OPINII
Jocuri de imagine şi călăritul în politică

PSD-ul, cel mai mare partid parlamentar, este într-o mare încurcătură. Votarea pe bandă rulantă a tuturor aberaţiilor liberale, invocându-se sănătatea românilor, lipsa de siguranţă şi de consecvenţă a liderului Marcel Ciolacu, care una declară dimineaţa, alta la prânz şi cu altceva iese seara, au început deja să bulverseze electoratul de stânga, chiar şi batalioanele fidele social-democraţiei.
Mămăliga ciolaciană a explodat în aceste zile odată cu punerea pe tapet a Legii privind izolarea şi carantinarea cetăţenilor români. Ca şi înainte de votul dat pe prelungirea stării de alertă, liderul PSD s-a întâlnit la ceas de seară cu secretarul de stat Raed Arafat care, în ultimul timp, a arătat o apetenţă ciudată pentru constrângere şi dictatură. După consumarea acestui dialog, proiectul de act normativ elaborat de liberali, ultracomentat şi criticat de o bună parte a partidelor politice şi societăţii civile româneşti, a trecut ca prin pâine prin Camera Deputaţilor. Asta a demonstrat clar că parlamentarii PSD au fost sfătuiţi de tătucul Ciolacu să nu se opună. Au pigulit, pe ici pe colea, legea plină de tuleii abuzului, să arate un pic de bune intenţii, după care i-au dat drumul spre Senat.
Între timp, opinia publică s-a inflamat puternic, multe dintre articolele antidemocratice ieşind în vileag şi aprinzând fitilul unor revolte sociale mocnite. În aceste condiţii, social-democraţii, cei mai tari din Parlament, dar care le-au cântat în strună liberalilor, au întors foaia şi au trecut la analizat minuţios legea elaborată de urmaşii Brătienilor cu un total caracter antidemocratic.
Aproape că nu ştii ce se întâmplă la nivelul conducerii centrale a PSD, de ce au operat politic până acum în acest mod slugarnic, aproape vasal, care i-a dezavantajat total. Ce interese sunt la mijloc, cine le forţează mâna de iau aceste decizii care se pot încadra la capitolul sinucideri politice? Cum de reuşeşti să îţi pierzi identitatea, să renunţi la riscul de a face politică adevărată, pentru binele comun, pedalând doar pe calcule politice ce ţin de interesul de grup?
Eu totdeauna am crezut şi încă mai cred că politica pusă în slujba naţiunii, în slujba unei idei, a unui concept, se face prin sacrificiu şi risc.bLa noi sunt la modă calculele politice, jumătăţile de măsură lozincile, demagogia şi aranjamentele de culise.
Ceea ce nu au observat actorii care joacă din răsputeri pe marea scenă a politicii naţionale este că publicul, cetăţeanul, le-a observat falsitatea discursului, replicile care nu au corespondenţă în practică, lălăitul şi mimica neexpresivă, forţate de diferite conjuncturi oculte. Electoratul, crezut multă vreme orb şi credul, uşor de manipulat, a devenit între timp un critic atent şi acerb al spectacolului politic şi îi sancţionează dur pe cei care doar mimează interesul naţional şi se joacă cu cuvintele.
În Europa, cetăţenii au început să-şi îndrepte atenţia spre partidele mici, care sunt mult mai limpezi şi consecvente în programe şi enunţuri și care nu au fost atinse de morbul puterii. Formaţiunile mari sunt din ce în ce mai constipate, mai greoaie, mai reci, mai insensibile la binele comun. Exemplul clar, alegerile locale din Franţa, unde ecologiştii, care nici măcar nu au fost băgaţi în seamă în sondaje, au ieşit câştigători în marile oraşe, inclusiv în Paris.
Sperăm ca PSD să îşi revină şi să facă opoziţie adevărată, nu doar la nivel declarativ.
P.S. Este greu de înţeles cum o formaţiune mamut, bine organizată, cu structuri puternice, care deţine supremaţia în cele două Camere ale Parlamentului, se lasă călărită şi umilită de PNL, ajuns la guvernare printr-o mişcare de tip ocult, neelucidată corect până acum.
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























