Connect with us

ACTUALITATE

Flori şi daruri dulci pentru cadrele medicale din Târgovişte şi Pucioasa, implicate în lupta cu COVID-19

Publicat

pe

Organizația de femei a PSD Dâmbovița, condusă de deputata Claudia Gilia, a dus la îndeplinire, astăzi – 22 mai, o inițiativă de suflet, menită să răsplătească, simbolic, dăruirea şi profesionalismul cadrelor medicale de la Spitalele din Târgoviște și Pucioasa, implicate în această cumplită luptă cu noul coronavirus. Doamnele din OFSD Dâmbovița au mers la cele două unități medicale cu dezinfectanți, produse de curățenie, flori și mici daruri dulci.

„Trăim o perioadă în care doar solidaritatea ne va face mai puternici, pe fiecare dintre noi, separat, și pe toți, împreună. Nici unul dintre noi nu știe cum și când se va termina această perioadă. Personal, sper să ne îndreptăm spre normalitate, spre respectarea drepturilor, spre repornirea economiei, într-un cuvânt spre bine. Și asta, cât mai curând!

Până atunci vreau să fiu alături, atât cât voi putea, față de categoriile sociale și profesionale care au cea mai mare legătură cu lupta pentru sănătatea dâmbovițenilor. Alături de colegii parlamentari din Partidul Social Democrat, Organizația Dâmbovița am ajutat, de la început, sistemul medical local, prin donația de echipamente medicale necesare luptei cu noul virus. Pe lângă acest gest, mi-am dorit ca și personalul să simtă că suntem alături de ei și le apreciem munca.

76 de dâmbovițeni, infectați cu coronavirus, sunt vindecați și au ajuns acasă, alături de familiile lor, datorită grijii și profesionalismului medicilor și personalului medical și nemedical al Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Târgoviște și al Spitalului din Pucioasa. Le mulţumesc, din suflet, pentru efort, pentru profesionalism, pentru că nu au cedat impulsului de a fugi din fața unui virus letal, despre care știm foarte puține.

În semn de apreciere am oferit flori, mici daruri, dezinfectanți și produse de curățenie personalului din cele două unități sanitare. Sunt convinsă că vor fi, în permanență, cu dăruire și abnegație, alături de pacienți, așa cum au fost în ultimele luni, extrem de obositoare și dificile. Le mulţumesc și îi asigur de toată considerația mea.

Ca membru al Partidului Social Democrat și parlamentar al acestei formațiuni, voi susține orice inițiativă legislativă care să ajute sistemul medical românesc să fie mai performant în lupta pentru sănătatea românilor”, a scris deputata Claudia Gilia pe pagina sa de Facebook.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    23 mai 2020 at 9:46

    nevoiți să plece la acest război fără echipament și fără armament, că așa i-a fost dat românului la fiece răzbel!, iar azi vine cu dulcegării pentru iertare și campanie electorală
    rușine! 🙁

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Publicat

pe

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.

Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.

„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.

Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.

„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.

O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.

Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.

„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Publicat

pe

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.

„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.

Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.

Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite