Connect with us

Dâmboviţa

PNL Târgovişte, acuzații grave în legătură cu noul proiect de la stadionul Eugen Popescu!

Publicat

pe

Aurelian Cotinescu, președintele PNL Târgovişte și candidat pentru funcția de primar al municipiului, a analizat, astăzi – 21 august, în cadrul unei conferințe de presă, cifrele cuprinse în noul proiect pentru stadionul Eugen Popescu, proiect care va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal Târgoviște săptâmâna viitoare, luni. Spune Cotinescu că sumele inițiale, adică cele de anul trecut, au fost înmulțite de 8-9 ori și întreabă dacă nu cumva actualii edili pregătesc un „tun financiar”. La final, liderul PNL Târgovişte cere reprezentanților administrației publice locale să înceteze minciunile și să spună oamenilor adevărul, să dea dovadă de transparență, fiindcă banii pe care îi cheltuiesc la stadion nu sunt din buzunarul propriu, sunt ai comunității. A vorbit Aurelian Cotinescu și despre alte două „proiecte ratate”, cum le numește: centura orașului și Piața Tricolorului.

„În urmă cu 2 ani, când am luat legătura cu conducerea Primăriei, am considerat că este o bună oportunitate de a ne uni forțele și de a dezvolta proiecte comune în folosul târgoviștenilor. Ulterior, am văzut acea față a conducerii Primăriei, pe care nu mi-aș fi dorit să o văd. Am cunoscut oamenii așa cum sunt ei cu adevărat, iar în momentul de față nu mă mai minunează nimic din ceea ce fac.

Cei din conducerea Primăriei Târgovişte sunt în campanie electorală permanentă și, din păcate, acest cult al personalității, minciunile, demagogia, impostura sunt de fapt lucrurile care ascund în spate adevărate tunuri financiare date orașului. Proiectele ratate sunt mascate de minciuni electorale sau de termene nesfârșite pe care le dau în diverse faze la investițiile aflate în desfășurare.

Centura orașului. S-a pierdut finanțarea europeană. Valoarea investiției a fost dublată!

Am semnalat în numeroase rânduri situația de pe centura orașului, acolo unde s-a pierdut finanțarea europeană nerambursabilă de 70 de milioane de lei și am ajuns să ne coste centura în acest moment, fără a fi momentul final, 140 de milioane de lei împrumutați din bănci de către actuala conducere a Primăriei. Bineînțeles, lucrările sunt de foarte proastă calitate și graba această electorală de a acoperi deficiențele de proiectare și execuție cu un covor asfaltic a dus la apariția unor gropi, atât în bugetul local cât și în carosabil. Gropi pe care edilii noștri se grăbesc să le reasfalteze noaptea, că hoții, astfel încât târgoviștenii să nu vadă ceea ce se întâmplă. Dar putem să vedem cu toții că au apărut foarte multe petice de asfalt proaspăt pe întreaga centură a orașului.

Piața Tricolorului. Trei fântâni și patru cavouri au costat două milioane de euro!

Piața Tricolorului este un alt eșec al actualei administrații, unde trei fântâni făcute exact că pe vremea comunismului și patru cavouri au costat două milioane de euro, împrumutați de către conducerea Primăriei. În niciun caz fonduri europene, pentru că nu au oameni care să scrie proiecte. Problema este că apa curge în afara fântânilor și, din păcate, doi copii au alunecat, Su căzut și s-au lovit atât de grav încât să ajungă la spital. Din păcate, singurul răspuns al primarului a fost acela că nu înțelege care este problema, este doar apă de la fântâni și că putea să le dea mai încet, dar așa a considerat că trebuie să funcționeze fântânile.

Stadionul Eugen Popescu. De la 10 milioane de lei s-a ajuns la 64!

La Stadionul Eugen Popescu aranjamentele financiare și situația actuală, din punctul nostru de vedere, au fost premeditate. Într-o primă fază, nu s-au spus că acest proiect va costa municipalitatea, pe noi, cetățenii, aproximativ 10 milioane de lei. Ulterior, am ajuns în Consiliul Local și ni s-a prezentat un proiect de 32 de milioane de lei. Noi, liberalii, am votat, am zis că suntem alături de echipă. Dar, în momentul de față, Primăria vine și ne anunță că, luni, va propune în Consiliul Local un proiect de 64 de milioane de lei, adică o valoare dublă decât cea de acum un an de zile. Bani, bineînțeles, luați din bănci. Asta, dacă băncile ne vor mai da bani.

Ne întrebăm: când ajungem la adevăr? Că, acum, în campanie electorală, primarul și conducerea locală sunt dispuși să mintă orice, oricum, pentru a recâștiga suporterii Chindiei. Fanii vor un stadion nou, nu minciuni electorale. Mai bine venim în fața lor și spunem adevărul, decât să îi tot mințim de un an și ceva, știind că banii nu există.

Domnilor din Primărie, vă bateți joc de echipa Chindia, vă bateți joc de suporteri, vă bateți joc de târgovișteni, vă bateți joc de banii comunității. Nu dezvoltați acest oraș, dar promiteți și îl îngropați în permanență în datorii.

Au construit fără să aibă un proiect pentru stadion!

La acest proiect, în momentul de față, avem expertiză falsă, proces, plângere penală și Inspectoratul de Stat în Construcții a sistat lucrările, amendând Municipal Construct, compania Primăriei, cu 5.000 de lei. Că să înțeleagă toată lumea, lucrările sunt sistate! Cauza principală – lipsa proiectului. Curtea de Conturi a găsit un prejudiciu de 500.000 de lei la Municipal Construct referitor la stadion. Apare scris că Primăria nu a pus la dispoziția executantului documentația tehnici-economică. De când? Dintotdeauna! Au construit fără să aibă un proiect pentru stadion, așa cum spuneau în permanență. Și nu uitați că au reziliat contractul cu primul proiectant, contract care avea o valoare de 100.000, și, în momentul de față, au un alt proiectant, căruia îi plătesc o valoare de șase ori mai mare, care nu a adus proiectul deși a depășit termenul cu cinci luni de zile.

Primarul, prin aparatul de specialitate, nu a supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Târgoviște documentaţia tehnici-economică a obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizarea stadionului Eugen Popescu”. Primarul, prin aparatul de specialitate, nu a urmărit respectarea prevederilor legale privind acordarea și regularizarea avansului în sumă de 6 milioane de lei. Știți că ne spunea primarul că nu au construit stadionul pentru că nu au avut bani. Este o minciună, pentru că ei au luat un credit pentru acest stadion, dar nu au făcut ce trebuia.

De fapt, avansul în sumă de 6 milioane dat de Primărie către Municipal Construct, acordat în data de 3 octombrie 2019, nu a fost justificat prin lucrări executate până la sfârșitul anului, situație în care Primăria nu a luat nicio măsură pentru recuperarea operativă a avansului.

Cheltuieli majorate nejustificat, de 8-9 ori!

Întrebăm conducerea Primăriei Târgovişte, acum, când vin cu un proiect de 64 de milioane de lei, cum justificați majorarea cheltuielilor privind utilitățile dacă în devizul inițial era de 60.0000 lei, iar acum sunt 300.000 lei? De cinci ori mai mult! Nu știați de la început cat costă utilitățile? Sau acum măriți foarte mult cheltuielile pentru alte tunuri financiare? Trebuie să știm pentru că din banii târgoviștenilor se plătește acest stadion. Cât ne costă verificarea unei completări de proiect tehnic? Inițial, 8.400, atât era bugetat, acum, în noul proiect, 60.000. Nu înțeleg, aparatul de specialitate al Primăriei nu știa cât costă? Dintr-odată și-au dat seama că ajunge la 60.000? Inițial, cheltuiala pentru proiectul tehnic a fost de 41.000 lei. La completarea actuală, a ajuns la 363.000 de lei. De nouă ori mai mult! Dirigenția de șantier, valoare inițială – 37.000 de lei, actuală – 250.000 de lei. La ei totul se înmulțește cu 8 sau 9. De ce? Este inflația crescută de 8-9 ori? Nu cred! Dispoziția de șantier, în valoare de 4.500.000 de lei, ne spune și nouă Primăria ce lucrări au fost realizate, solicitate, dacă există? Să vedem cum s-au plătit banii, dacă justificăm fiecare ban? Domnilor, nu sunt bani din buzunarul vostru! Sunt banii comunităţii, banii târgoviștenilor. Lista de dotări pe proiectul tehnic, revizuit dintr-odată la 1 milion de euro. Nu înțelegem, nu s-a știut din prima fază cât costă? Venim acum, după un an și ceva, și cerem 1 milion de euro în plus? Și cea mai tare, organizarea de șantier. Adică, ei lucrează acolo de 1 an de zile, organizarea de șantier au bugetat-o la 15.000 lei, iar acum vin cu o nouă organizare de șantier, care costă 100.000. Păi, dacă se lucrează de 1 an de zile, ce organizare de șantier mai faceți, că sunteți acolo de 1 an? Cu acei muncitori care fugeau imediat de pleca primarul! Venea presa, veneau și muncitorii! Sunt uimit de lejeritatea cu care mint, de lejeritatea cu care pleacă banii din Primărie pe lucruri foarte puțin documentate.

Angajamentul PNL în fața târgoviștenilor

Ne luăm angajamentul în fața suporterilor, în fața târgoviștenilor, că vom face stadionul Eugen Popescu, după ce câștigăm alegerile pe 27 septembrie, dar se va face cu o valoare minimă și se va face astfel încât să îndeplinească condițiile Federației. Bugetul orașului este în momentul de față cu mult depășit de ceea ce s-a pierdut până acum, că finanțări, că proiecte, bani risipiți etc. Vom face o casă pentru Chindia, astfel încât să joace în cel mai scurt timp acasă cu adevărat. Pe de altă parte, vă promitem că, din toamnă, demarăm cu adevărat lucrarile, și aici mă refer la faza de proiectare în care se află noul stadion prin CNI, și imediat cum terminăm faza de proiectare începem lucrările la noul stadion de la gară. Acel stadion trebuie făcut, ne vin bani de la nivel guvernamental. Asta este diferența între vechiul stadion, unde cheltuim bani din împrumuturi bancare și, ulterior, târgoviștenii plătesc, și banii care vin de la Compania Națională de Investiții. Imediat cum terminăm stadionul nou, vechiul stadion va deveni o zonă de agrement, o zonă turistică, în sensul că acolo se vor putea organiza festivaluri sau diverse lucruri care țin de turism. Fiind în imediata vecinătate a Curții Domnești, acea zonă se poate transforma într-una turistică, pe care Primăria o poate exploata”, a precizat Aurelian Cotinescu.

Pentru toate aceste motive, în ședința Consiliului Local Municipal Târgoviște de luni, 23 august, liberalii vor vota împotrivă sau se vor abține.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. antiCoterii

    24 august 2020 at 9:07

    Pai parca si PNL a votat proiectul PSD de reabilitare a stadionului din Targoviste..pe credit!.. politic:Sorin Ion a fost si el yesmanul PSD pentru proiecte de amagire a Bucegilor Damboviteni cu statiunea turistica de interes national Padina-Pestera!Rusine liberali targovisteni,ati fost adormiti cu oamenii PSD impusi de la centru precum V.Guran si acum mimati democratia si opozitia la Ciuma Rosie?!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.

În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Gala Cercetării, eveniment devenit tradiție la Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Publicat

pe

Astăzi – 9 noiembrie 2026, într-o atmosferă distinsă, în amfiteatrul „Paraschiv Vagu” din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Galei Cercetării. Evenimentul, intrat deja în tradiția acestei instituții de învățământ superior, a adunat la un loc cadre didactice universitare, studenți, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai bisericii și vieții culturale. De asemenea, invitații care nu au putut onora cu prezența fizică manifestarea au intrat în direct, în sistem video, felicitându-i deopotrivă pe organizatorii Galei și pe cei care au fost premiați în cadrul evenimentului.

Primul la cuvânt, în calitate de gazdă și creator al Galei Cercetării, a fost conferențiarul universitar doctor inginer Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității Valahia din Târgoviște. Acesta a precizat că scopul Galei este acela de a aduce în fața comunității academice rezultatele deosebite care au fost obținute de cadrele didactice și cercetători, pentru a fi scoase în evidență și răsplătite. Un moment de recunoaștere a meritelor celor care trudesc pe tărâmul educațional în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. A punctat conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu că cercetarea adevărată nu poate fi realizată decât în baza unor parteneriate. Tocmai de aceea, rectorul Universității Valahia a nominalizat numele partenerilor strategici ai UVT, respectiv: Ministerul Educației și Cercetării, Arhiepiscopia Târgoviștei, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Instituția Prefectului, Autoritatea Națională de Cercetare și alte instituții universitare din România. Menirea cercetării, a spus Ioan Corneliu Sălișteanu, este tocmai aceea de a reîntoarcere în comunitate roadele muncii desfășurate.

„Cercetarea este și o altă formă a diplomației, aducând alături oameni și comunități altfel separate de distanță. Atunci când spunem cercetare, spunem, de fapt, curiozitate. Dorința de a ști, de a cunoaște, de a înțelege, de a dezvolta și de a oferi rezultatele acestei laborioase îndeletniciri înapoi comunității”, a precizat rectorul Universității Valahia.

La finalul alocuțiunii sale, conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu a dezvăluit celor de față două dorințe. Prima, personală, aceea ca Universitatea Valahia să fie mult mai prezentă în proiecte de cercetare îndreptate către binele regiunii, către binele județului Dâmbovița, pentru binele municipiului Târgoviște.

„Ceea ce facem bun și ceea ce dezvoltăm în Universitatea noastră, să se întoarcă în comunitatea care ne susține de fiecare dată”.

A doua dorință a rectorului de la „Valahia” era îndreptată către cadrele didactice și cercetătorii Universității.

„Să faceți în continuare ceea ce știți să faceți foarte bine. Să rămâneți mereu curioși și autentici. Rezultatele muncii dumneavoastră, sunt convins, nu vor întârzia să apară”.

Înaltpreasfinția Sa Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, în același stil care îl caracterizează, orator desăvârșit, plin de luciditate, de înțelepciune, a susținut o prelegere profundă despre rolul esențial al educației ca spațiu de dialog, punte de legătură între credință, știință și cultură.
A spus IPS Nifon că progresul științific și dezvoltarea spirituală nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează, contribuind astfel la formarea integrală a personalității umane. A scos în evidență Înalt Prea Sfinția Sa importanța și rolul colaborării dintre Universitatea Valahia și Biserică, în vederea promovării valorilor morale, a excelenței academice și a responsabilității sociale.
IPS Nifon a felicitat cadrele didactice universitare, cercetătorii, pe toți cei premiați, pentru contribuția adusă la prestigiul instituției și la dezvoltarea cunoașterii.

Conferențiarul universitar Claudia Gilia a precizat că o universitate își împlinește misiunea și prin ceea ce oferă dincolo de amfiteatre.

„O cercetare poate schimba felul în care înțelegem o problemă a comunității, poate pune la îndoială o practică pe care o credeam de la sine înțeleasă sau poate oferi argumente pentru o decizie care privește viețile altor oameni. În această legătură dintre cunoaștere și viața Cetății se vede una dintre responsabilitățile universității”, a spus președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște.

A mai subliniat Claudia Gilia că, prin distincțiile pe care le-a acordat, Universitatea „Valahia” își exprimă prețuirea pentru contribuțiile științifice ale tuturor colegilor și pentru exigența cu care aceștia își îndeplinesc misiunea academică.

„În spatele fiecărei reușite se află sute de ore de lectură, analiză și sinteză. De la formularea unei ipoteze până la susținerea unei concluzii, cercetarea presupune alegeri metodologice, verificări succesive și disponibilitatea de a reconsidera o interpretare atunci când argumentele sau datele o cer. Există și o dimensiune mai greu de surprins într-un bilanț al rezultatelor. Este contribuția creatoare a celui care identifică o problemă insuficient explorată, stabilește legături între idei și deschide astfel o direcție de cercetare”, a adăugat conferențiarul universitar Claudia Gilia.

A mai vorbit despre inteligența artificială care, în câteva secunde, poate genera texte, analize și ipoteze de lucru, însă cercetătorului îi revine decizia asupra întrebărilor care merită investigate, asupra metodelor adecvate și asupra limitelor în care rezultatele pot fi interpretate.

„De el depinde și felul în care aceste rezultate sunt comunicate, cu precizie și cu asumarea incertitudinilor. Inteligența artificială extinde posibilitățile de lucru, iar folosirea ei în cercetare face cu atât mai importante discernământul, integritatea și răspunderea intelectuală”, a mai transmis Claudia Gilia, în discursul său de la Gala Cercetării 2026.

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a menționat că această Gală a Cercetării, dedicată excelenței, performanței, reprezintă mai mult decât o recunoaștere  a rezultatelor academice.

„Este un moment în care celebrăm curajul de a căuta răspunsuri, capacitatea de a depăși limite și, mai ales, încrederea că prin cunoaștere putem construi un viitor mai bun. Universitatea „Valahia” din Târgoviște este un reper important pentru județul Dâmbovița. Prin activitatea sa, această instituție contribuie nu doar la formarea generațiilor de specialiști, ci și la dezvoltarea economică, socială și culturală a comunității noastre”.

A mai spus reprezentantul guvernului în teritoriu că domeniul cercetării științifice este unul dintre cele mai importante motoare ale progresului.

„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, investiția în educație, inovare și cercetare nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate strategică”.

Ca reprezentant al administrației publice, prefectul Marian Tănase crede cu tărie că dezvoltarea unei comunități nu poate fi separată de dezvoltarea educației și de cercetare.

„Avem nevoie de instituții academice puternice, de cercetători valoroși și de o colaborare reală între universitate, administrație și mediul economic. Administrația publică trebuie să fie un partener al cunoașterii, un susținător al performanței și un facilitator al inovării. Numai printr-un efort comun putem transforma ideile și rezultatele cercetării în soluții concrete pentru comunitățile noastre”, a adăugat Marian Tănase – prefectul județului Dâmbovița.

Evenimentele dedicate Galei Cercetării 2026 la Universitatea „Valahia” din Târgoviște se vor derula pe parcursul a trei zile. În acest interval de timp, vor fi prezentate rezultatele muncii de cercetare științifică, dar și proiectele dezvoltate de reprezentanții comunității academice din cadrul a Universității.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite