Aproape două săptămâni de izolare. Două săptămâni de experiență într-un fel de școală a curajului. Greu test pentru întreagă umanitate. Și aud că se mai prelungesc cu o lună restricțiile. Starea de urgență. Mama îmi spune la telefon că mai avem treabă la țară. Trebuie tunse tufele de mure. Au înflorit cireșii… Și lista e lungă. Lucruri mărunte, utile, plăcute care, de fapt, ne înfrumusețează existența. Acum le simțim lipsa…

Câțiva pași prin oraș. Ajung în centru. Liniștea, parcă nepământeană, îmi cocoșează înțelegerea. Terasele închise. Mesele răsfirate pe afară parcă plâng. Aș bea o bere cu cineva alături. Chiar și cu cel mai mare dușman al meu! Să dăm noroc și să-l întreb de sănătate.

În scuarul Primăriei, porumbeii se plimbă în voie pe caldarâm. Ei sunt proprietarii libertății zilele acestea. Trec pe lângă ei. Par fericiți când văd oameni în preajma lor… De departe, o polițistă locală pe care o cunosc îmi face semn cu mâna. Cu masca pe față, ne simțim atât de neajutorați, fragili, lipsiți de forță în fața hazardului.

Primesc mesaj de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. De fapt, o redirecționare a ceea ce comunică Bucureștiul. Informații triste. Necroloage. Parcă se rupe ceva în mine când citesc înșiruirea de cifre. Decedatul numărul… Cumplit. Ne-am învățat cu moartea. A intrat brusc în viața noastră. Până la acest coronavirus, nu îi dădeam o importanță așa de mare. Venea când voia ea și gata. Acum stă lângă noi. Ne privește, ne adulmecă. Ne transformă în niște cifre…

Doi bătrâni conversează greu pe sub măștile chirurgicale. Vorbesc despre vaccinul împotriva COVID 19.Nu sunt deloc optimiști, încrezători. „Ai văzut, se chinuie cercetătorii în toată lumea să găsească mai repede vaccinul”. Răspunsul asudat de mască al interlocutorului vine rapid: „Nu mai prindem noi să facă ăștia vaccinul. Nu vezi cum acționează virusului ăsta? Rade persoanele în vârstă. Face curățenie! Parcă a fost programat al dracului”.

Cerul pare mai curat. Nu mai văd avioane. Pe deasupra Târgoviștei era culoarul de zbor spre vestul Europei. Acum e transparent văzduhul. Curat. Avem ocazia să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Legătură directă. Biserica e în aceste zile în sufletul fiecăruia dintre noi. Trebuie să o regăsim.

Mesajele guvernanților sunt din ce în ce mai sugestive. Anticipative. Încet-încet, ni se recomandă să mai strângem cureaua. Președintele, care a început să iasă din ce în ce mai des public, ne îmbărbătează. Optimism rece. De neamț.

Oamenii simpli vor începe cât de curând să simtă izolarea, restricțiile militare. Buzunarul se golește, iar perspectiva de mai bine este ascunsă sub mesajul continuu care a devenit de nesuportat „stați în casă”. Aud că se tot fac la spitale de campanie. Ce se termină la alții la noi de abia începe?