Connect with us

OPINII

Salutare, jurnaliști adevărați! Pe oriunde sunteţi voi!

Publicat

pe

M-am decis cu greu să scriu câteva rânduri despre această zi, considerată, teoretic, a libertății presei. Știm cu toții. Ești liber, ca gazetar înregimentat într-o organizație media, cât vrea patronul sau cercul de interese pe care îl reprezintă. Dacă ești singur si vrei să faci pe eroul, vei fi distrus, marginalizat, nu vei rezista. Libertatea, curajul de a demasca nedreptățile, se află la un pas de statutull de erou sau de cel de a fi un nimeni.

Presa, în ziua de azi, a devenit, din păcate, în multe, prea multe situații, o jucărie a celor cu bani, o armă prin care nababii vor să-și țină dușmanii la distanță. Metodă prin care patronașii de diverse activități, să inspire teamă și respect. Ziariștii, în multe cazuri, sunt un fel de câini, nu neapărat pentru a păzi democrația, ci pentru a fi asmuțiți împotriva celor care deranjează sau care trebuie scoși din jocul politic, economic ori social.

Media abundă, din cauza vidului legislativ, de indivizi care folosesc un așa-zis suport mediatic pentru a șantaja, pentru a obține contracte, pentru a perturba echilibrul fragil care există în acest domeniu, pentru a-și etala grandoarea. Vedem pe toate drumurile cum persoane sus puse, care în viața lor nu au avut vreo legătură cu această profesiune, cu această menire, devin peste noapte patroni de publicații, își descoperă vocația de vectori de imagine. De ce? Simplu. Există un interes, un plan prin care ei vor să iasă și mai mult în fața, să ocupe scena publică, să strice resorturile firești.

Acești oameni plini de bani sunt un adevărat pericol pentru presă, pentru societate, pentru valorile democrației pe care le vor canalizate doar în interes personal.Sunt în stare de orice. Să folosească banii de care dispun, avantajele tehnologiei, organizațiile pe care le coordonează, ba chiar să eludeze orice concept curat, pentru a parveni, pentru a arăta că ei sunt buni, poate cei mai buni, și că luptă pentru binele omului.

Ziaristul curat, alergător de cursă lungă, nu mai are nicio șansă în fața celui cu finanțe, mulți capabili să-și angajeze o armată de postaci care să stea cu nasul în calculatoare și să urmărească tot ceea ce se întâmplă în lume. Creația, alături de curaj, seriozitate, respect față de lege, obiectivitate, simplitate, iubire de oameni, de adevăr și dreptate sunt elementele care ar trebui să compună media, libertatea presei. Nu cu statisticile despre cât de buni suntem păzim democrația, ci cu implicarea noastră, prin cuvânt, prin imagine, cu rost și curaj atunci când trebuie!

Ar fi multe de comentat, dar la ce ar folosi? Mersul aiuritor al lucrurilor nu poate fi încă oprit. Libertatea presei este un ideal frumos, din când în când atins și dătător de speranțe. Salutare, jurnaliști adevărați! Pe oriunde sunteţi voi!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT