ACTUALITATE
Abuzuri şi practici ilegale în sistemul de pregătire în rezidenţiat din România

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți trage un semnal de alarmă cu privire la sistemul de pregătire în rezidenţiat din România, în contextul publicării în dezbatere publică a Ordinului comun de ministru privind modul de efectuare a pregătirii în rezidențiat.
Prima propunere stipulează ca medicii rezidenți să fie salarizați pentru gărzile efectuate înafara programului normal de lucru, indiferent de anul de pregătire în specialitate. În momentul de faţă, gărzile se plătesc abia din anul III, urmare a unei interpretări eronate a legii – atrage atenţie Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți.
„Semnalăm o practică ilegală diseminată la nivelul întregii structuri de rezidențiat, prin care medicii rezidenți aflați în primii doi ani de pregătire, iar unii dintre ei pe toată perioada rezidențiatului, efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă. Numeroși medici rezidenți ajung să efectueze pâna la 7 gărzi neplătite pe lună, în afara programului normal.
Această practică prin care gărzile pot fi plătite abia din anul III de pregătire a pornit dintr-o interpretare eronată a legii, care stipulează că «Începând cu anul III de pregătire în specialitate, medicii rezidenţi pot fi incluşi, la cerere, în linia I de gardă efectuată în specialitatea în care îşi desfăşoară rezidenţiatul», ducând la presupunerea că doar din anul III se pot încheia contracte de gărzi cu unitățile sanitare”.
De asemenea, se doreşte implementarea unui sistem de evaluare a cadrelor medicale implicate în pregătirea în rezidențiat de către medicii rezidenți. În momentul de faţă, se pare că parcursul pregătirii medicilor rezidenţi este afectat de faptul că sunt atribuţii şi responsabilităţi pe care coordonatorii/directorii de program, responsabilii de formare, cât și îndrumătorii de formare nu le respectă întotdeauna.
„Numai în acest fel vocea medicilor rezidenți poate fi auzită și luată în considerare din punct de vedere legal. Există numeroase abuzuri pe care tinerele generații le trec cu vederea de foarte multe ori, din pasiune și dedicare pentru profesia aleasă”.
ACTUALITATE
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari

Având în vedere faptul că indexurile contoarelor de branșament sunt preluate de către Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. prin sistemul de telecitire, începand cu data de 01.07.2026, acestea vor putea fi consultate și pe site-ul companiei la adresa contoare.catd.ro.
Pentru a avea acces la aceste informații este necesar să vă creați un cont pe contoare.catd.ro, folosind o adresă de e-mail și seria contorului de la branșamentul general. După autentificare veți putea vizualiza atât valorile zilnice de index transmise de contoarele inteligente, cât și valoarea indexului transmisă la ultima dată de citire pentru facturare.
Pot exista defecțiuni tehnice care afectează transmiterea automată a indexului. Dacă datele nu au putut fi preluate prin sistemul de telecitire, acestea nu vor apărea în contul dumneavoatră, iar indexul va fi preluat de către un operator.
ACTUALITATE
Camera de Comerț Dâmboviţa închiriază săli pentru cursuri, ședințe, workshop-uri și întâlniri de afaceri

Camera de Comerț Dâmbovița pune la dispoziția companiilor săli moderne, complet echipate și ușor adaptabile, potrivite pentru evenimente dedicate mediului antreprenorial.
În funcție de nevoile dumneavoastră, puteți alege una dintre sălile disponibile:
- Sala „Dâmbovița Business” – pentru întâlniri oficiale, consultări, negocieri și discuții strategice;
- Sala „Smart Training” – pentru cursuri, seminarii, formări profesionale și sesiuni interactive;
- Sala „Business Connect” – pentru workshopuri, întâlniri B2B, prezentări de proiecte și networking.
Fiecare spațiu este conceput pentru a susține dialogul, colaborarea și dezvoltarea relațiilor de business, într-un cadru elegant, funcțional și bine organizat.
Prin poziționarea accesibilă și prin experiența Camerei de Comerț Dâmbovița în lucrul cu mediul de afaceri, aceste spații pot deveni locul potrivit pentru idei, parteneriate și proiecte care merită dezvoltate într-un cadru profesionist.
Pentru detalii privind disponibilitatea și rezervările:
https://www.cciadb.ro/servicii/spatii-de-inchiriat/
Telefon: 0751.153.708
Email: info@cciadb.ro
Adresă: Târgoviște, Str. Calea Câmpulung, Nr. 6A.
ACTUALITATEacum 5 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
ACTUALITATEacum o ziCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 5 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























