Connect with us

Dâmboviţa

Fostul deputat Radu Popa propune Guvernului trei măsuri de sprijin pentru marile companii

Publicat

pe

Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Radu Popa, consideră că guvernanţii actuali, care nu prea ştiu de unde să apuce criza economică care se apropie cu viteză şi cum să o controleze, trebuie să-şi caleze atenţia asupra marilor companii. A numit el zece, al căror nume nu îl dăm, dar care sunt printre cei mai tari contributori la bugetul de stat.

Aceşti mamuţi economici din cauza pandemiei de coronavirus, a măsurilor de izolare şi alte tipuri de restricţii, întâmpină acum mari probleme financiare.

Tocmai de aceea, Radu Popa crede că Guvernul liberal trebui să-şi întoarcă faţa şi spre marile companii nu numai spre IMMU-uri.Acestea au mare nevoie de susţinere financiară. Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa le oferă guvernanţilor soluţii de ieşire din acest impas. Popa propune doar trei măsuri menite să restabilească echilibrul economic.

„Sprijinirea concretă pentru toate companiile mari, prin acordarea de împrumuturi din Trezorerie cu dobândă subvenționată, chiar cu dobândă zero. Rambursarea acestor credite se poate realiza pe o perioadă de maximum 5 ani.

Implementarea unui model economic experimentat cu succes în Elveția și care constă în contribuția financiară a statului, cu valoare de împrumut către firme, în cuantum de maximum 10 procente din cifra de afaceri a ultimului an.

Adoptarea unui memorandum pentru amânarea taxelor și plafonarea facturilor la utilități, la apă, energie electrică și gaze naturale”.

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. moshu49

    mai 5, 2020 at 11:20 pm

    Acest Cațavencu are și el ceva de spus, că dacă nici trompetă nu este îl scuipă partidul ca pe o măsea stricată 🙁

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Doamnele din PSD Dâmbovița, alături de persoanele din trei centre sociale din județ

Publicat

pe

Deputata Carmen Holban – președinta Organizației Femeilor Social Democrate Târgoviște, Luciana Cristea – vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia – lidera OFSD Dâmbovița, Ionela Sandu – director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecției a Copilului Dâmbovița și cu alte reprezentate ale celor două structuri politice au mers în câteva centre de ocrotire socială din județ pentru a duce daruri și stropi de speranță și încredere celor care beneficiază de serviciile asigurate de stat. Femeile social-democrate au oferit fructe și sucuri de mere donate din toată inima de pomicultorii de pe Valea Dâmboviței.

„Merele și sucul natural pe care le-am dus la centrele Casa Speranței și Floare De Colț din Târgoviște și la Centrul Sfântul Andrei din Gura Ocniței vor îndulci perioada sărbătorilor de iarnă de care ne apropiem cu repeziciune”, a spus Carmen Holban.

Acțiunea de astăzi este doar una din multele activități de ajutorare a semenilor, de susținere a centrelor rezidențiale subordonate DGASPC Dâmbovița, cu gândul și speranța că vor ușura puțin din greutățile vieții persoanelor împovărate de tristețe și nevoi.

Citește în continuare

ADMINISTRAŢIE

Primăria Moreni a preluat fosta cantină OMV Petrom. Vezi ce va amenaja aici!

Publicat

pe

OMV Petrom a cedat Primăriei Moreni imobilul în care a funcționat în trecut cantina unității, precum și clădirile anexă și terenul aferent acestuia. Contractul de sponsorizare a fost semnat astăzi.

Potrivit primarului Constantin Dinu, municipalitatea urmează să amenajeze aici o cantină socială, prin implementarea unui proiect care vizează reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor. Beneficiari vor fi nu doar etnicii romi, ci și alți locuitori din Moreni aflați în situații vulnerabile.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT