Connect with us

Dâmboviţa

Pompier din Dâmboviţa, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://www.europafm.ro)

Magistraţii de la Curtea Militară de Apel Bucureşti l-au condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pe pompierul din cadrul ISU Dâmboviţa pe care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie l-au prins în flagrant luând mită 1.000 de lei, din cei 5.000 de lei pretinşi, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială și pentru a nu sancționa contravențional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei.

La percheziția corporală efectuată cu ocazia flagrantului, asupra subofițerului a fost găsită suma totală de 6.000 lei, între care și banii primiți cu titlu de mită. Ulterior, în urma activităților procedurale efectuate, a mai fost identificat un denunțător, de la care subofițerul a solicitat și a primit sumele de 5.000, respectiv 1.000 de lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparține – se arată într-un comunicat remis de DGA Dâmboviţa.

„Sentința instanței de fond, a prevăzut, pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă, fixându-se cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei. Pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita orice activități care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizații, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfășurării unor activități, constatarea și/sau sancționarea contravențiilor, precum și a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) și k) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani.

Inculpatului Tița Dan i s-a aplicat pedeapsa complementară a degradării militare. De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 9.000 lei, din care sumele de 6.229 lei și 50 Euro au fost indisponibilizate de organele de urmărire penală. S-a menținut sechestrul asigurător instituit de către organul de urmărire penală prin ordonanță asupra sumelor ridicate de la inculpat.

S-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 17.532,05 lei, reprezentând restul sumei supuse confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat și cuantumul amenzii penale. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală”.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 10 august 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 10 august 2026, în ședință extraordinară de lucru, începând cu ora 08:30, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)

Publicat

pe

Astăzi – 7 august 2026, la Sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei, părintele vicar preot Ionuț Ghibanu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat programul de desfășurare al evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. După cum a precizat părintele vicar, ne apropiem cu pași repezi de această manifestare religioasă importantă, cu mare încărcătură emoțională pentru comunitatea din Dâmbovița, dar și pentru întreaga țară.

„Una dintre figurile ecleziale de seamă ale începutului de secol XVI, Sfântul Ierarh Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, precum și cel care a înnoit viața spirituală a înaintașilor noștri, oferind premisele marii dezvoltări culturale din deceniile ce au urmat păstoririi sale.

Numele său este strâns legat de utilizarea tiparului, cel mai nou mijloc de comunicare al acelei epoci, pe care l-a promovat cu viziune și curaj, precum și de formarea spirituală a Sf. Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, model peste timp pentru tineri și pentru cei chemați să conducă societatea și țara.

Sărbătoarea Sf. Ier. Nifon, care se va desfășura în zilele de 10 și 11 august 2026, va fi coordonată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal”, a precizat părintele vicar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, preotul Ionuț Ghibanu.

Evenimentele vor debuta luni, 10 august, la ora 17:00, cu slujba Vecerniei, săvârșită pe un podium special amenajat lângă Catedrala Mitropolitană din Târgoviște. La finalul sfintei slujbe, IPS Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei va premia elevii care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii coordonatori.

Reclama

„Celebrările liturgice ale zilei de 10 august se vor încheia cu Pelerinajul celor peste 4.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, care vor străbate centrul vechi al orașului cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon. Procesiunea se va opri la Mănăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni din fața Primăriei Municipiului Târgoviște, iar apoi se va întoarce la Catedrală.

Tinerii pe care îi așteptăm să deschidă sărbătoarea Sf. Ier. Nifon vor veni de la parohiile din Eparhia noastră, de la școlile din Târgoviște, din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” și de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia”.

Momentul central al sărbătorii se va desfășura marți, 11 august 2026, de la ora 07:00 și va cuprinde Sfânta Liturghie și pelerinajul la moaștele Sf. Ier. Nifon, precum și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special pentru această sărbătoare” a adăugat părintele vicar Ionuț Ghibanu.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Târgoviștei se așteaptă ca la ceremoniile sfinte să participe peste 20.000 de credincioși, din Eparhie, din județele învecinate, dar și din alte zone ale țării.

„Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu Ierarhii invitați: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Visarion – Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Ieronim – Episcopul Daciei Felix și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Reclama

Înaltpreasfinția Sa va lansa, la finalul sfintei slujbe, volumele recent tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei: „Voievozi de la Târgoviște – ctitori de spiritualitate ortodoxă” și „Mitropolitul Ștefan I al Țării Românești – promotor al misiunii Bisericii prin intermediul tiparului”, precum și broșurile din colecția misionar-educativă dedicată tinerilor: „Familia – fundament al valorilor Evangheliei lui Hristos” și „Credință și mărturisire în spațiul virtual”.

După aceea, Chiriarhul nostru va acorda „Diploma de Excelență Sfântul Ierarh Nifon” și premii elevilor care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2025-2026, precum și profesorilor lor îndrumători, celor 4 elevi care au obținut media generală 10 la Examenul de Bacalaureat, precum și unor tineri campioni la diferite competiții internaționale” a mai spus părintele vicar.

Închinarea la sfintele moaște se va putea face până seara, târziu, pentru a oferi tuturor credincioșilor posibilitatea de a participa. Evenimentul religios va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La fel ca și în anii precedenți, la finalul evenimentului de marți, 11 august, tinerii voluntari din cadrul comitetelor parohiale vor igieniza, împreună cu angajații Primăriei, zona Parcului Mitropoliei.

„Așa cum se întâmplă la astfel de manifestări, unii dintre concetățenii noștri sau cei aflați în tranzit vor fi temporar afectați de necesarele restricții de circulație. Astfel, luni, 10 august, între orele 16:00-20:30, traficul rutier va fi închis total pe Bulevardul Libertății, segmentul cuprins între complexul „Mondial” și Casa de Cultură a Sindicatelor. Totodată, între orele 18:15-19:45, traficul va fi oprit pe Calea Domnească (între sensul giratoriu de la Colegiul „Ienăchiță Văcărescu” și Str. Stelea), Str. Stelea și Str. Revoluției. Nu vor putea fi parcate autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între complexul „Mondial” și Casa Sindicatelor), începând cu ziua de luni, 10 august, ora 15:00, până marți, 11 august, ora 15:00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august, între orele 15:00-21:00. Totodată, marți, 11 august, între orele 06:00-13:00, Bulevardul Libertății va fi închis total circulației rutiere.

Reclama

Având în vedere toate acestea, îi rog pe toți cei afectați să manifeste înțelegere, răbdare și bunăvoință”, a transmis pr. conf. univ. dr. Ionuț Ghibanu – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite