Connect with us

OPINII

Opoziția ca putere și opoziția ca opoziție!

Publicat

pe

Sincer, în momentul de față, când aud că avem în Parlament partide de opoziție la PNL, am o tresărire ușoară. Nu îmi vine să cred acest lucru. Poate sună bine din punct de vedere politologic, dar, faptic, lucrurilor nu stau întocmai așa.

Într-adevăr, PNL este la guvernare. Dar cine i-a adus? Cine l-a înscăunat de două ori pe Ludovic Orban, ba le-a mai votat masiv și stările de urgență și alertă pe care acum le critică toată lumea? Liberalii, de unii singuri, ar fi fost pe făraș demult. Nici cu ajutorul USR, care a devenit ușor transparent, nu ar fi făcut o majoritate stabilă în Parlament.

PSD, care este acum în Opoziție, deși nu ar fi trebuit, fiindcă avea forțe și resurse să conducă țara, singuri, cu ALDE, cu PRO România sau într-un guvern de uniune națională, dorește să creeze marea opoziție unită. Păi, o opoziție la ce? La partidul lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban ajuns la putere conjunctural și pe baza unui joc ciudat apărut imediat după alegerile europarlamentare?

PNL a gafat la greu, și prin decizie politică și guvernamentală, și prin tot soiul de întâmplări insolite (vezi cheful de la Palatul Victoria). Sau, așa cum se fac calculele politice șablon, opoziția care stăpânește Parlamentul a vrut să pornească o reacție de erodare masivă a liberalilor, să-i clatine de pe picioare. A reușit, dar cu riscuri mari și cu propria bălăbăneală.

Alianța dintre PSD-ALDE și PRO România este o figură de stil, un concept care nu se știe cât va funcționa, fiindcă sunt orgolii cam peste tot, iar ca imagine, că forță, PNL nu reprezintă chiar așa un mamut politic de care să se teamă cei care se numesc acum opoziție.

Din punctul meu de vedere, opoziție te chemi atunci când urli în Parlament fiindcă se fac legi aiurea și, prin numărul mic de aleși, nu ai forță să le schimbi, să le echilibrezi. Dar, deocamdată, în Parlamentul României, opoziția poate propune și adopta singură legi. Nici un proiect nu poate trece fără votul majoritar al… opoziției!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

OPINII

Păcatul, ca o entorsă a sufletului…

Publicat

pe

S-a întors lumea cu fundul în sus. Și cred că nu este de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Ne-am făcut că nu vedem multe dintre neajunsurile și slăbiciunile firii umane. Le-am adăpostit la umbra nepăsării și a ignoranței sau poate a bunului simț. Le-am îndurat în momentele esențiale ale existenței. Am închis ochii și am făcut sfânta cruce.

Ne doare când observăm credința dusă la nivel de surogat, de obicei, de tradiție, fără să apară acea străfulgerare a purității și încrederii în Divinitate în sufletul și în mintea noastră. Nu mai luptăm cu slăbiciunile noastre. Doar mimăm acest lucru. Mergem după turmă. Atât. Sărbătoarea, pentru marea majoritatea, atunci când se apropie, înseamnă îndestulare materială, goană după asigurarea unei mese bogate, mațul plin și sintagme spuse din complezență. Automatisme de factură spirituală.

Am aflat în aceste zile, cu multă stupoare și indignare (poate era mai bine dacă nu ne otrăveam mintea și sufletul cu astfel de informații), că un preot de prin Teleorman a fost arestat pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de întreținerea de relații sexuale cu un minor. A fost prins în fapt! Asemenea știri acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paște, numai bine nu fac. Agită și mai mult societatea timorată și stresată de vremurile pandemice pe care le trăim.

Preotul de prin Videle a comis-o rău de tot. O fi singurul cu astfel de apucături păcătoase? Culmea, în comunitatea în care slujea, enoriașii, de obicei supuși, umili, încrezători și adepți ai mesajului de echilibrare psihologică „să faci ce zice popa, nu ce face”, aveau mare încredere în darul său. Îl apreciau. Uite că totul s-a spulberat! Rămânem cu gustul amar al unei greșeli imense care cutremură clar un sistem în care credem cu tărie. Cineva a vrut să se întâmple și asta. Și a rostogolit mizeria taman acum, când ne pregătim de Paște.

Noi, românii nu prea suntem obișnuiți cu astfel de greșeli, mai ales săvârșite de slujitorii bisericii. Ținem la firesc. La reguli. Înghițim și trecem cu vederea multe, dar asta e prea de tot. Ne-a împlântat în suflet un pumnal! Considerăm că face parte deja din normalitate când vedem preoți implicați în afaceri mari. Patroni de restaurante, magazine, shaormerii, hoteluri. Nu ne mai pasă când observăm pe cel care propovăduiește în biserică și spune „fericiți cei săraci cu duhul” cum se plimbă în Mercedes-uri și BMW-uri de sute de mii de euro. Este obișnuință. Stil de viață. O stare pe care am adoptat-o din mers. Așa sunt vremurile! Fiecare trebuie să trăiască. Să-și asigure confortul. Că nu mai știm ce ne facem cu menirea, cu harul, cu sacrificiul, e altă poveste. Rămâne teologie și filozofie sacră. Subiecte de dialog la ceas de seară.

Mare păcat că, din cauza unui preot de tipul celui de la Videle, au de suferit biserica străbună, credința, toți cei care sunt cu adevărat slujitorii lui Dumnezeu, care se luptă pentru binele comunităților, al oamenilor. O pată care se șterge greu. Se va întâmpla și asta. Românul este iertător. Biserica Ortodoxă va ieși biruitoare. Neghina este totdeauna dată la o parte, chiar dacă nu știm cu precizie când. Să fim încrezători! Dumnezeu are grijă de toate.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT