PSD-ul, cel mai mare partid parlamentar, este într-o mare încurcătură. Votarea pe bandă rulantă a tuturor aberaţiilor liberale, invocându-se sănătatea românilor, lipsa de siguranţă şi de consecvenţă a liderului Marcel Ciolacu, care una declară dimineaţa, alta la prânz şi cu altceva iese seara, au început deja să bulverseze electoratul de stânga, chiar şi batalioanele fidele social-democraţiei.

Mămăliga ciolaciană a explodat în aceste zile odată cu punerea pe tapet a Legii privind izolarea şi carantinarea cetăţenilor români. Ca şi înainte de votul dat pe prelungirea stării de alertă, liderul PSD s-a întâlnit la ceas de seară cu secretarul de stat Raed Arafat care, în ultimul timp, a arătat o apetenţă ciudată pentru constrângere şi dictatură. După consumarea acestui dialog, proiectul de act normativ elaborat de liberali, ultracomentat şi criticat de o bună parte a partidelor politice şi societăţii civile româneşti, a trecut ca prin pâine prin Camera Deputaţilor. Asta a demonstrat clar că parlamentarii PSD au fost sfătuiţi de tătucul Ciolacu să nu se opună. Au pigulit, pe ici pe colea, legea plină de tuleii abuzului, să arate un pic de bune intenţii, după care i-au dat drumul spre Senat.

Între timp, opinia publică s-a inflamat puternic, multe dintre articolele antidemocratice ieşind în vileag şi aprinzând fitilul unor revolte sociale mocnite. În aceste condiţii, social-democraţii, cei mai tari din Parlament, dar care le-au cântat în strună liberalilor, au întors foaia şi au trecut la analizat minuţios legea elaborată de urmaşii Brătienilor cu un total caracter antidemocratic.

Aproape că nu ştii ce se întâmplă la nivelul conducerii centrale a PSD, de ce au operat politic până acum în acest mod slugarnic, aproape vasal, care i-a dezavantajat total. Ce interese sunt la mijloc, cine le forţează mâna de iau aceste decizii care se pot încadra la capitolul sinucideri politice? Cum de reuşeşti să îţi pierzi identitatea, să renunţi la riscul de a face politică adevărată, pentru binele comun, pedalând doar pe calcule politice ce ţin de interesul de grup?

Eu totdeauna am crezut şi încă mai cred că politica pusă în slujba naţiunii, în slujba unei idei, a unui concept, se face prin sacrificiu şi risc.bLa noi sunt la modă calculele politice, jumătăţile de măsură lozincile, demagogia şi aranjamentele de culise.

Ceea ce nu au observat actorii care joacă din răsputeri pe marea scenă a politicii naţionale este că publicul, cetăţeanul, le-a observat falsitatea discursului, replicile care nu au corespondenţă în practică, lălăitul şi mimica neexpresivă, forţate de diferite conjuncturi oculte. Electoratul, crezut multă vreme orb şi credul, uşor de manipulat, a devenit între timp un critic atent şi acerb al spectacolului politic şi îi sancţionează dur pe cei care doar mimează interesul naţional şi se joacă cu cuvintele.

În Europa, cetăţenii au început să-şi îndrepte atenţia spre partidele mici, care sunt mult mai limpezi şi consecvente în programe şi enunţuri și care nu au fost atinse de morbul puterii. Formaţiunile mari sunt din ce în ce mai constipate, mai greoaie, mai reci, mai insensibile la binele comun. Exemplul clar, alegerile locale din Franţa, unde ecologiştii, care nici măcar nu au fost băgaţi în seamă în sondaje, au ieşit câştigători în marile oraşe, inclusiv în Paris.

Sperăm ca PSD să îşi revină şi să facă opoziţie adevărată, nu doar la nivel declarativ.

P.S. Este greu de înţeles cum o formaţiune mamut, bine organizată, cu structuri puternice, care deţine supremaţia în cele două Camere ale Parlamentului, se lasă călărită şi umilită de PNL, ajuns la guvernare printr-o mişcare de tip ocult, neelucidată corect până acum.