Dâmboviţa
Vicepreşedinte PSD Dâmboviţa: Pentru ce a luat liderul PNL Dâmboviţa salariu de la Guvern în ultimele 50 de zile?

Tăcerea aproape suspectă a liderilor Partidului Naţional Liberal, faptul că după atâtea săptămâni de criză, de izolare pandemmică, de carantină, nu au ieşit în faţa opiniei publice cu proiecte concrete de salvare a economiei i-a alarmat pe social-democraţi.
Viepreşedintele PSD Dâmboviţa Radu Popa a ieşit în faţă solicitându-le mai marilor PNL, atât de la nivel judeţean, cât şi de la nivel naţional, să vină în faţa românilor, în faţa dâmboviţenilor, cu propuneri viabile de redresare a economiei naţionale, de salvare a României din coşmarul crizei economice.
Ţintele spre care s-a îndreptat mesajul, într-un fel ultimativ, al fostului deputat Radu Popa sunt premierul Ludovic Orban şi Virgil Guran – liderul PNL Dâmboviţa. A spus Radu Popa că, de 49 de zile, nici o mărinimie de la liberali nu a ieşit în faţă, cu date, cu cifre, cu sume, să spună poporului în ce a constat preocuparea lor faţă de România. Să aducă exemple concrete, vii, despre implicarea în rezolvarea problemelor create pe fondul panemiei, a opririi bruşte a motoarelor economiei.
„Suntem în cea de-a 49-a zi de criză şi o tăcere zgomotoasă acompaniază toată această situaţie pe care România nu a mai traversat-o niciodată. Trecem prin cea mai violentă, mai agresivă, cea mai dureroasă criză din istoria modernă a ţării. Am văzut că primul ministru, ministrul de Finanţe şi alţi membri ai Cabinetului nu vin în faţa românilor să spună, concret, care sunt măsurile pe care le au în vedere pentru relansarea economică. România nu poate fi salvată cu sloganuri, nu se poate salva prin apariţiile la televizor ale premierului, în care ne spune să ne spălăm pe mâini. Este nevoie de un plan, de măsuri clare”, a precizat Radu Popa.
Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa a mai spus, doar-doar vor auzi şi reprentanţi puterii liberale, că sunt o mulţime de companii care se află acum cu un picior în groapă, care aşteaptă soluţii de la Guvern. Din păcate, Cabinetul Orban nu are nicio variantă de ajutorare a companiilor mari, a celor care reprezintă marii contribuitori la bugetul de stat.
„Nicio trompetă PNL-istă nu a ieşit la televizor să spună ce este de făcut. Guvernul fără idei a lăsat România fără soluţii”, a adăugat fostul parlamentar PSD.
Critica lui Radu Popa s-a îndreptat către preşedintele PNL Dâmboviţa, Vigil Guran, care, de când şade mai mult în preajma premieruui Orban, a cam lăsat judeţul la o parte. Apare sporadic şi nu spune nimic despre nevoile Dâmboviţei.
„Avem aici, la Dâmboviţa, un lider marcant al PNL care este mare şef în administraţia centrală, consilier la cabinetul primului ministru, secretar de stat, nu ştiu ce este. Aş vrea să-l întreb pentru ce a luat salariul timp de 50 de zile? Care sunt măsurile pe care, el, în calitatea pe care o are, le-a gândit, le-a creionat pentru români? Este al doilea apel pe care PSD Dâmboviţa îl face către liderii naţionali ai PNL şi către cei judeţeni. Săptămâna trecută, deputatul Corneliu Ştefan, preşedintele organizaţiei noastre, atrăgea atenţia asupra faptului că PNL tace în mod nepermis într-o situaţie de criză majoră”, a amintit Radu Popa.
Şi nu l-a slăbit deloc pe Virgil Guran, sfetnicul de taină al premierului Orban şi lider al liberalilor dâboviţeni. Popa îi cere, aproape ultimativ, să organizeze o conferinţă de presă în cadrul căreia să anunţe două măsuri pe care le-a gândit pentru români.
„Una naţională pentru că lucrează cu premierul Orban şi una judeţeană sau regională. Să spună concret pentru ce a luat salariul pe ultimele 50 de zile”, insistă dur Radu Popa.
Dâmboviţa
Accident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital

Accident rutier, în această dimineață, pe drumul județean DJ 711, în satul Racovița, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor, o șoferiță în vârstă de 54 de ani, din comuna Bucșani, aintrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani, din Ilfov.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
ACTUALITATE
Gala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț

Restaurantul Del Ponte a fost, aseară, locul unde s-a desfășurat unul dintre evenimentele cu tradiție în județul Dâmbovița. Indiferent de contextul socio-economic și politic, de problemele întâmpinate, perseverența, reușita, inovația, rezistența și valoarea au fost apreciate și premiate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Această instituție este polul, zona de unde emană încredere, speranță, sprijin și profesionalism comunicațional, ingrediente necesare mediului de afaceri dâmbovițean, nu neapărat debusolat, dar prins în vâltoarea problematicii iscate de desele crize apărute în societate pe fondul creșterii de prețuri și al instabilității economice globale. Nu este ușor să reziști în momentele în care din toate părțile apar provocări, schimbări bruște în ordinea firească a lucrurilor. De câțiva ani, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, și echipa pe care o coordonează caută să mențină optimismul și încrederea la un nivel înalt. Gala Topul Firmelor din județul Dâmbovița, ajunsă la cea de-a 33-a ediție, tocmai rolul acesta benefic îl are, de a ține aproape, de a crea conexiuni singure, de a promova competiția, valoarea și ideea de conlucrare și comunicare.
Evenimentul a fost unul organizat profesionist, după toate regulile comunicării și socializării. S-a simțit în aer, așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace, izul acela de familie reunită, de echilibru și unitate. Și asta chiar dacă, știm cu toții, ultimii ani nu au fost unii tocmai liniștiți pentru antreprenorii români, care sunt bombardați din toate părțile de neprevăzut. În calitate de prim amfitrion a fost, evident, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan, secondat de vicepreședintele Cristian Pușcaru, de directorul executiv Ștefania Stroică și, până la urmă, de întreaga echipă a instituției, oamenii care au vegheat ca manifestarea dedicată excelenței să se deruleze fără niciun fel de de sincopă. Să curgă șnur! Și chiar așa s-a întâmplat.

În sală, s-a produs o simbioză perfectă între toți reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean, care activează în varii domenii de activitate, creându-se, sub supravegherea plăcută și discretă a echipei Camerei de Comerț, o stare de relaționism și amiciție. Un alt element care a construit și întreținut conceptul de stabilitate, de încredere și perspectivă pozitivă a fost reprezentată de prezența la eveniment a celor care conduc din punct de vedere administrativ, politic și gospodărește municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. Îi numim aici pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe primarul Cristian Daniel Stan, prefectul Marian Tănase, vicepreședintele CJD Antonel Jîjîie și secretarul general Dan Popa. A fost de față și fostul șef al CJD, Gheorghe Ana. Nu a lipsit nici Adrian Țuțuianu, și el fost președinte al CJD. Chiar dacă a ajuns la București, în structurile de putere centrale, fiind acum președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu nu a uitat de Dâmbovița și de mediul de afaceri județean. Arhiepiscopia Târgoviștei a fost reprezentată la Gala Topul Firmelor de părintele vicar Ionuț Ghibanu, care a transmis celor de față mesajul de încredere și împlinire al Înalt Prea Sfinției Sale Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Șefii instituțiilor publice deconcentrate, cei care, până la urmă, sunt într-o conexiune permanentă cu Camera de Comerț, cu antreprenoriatul dâmbovițean, au fost și ei prezenți la eveniment, ba chiar au fost invitați, ca semn al colaborării profesionale bine închegate, la unele secțiuni ale Galei, să acorde premiile celor laureați.

După cum a precizat omul de afaceri Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa, în spatele fiecărui companii de succes de află câte o poveste despre curaj, despre muncă, perseverență și decizii dificile. O poveste despre antreprenori, manageri și investitori, despre oameni care, indiferent de împrejurări și provocări, au ales să construiască.
„Dincolo de indicatorii economici, de cifrele de afaceri, profituri și clasamente, celebrăm inițiativa, responsabilitatea și capacitatea de a transforma ideile în realitate”, a spus Valentin Calcan.
A mai precizat președintele Camerei de Comerț că antreprenoriatul nu este un drum pe care să-l parcurgi simplu. Întâlnești la tot pasul riscuri, intervin sacrificiile, trebuie să fii mereu adaptat, ba chiar este nevoie și de o doză de nebunie pentru a depăși obstacolele care par de netrecut!

„Tocmai de aceea, cred că performanța economică merită nu doar recunoscută, ci și respectată. Dâmbovița are motive să fie mândră de antreprenorii săi. Avem companii care investesc, inovează, crează locuri de muncă și concurează cu succes pe piețele naționale și internaționale. Avem afaceri construite de la zero, companii cu tradiție și noi generații de antreprenori care duc mai departe spiritul inițiativei private”, a mai transmis celor de față președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat că această Gală Topul Firmelor a adus în prim-plan performanța și oamenii care, prin munca și investițiile lor, contribuie la dezvoltarea economiei județului.

‘Clasamentul din acest an a reunit peste 2.100 de firme din 240 de localități, cu peste 30.000 de angajați. M-am bucurat să văd că avem antreprenori care cred în Dâmbovița, investesc aici și creează locuri de muncă. Le apreciez munca și motivația și cred că merită tot sprijinul nostru. Este esențial să păstrăm un dialog deschis cu mediul de afaceri și să fim parteneri în dezvoltarea județului. Felicitări tuturor firmelor premiate și mult succes în activitate”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, către antreprenoriatul dâmbovițean.
A mai adăugat președintele CJD că Gala Topul Firmelor poate să reprezinte un moment zero pentru județul Dâmbovița.
„Pentru fiecare dâmbovițean, pentru a fi patrioți, pentru a ține cu județul nostru, pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în vederea dezvoltării județului și, nu în ultimul rând, pentru un trai mai bun pentru toți”.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a ținut să menționeze că evenimentul organizat de Camera de Comerț nu este numai un prilej de a acorda premii, ci și unul în care trebuie să ne arătăm recunoștința față de cei care, cu tenacitate, perseverență, curaj și profesionalism, au reușit să transforme provocările în oportunități, iar ideile de afaceri în realitate.
„Atunci când vorbim despre dezvoltarea unei comunități, vorbim, pe de o parte, despre investițiile publice în infrastructura de orice fel, dar, în același timp, vorbim și despre mediul de afaceri, despre capacitatea acestuia de a investi, de a crea locuri de muncă și de a asigura oamenilor un trai decent”, a precizat Cristian Daniel Stan.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a spus că el crede cu tărie faptul că, în spatele fiecărei firme performante, al fiecărui antreprenor performant, implicat, există o poveste.
„O poveste despre investiții, despre decizii grele, dar asumate, de cele mai multe ori despre nopți nedormite, dar mai ales despre oameni care au ales să meargă înainte. Dâmbovița are potențial, are industrie, are antreprenori, are oameni dedicați, dar mai ales are companii care au demonstrat de-a lungul timpului că performanța se poate construi și aici, la noi, acasă”.
Marius Lixandru, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, deschis și cu un mod discursiv destins, a spus că, de obicei, când inspectorii ITM ajung la sediul societăților sau la punctele de lucru ale acestora nu reușesc să producă foarte mult entuziasm.
„Anul acesta m-am hotărât să fiu puțin mai tehnic și să vă spun cum văd eu mediul de afaceri. Aș vrea să abordez trei componente: în primul rând, relația dintre administrația județeană sau administrațiile locale și dumneavoastră, antreprenorii; apoi, relațiile contractuale dintre dumneavoastră, ca antreprenori; și, nu în ultimul rând, relațiile dintre dumneavoastră, ca antreprenori, și consumatori.
În această seară am să vă spun o mică poveste despre relația dintre administrația județeană și dumneavoastră. Acum câteva zile, înainte de ora 08:00, domnul președinte al Consiliului Județean îmi spunea că, doar cu o zi înainte, fusese la cinci-șase ministere din București, încercând să aducă alte câteva zeci de milioane de lei în județul nostru, pentru a-l dezvolta, așa cum vedem cu toții că o face zilnic. În acest demers, văd un parteneriat corect între administrația județeană, firme și Camera de Comerț și Industrie, un parteneriat care devine din ce în ce mai sănătos”, a menționat Marius Lixandru, adăugând, în finalul alocuțiunii sale, că în Dâmbovița avem înregistrate 88.777 de contracte de muncă. Teoretic, e de bine!
Au mai fost invitați să acorde premii Sandu Tolea – directorul Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița și Smaranda Brebeanu – directorul Registrului Comerțului Dâmbovița. Momentele de alucuțiuni, de înmânare a distincțiilor au fost alternate cu minuturi muzicale din repertoriul clasic.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăContract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița


























