Connect with us

ALEGERI

Candidatul PNL pentru Primăria Târgovişte: Este momentul unei schimbări cu adevărat!

Publicat

pe

Aurelian Cotinescu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte, şi-a depus astăzi dosarul la circumscripţia electorală. Acelaşi lucru l-au făcut şi membrii echipei sale de consilieri locali, decişi, aşa cum au spus, să schimbe modul de a se face administraţie în Târgovişte.

De remarcat faptul că, de la eveniment, au lipsit alţi lideri de notorietate din cadrul PNL Dâmboviţa. Nici chiar preşedintele filialei liberale, consilierul de stat Virgil Guran, nu a fost prezent la acţiunea de depunere a dosarelor, fapt nescuzabil în condiţiile în care este ştiut că, în asemenea momente, este nevoie de suport şi de o amplificare de excepţie a imaginii candidatului.

Forţa unei echipe este dată şi de prezenţa celor cu importanţă şi greutate în partid. Orice încălcare a acestei norme poate provoca prejudicii de imagine şi apariţia unei stări de rumoare în rândul electoratului liberal, dar şi al simpatizanţilor.

Este totuşi un lucru bun că, alături de Aurelian Cotinescu, care şi-a păstrat optimismul şi verva, s-a aflat inspectorul şcolar general Ion Sorin, cel care candidează din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Mă aşteptam ca liberalii, reprezentanţi ai partidului de guvernământ, să dea mai multă amploare acestui eveniment care se întâmplă o dată la patru ani. Aurelian Cotinescu consideră ziua de 15 august, Ziua de Sfântă Maria, a fi o una norocoasă pentru liberalii care depun candidaturile.

„Suntem o echipă tânără, o echipă dinamică, o echipă care a reuşit să obţină performanţă în alegerile care au fost anul trecut, o echipă care a reuşit să bată PSD-ul în ultimele trei rânduri de alegeri. Cred că este momentul unei schimbări cu adevărat la nivelul oraşului. Este momentul să redezvoltăm oraşul, este momentul unei schimbări cu adevărat la nivelul oraşului. Este momentul să redezvoltăm cetatea. Este momentul să reaşezăm lucrurile într-o normalitate.

Din păcate, trăim într-un oraş care a pierdut foarte mulţi paşi în aceşti ultimi cinci ani de zile. În timp ce alţii s-au dezvoltat foarte mult, vedem cum Târgoviştea s-a depopulat, şi-a pierdut forţa economică şi perspectivele de a reuşi să redea locuitorilor speranţa unei vieţi mai bune”, a declarat Aurelian Cotinescu.

Candidații PNL pentru Consiliul Local Municipal Târgoviște:
1. Cotinescu Aurelian – economist
2. Bercu Adrian Gheorghe – inginer
3. Ștefan Loredana Mariana – educatoare
4. Tică Dan Alexandru – profesor
5. Ilie Virgiliu – inginer
6. Economu Dorin Adrian – inginer
7. Folea Constantina Mădiluța – profesor
8. Furtună Mihail Cătălin – antreprenor
9. Sandu Dănuț – inginer
10. Niculescu Quintus Mircea – jurist
11. Stanciu Marian – Manager
12. Culcer Gheorghe – electronist
13. Ioniță Marius Cătălin – economist
14. Grigorescu Marian – jurist
15. Milea Alina Marcela – inginer geodez
16. Oană Liviana Mariana – inginer
17. Diaconu Diana – profesor
18. Tudor Teodora Ilina – specialist administrație publică
19. Anghelescu Viorel – laminator (pensionar)
20. Lupu Dan Andrei – inginer
21. Rădulescu Gabriel – muzicant
22. Mihai Adrian – inginer
23. Mihai Narcisa – specialist administrație publică
24. Vasilescu Moțoc Florentina – medic
25. Casandroiu Dan Andrei – economist
26. Olteanu Anca Mihaela – student
27. Tudor Radu Mihail – student

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Publicat

pe

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.

Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.

„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.

Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.

În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.

„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ALEGERI

Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Publicat

pe

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.

Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!

Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.

Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.

Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.

AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.

A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.

Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite