Connect with us

Prahova

Marian Iacob, îngerul păzitor de la ISU Prahova

Publicat

pe

Aseară, în jurul orei 21:00, Marian era de serviciu la subunitatea de pompieri din Mizil, când a fost alarmat de un strigăt de disperare venit dinspre poarta unității:
– Vă implor! Ajutor! Îmi moare copilul! Nu mai poate respira!

O femeie cu un copil de aproximativ 1 an în brațe, cerea, cu disperare, ajutor. Fetița era inconștientă, iar după spusele mamei se înecase cu mâncare. O cunoștea pe femeie din vedere, stătea la aproape 50 de metri de unitatea de pompieri. Marian a preluat imediat copilul din brațele mamei. Știa exact ce are de făcut în cazuri de sufocare. Totuși, vârsta fetiței era un impediment pentru manevrele pe care le-ar fi aplicat unui adult, dar trebuia să le execute pentru a-i debloca căile respiratorii.

Cu multă grijă, Marian și-a făcut datoria de salvator și, după câteva clipe, fetița a dat primele semne de revenire. Aceasta a început să plângă puternic, dar era de bine! Erau semnele care le-au ridicat o mare povară de pe suflet. O povară pe care nimeni, dar mai ales niciun părinte nu trebuie să o simtă niciodată.

Ulterior, împreună cu mama, s-au urcat în ambulanță și au plecat de urgență la spital. Fetița fusese inconștientă timp de câteva minute, iar din cauza vârstei, puteau apărea complicații. Din fericire, cazul este unul fericit, fetița a trecut cu bine peste acest moment, iar acum se află alături de mama sa.

Marian nu este doar omul potrivit la locul potrivit. Este un profesionist, cu o experiență de peste 14 ani ca salvator. De-a lungul acestor ani, a avut peste 3.500 de intervenții. Totuși, după spusele lui, cea de ieri a fost printre cele mai emoționante! Mariane, ești un adevărat înger păzitor! Îți mulțumim!

Sursa: Ministerul Afacerilor Interne

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Casă distrusă de foc în Vărbila, Prahova. Nenorocirea a pornit de la jarul căzut lângă sobă!

Publicat

pe

Pompierii din cadrul ISU Prahova au acționat azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Vărbila, comuna Iordăcheanu.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul din Mizil.

La sosirea militarilor, focul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul propagării flăcărilor la celelalte anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind astfel să împiedice extinderea flăcărilor.

O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri. Bătrâna a fost asistată inițial de echipajul SMURD, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată pentru a fi predată echipajului de terapie intensivă mobilă (TIM).

În urma cercetărilor efectuate la finalizarea intervenției, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o sobă cu acumulare de căldură.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Alarmă de explozie la Școala Telega, județul Prahova. Au fost evacuați 43 de elevi și 9 profesori

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O explozie, neurmată de incendiu, s-a produs astăzi în camera care adăpostește centrala termică a Școlii Gimnaziale din comuna Telega Vale, județul Prahova.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Câmpina și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi.

Din primele informații primite de la fața locului, ar fi fost vorba de explozia neurmată de incendiu produsă în camera centralei termice pe lemne.

43 de elevi și 9 profesori au fost evacuați înainte de sosirea echipajelor de pompieri. Nu s-au înregistrat răniți. Unii copii au fost deja preluați de părinți. Cursurile programate astăzi au fost suspendate. Pompierii vor efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ.

În urma cercetărilor efectuate, după aerisirea camerei centralei, pompierii au stabilit că nu a fost o explozie propriu-zisă, ci doar conducta de apă fisurată a provocat o degajare masivă de abur. Centrala termică era intactă. Au fost scoase lemnele care ardeau în interior pentru a nu mai exista alte riscuri.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite