță cu trăirile lor, cu spiritul și instinctul tineresc. Suferința devine perpetuă, comună, amăgită, din când în când, de speranțe, de visuri și iluzii.
Piesa „Casa Bernardei Alba” a fost pusă în scenă pentru prima dată pe 8 martie 1945, la Teatrul Avenida, din Buenos Aires. Iată că tot într-o zi de martie, pe 14, în 2025, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, cu o sală plină de spectatori îndrăgostiți de arta dramatică, dar și impulsionați de curiozitatea consumatorului de cultură pură, are loc premiera „Casa Bernardei Alba”. O altă viziune, un alt format al textului scris de Garcia Lorca. Un spectacol puternic de teatru dans, de gest, de expresivitate totală, pus în scenă de Mălina Andrei și a cărui scenografie este semnată de maestrul Mc Ranin. Ilustrația muzicală, o parte importantă a scheletului acestei montări, aparține tot coregrafei de excepție Mălina Andrei.
Decor simplu, sugestiv, scaunele care reflectă interiorul casei și care sunt mutate în funcție de mesajul transmis, au și un rol în coregrafie, fiind elementele care sugestionează, prin jocul actrițelor, stări, emoții, situații. O piesă în care bărbații nu își au locul. Apar himeric, cu iz erotic, ca o izbăvire, în visele și instinctele celor cinci fete închise între zidurile reci ale casei Bernardei Alba. Poetul, cel care ne introduce în atmosfera timpului și dramei care tocmai începe să se consume, nu urcă pe scenă. Acest rol i-a revenit actorului Corneliu Jipa. Muzica este o componentă esențială a traducerii timpului, a trăirilor, a iubirii neîmpărtășite și a suferinței. Piesele, ilustrative, evident alese din creația muzicală spaniolă, adaptate la fiecare secvență și moment.
Scena a abundat la această reprezentație de tonuri de alb și negru. De tristețe și bucurie. La început, cele cinci fete au apărut în rochii albe, pline de viață, emanând transparent fericirea. Aceste stări au fost exprimate printr-un dans grațios, candid, prin mișcări compuse aproape simetric, care îți indicau și un soi de naivitate blândă, de trăiri adolescentine, neștiind ce urmează să li se întâmple. Apoi, dintr-odată, scena se cufundă în cenușiu. Negrul devine stăpân. Bat clopotele. Tristețea, bine stimulată de muzică și lumini, cuprinde casa Bernardei. Parcă totul s-a prăvălit într-un abis. Rochiile albe care lăsau să se întrevadă prospețimea, tinerețea și energia fetelor dispar. Cele cinci tinere apar în rochii negre. Cu voaluri de aceeași culoare pe față. Dansul devine unul dur, apăsat, crâncen. Resemnare totală. Doar slujnicele mai poartă pe ele, în fața rochiilor, de asemenea, negre, câte un șorțuleț alb, semn al obișnuitului, al vieții normale într-un mediu nepropice. Doar cele două femei imprimă în spectacol elementele vieții firești, ale lumii la care, pentru opt ani, cele cinci fete nu mai au voie să se conecteze.
Actrița Cristina Dumitra a jucat impecabil acest rol al crudei Bernarda Alba. Rece. Cu mișcări dure, aproape militare, cu replici scurte, tăioase. Pe chipul său nu am văzut o undă, o cută care ar fi putut să îi schimbe expresia. Nu este tocmai ușor să îți păstrezi o astfel de seninătate închisă pe parcursul a două ore de spectacol. Să reușești să rămâi ca de stâncă și să vibrezi doar cu sentimentul acela de a nu accepta nimic din afara crezului tău. Doar spre final, când fiica ei moare, își deschide sufletul, se manifestă ca o mamă, chipul acela rece se cutează de suferință. Devine umană. Dar ce folos…
Bernarda Alba, după moartea soțului și după consumarea acelui ritual al înmormântării, reprezentat sugestiv, gestual, simbolic, prin hainele negre, bărbătești, și pantofii care sunt aduse pe un scaun, se transformă. Devine despotică. Un grilaj mare de metal apare pe scenă împins de mama ce pregătește celor cinci fete ruperea de lume, înfierarea năzuințele lor de viață.
Replicile în această reprezentare formidabilă sunt doar punți de legătură, ușoare decodificări, dar dansul, mișcarea reprezintă totul. Grația angelică afișată de fete la început dispare. Acum, totul pare rigid, dur. Se simte în dansul lor suferința, regretul pentru cele pierdute. Încercă să se împace cu noua postură, de victime ale mamei lor, ale unei tradiții învechite. Bernarda Alba le supraveghează ca un zbir. Le urmărește fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare impuls de răzvrătire. Le oprește orice intenție de a retrezi sentimentele adevărate. Până și evantaiele, indispensabile, care au menirea de a-ți asigura o brumă de răcoare în însorita Andaluzia sunt negre… La un moment dat, una dintre fete poartă în mână un evantai roșu. Un element care parcă le-a retrezit pofta de viață, le-a realimentat simțurile. Despotica mamă îl vede, îl smulge din mână fetei și îl distruge. Doar slugile mai mimează normalitatea. Ele nu sunt prinse în tumultul acelor secvențe de dans înlănțuit al durerii și regretelor. Urmăresc tot ceea ce se întâmplă cu tristețe. Se implică firav în situații limită.
Orice adiere venită din afară, sunetul muzicii, glasul unui bărbat, le ațâță pe fete, le hrănește speranțele, dragostea și instinctele sexuale bine marcate prin coregrafie și exprimarea gestică. Încet-încet, își face loc în sufletele lor, împinsă parcă de acest chin impus de mamă, dragostea, dorințele trupești. Pepe „el Romano”, un tânăr localnic devine obsesia lor, un soi de colac de salvare, un antidot al durerii prin care sunt nevoite să treacă atâta amar de timp. Apare o contradicție sentimentală. Interesul amoros este împărțit vizibil între fiica cea mare, Angustias, care ar fi urmat să se căsătorească cu Pepe și mezina, Adela, care se îndrăgostește de Pepe cu toată ființa ei. Își ține ascunsă iubirea de surorile schimbate de nefasta conjunctură. Fiecare dintre ele năzuiește iluzoriu spre ceva. Spre dragostea pe care nu au reușit să o împărtășească cuiva. Se luptă să salveze câte ceva din existența lor efemeră și nefastă. Adela se întâlnește pe ascuns cu Pepe. O adevărată înlănțuire a iubirii exemplificată printr-o coregrafie sensibilă, un dialog gestual al simțurilor și trăirilor. Cuvintele nici nu își mai au locul. De la dragostea împărtășită tainic, sensibil, dar neacceptată de convenții și familie, și până la dramă mai este un pas. Furtuna se dezlănțuie. Adela este urmărită de surori și dată în vileag. Firicelul otrăvitor al urii își face loc în casa Bernardei Alba, printre fetele sale al căror fond este tocmai propice asimilării acestui sentiment demolator.
Remarcabil a jucat în rolul bunicii, María Josefa, actrița Ana Maria Carablais. Bătrâna, senilă, atinsă de suferințe psihice, purtând pe trup urmele înlănțuirii, la mâini și picioare, semne ale zvârcolirii sale, dar având încă în suflet scânteia aceea de luciditate, dorința de normalitate, de viață, de scoatere a fetelor din acest coșmar. Este printre ele. Prezentă printre taine. În alb. Iluzoriu sentiment al firescului. Mișcările sale exprimă cu forță suferința, regretul, compasiunea pentru cele cinci fete prizoniere ale unui destin nefericit. Își crează o lume a ei.
O simbioză așa de reușită între muzică, mimică, dansul și gestul actrițelor la care se adaugă și celelalte componente scenice, rar vezi într-o piesă de teatru. Conversația, vorbirea, obișnuite, invocate de scenariști, de dramaturgi, de regizori, sunt înlocuite de dialogul prin dans, prin mișcare. Fiecare gest, fiecare pâlpâire a trupului, a privirii actorului, a personajului, traduce un cuvânt, o stare. Iar suma tuturor acestor exprimări crează un fantastic tablou al împlinirii concepției coreografice și regizorale.
Finalul este unul trist, tragic, mărginit de umanitatea care erupe în sufletul mamei care își vede fata moartă din cauza ambiției sale crude și tenebroaselor planuri de a le ține departe cu orice preț pe fete de lume. Surorile Adelei parcă se trezesc și ele din acest coșmar. Nu le vine să creadă că sora lor nu mai este, că ura, alimentată de frustrări, ambiții, dorințe nebune, instincte, a condus la un asemenea deznodământ. Excelent jocul actrițelor de la Tony Bulandra!
Distribuția:
Bernarda Alba – Cristina Dumitra
María Josefa – Ana Maria Carablais
Angustias – Antonia Ionescu
Magdalena – Andreea Tănase
Amelia – Iulia Verdeș
Martirio – Oana Marcu
Adela – Iulia Dinu
La Poncia – Delia Lazăr
Servitoarea, fata lui Librada – Octavia Gheboianu
Pepe Romano – Mario Monțescu
Poetul – Corneliu Jipa
ACTUALITATE
Dâmbovițeanul Florin Bănică este noul președinte al AFM

Administrația Fondului de Mediu este condusă, începând de ieri – 13 martie 2025, de dâmbovițeanul Florin Bănică, fost comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu. Florin Bănică este fratele primarului comunei Corbii Mari. Reamintim faptul că, înaintea lui Bănică, în fruntea AFM s-a aflat tot un dâmbovițean – Laurențiu Neculăescu. Acesta a fost ales, în decembrie 2024, deputat PSD de Dâmbovița.
Noul șef al AFM spune că vrea să contribuie activ la dezvoltarea și implementarea politicilor esențiale pentru protecția mediului și este convins că experiența acumulată în cei trei ani ca adjunct la Garda Naţională de Mediu l-au ajutat să înțeleagă provocările din domeniu, astfel că va putea să adopte o viziune strategică în abordarea acestora.
„Îmi propun accelerarea programelor de finanțare destinate economiilor verzi și implementarea proiectelor menite să reducă amprenta de carbon. Sunt convins că, alături de echipa din Administratia Fondului pentru Mediu, vom transforma obiectivele ambițioase în rezultate concrete.
Voi continua colaborarea cu Ministerul Mediului – România și celelalte instituții publice, mediul privat și societatea civilă. Îi mulțumesc prim-ministrului Marcel Ciolacu pentru încredere acordată și președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Stefan, pentru sprijinul constant”, este mesajul transmis de președintele AFM – Florin Bănică.
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Doliu la Spitalul Județean din Târgoviște. A trecut în neființă medicul pediatru Mihaela Pohoață. Dumnezeu să o odihnească în pace!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii Casei de Pensii Dâmbovița, urmărite cu atenție de prefectul Marian Tănase
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Informare Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Jandarm, împușcat în cap din greșeală în timpul unui exercițiu de noapte la Centrul de la Ochiuri
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zile
Malu cu Flori: Proiectele pentru dezvoltarea comunei se bazează pe finanțările nerambursabile
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Filozoful George Bondor a pășit dincolo brusc și violent. Dumnezeu să-l odihnească!
-
Argeșacum 3 zile
Accident cu cinci victime în Dârmănești, la intersecția cu Drumul Morii
-
Prahovaacum 5 zile
Comisar șef de poliție și-a luat viața la 43 de ani, înfigându-și un cuțit în piept