ACTUALITATE
Sprijin european pentru fermierii afectați de criza COVID-19
Parlamentul European a aprobat, vineri – 19 iunie 2020, o Măsură de urgență care va permite statelor membre să utilizeze fondurile UE rămase în programele lor de dezvoltare rurală pentru a plăti o sumă forfetară unică, sub formă de compensație, pentru fermierii și micile întreprinderi rurale afectate în mod deosebit de criza COVID-19.
Compensația plătită fermierilor poate ajunge la 7.000 EUR, iar plafonul pentru sprijinul acordat IMM-urilor agroalimentare va fi de 50.000 EUR. Deputații europeni au decis, de asemenea, să acorde mai mult timp statelor membre pentru acordarea sprijinului. Astfel, a fost prelungit până la 30 iunie 2021 termenul pentru efectuarea plăților (în loc de 31 decembrie 2020), iar cererile de sprijin vor trebui aprobate de autoritățile competente înainte de 31 decembrie 2020.
„Votul în plen dovedește, încă o dată, că Parlamentul și Consiliul pot colabora îndeaproape și rapid atunci când agricultura UE are urgent nevoie de ajutor. În prezent, am acordat țărilor UE un instrument financiar suplimentar pentru a ajuta fermierii ca urmare a crizei de coronavirus”, a declarat Norbert Lins (PPE, DE) – raportor și președinte al Comisiei pentru agricultură.
Următorii pași
Proiectul de regulament, sub forma aprobată de deputații și agreată informal de statele membre, va fi înaintat Consiliului spre aprobare finală. Odată aprobat atât de Parlament, cât și de Consiliu, noul act legislativ va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare imediat după aceea.
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























