Connect with us

ALEGERI

Viziunea candidatului PSD pentru Primăria Găești, în situații de criză

Publicat

pe

Pandemia prin care suntem obligaţi să trecem, asaltul acestui virus ucigaş asupra existenţei noastre a arătat că avem probleme mari în sistemul medical, situaţiile de criză ne depăşesc şi nu suntem capabili să le facem faţă, ne pierdem prea mult în birocraţie, în dezbateri şi consultări sterile.

Claudiu Cezar Popescu, candidatul PSD pentru funcţia de primar la Găeşti, are de gând, atunci când va ajunge în fruntea oraşului, să se implice pentru îmbunătăţirea sistemului medical din localitate, prin capacitarea tuturor factorilor responsabili şi atragerea de resurse care să fie în permanenţă la dispoziţia instituţiilor medicale, atunci când situaţia o cere.

„Anul pe care îl traversăm ne-a demonstrat că avem lacune serioase în capacitatea de luare a deciziilor în situații de criză sanitară (și nu numai). Avem nevoie să ne pregătim anticipativ, să dotăm rezerve corespunzătoare și să dezvoltăm cele mai eficiente mentalități de acțiune, care ne vor permite să gestionăm în mod natural orice eventuală criză, fără a indisponibiliza serviciile administrative curente. Pentru aceasta, propun dezvoltarea unor proiecte care să vină în sprijinul pregătirii situaţiilor de criză:

– Pregătirea corespunzătoare pentru preîntâmpinarea și gestionarea unor viitoare situații de urgență (pandemice, naturale ș.a.m.d)

– Dezvoltarea conștiinței că avem nevoie să menținem sănătatea populației pe termen lung. Ca atare, avem nevoie să dezvoltăm și să întreținem rezerve și resurse strategice.

Dincolo de îmbunătățirea condițiilor de sănătate, pentru a putea asigura o consolidare corespunzătoare a sistemului sanitar pe termen lung, este nevoie de susținerea îndeaproape a actului managerial de specialitate. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, propun spre dezvoltare o serie de proiecte care să vină în sprijinul managementului medical, prin suportul acordat conducerii Spitalului Orășenesc Găești în inițiativele de îmbunătățire a serviciilor medicale oferite, în procedurile de autorizare și reautorizare, astfel încât să asigure accesul și tratarea corespunzătoare a tuturor cetățenilor orașului Găești și din localitățile limitrofe:

– Urgentarea demersurilor pentru atragerea de cadre medicale specializate, în secțiile deficitare, pentru a răspunde în mod corespunzător necesităților populației locale.

– Susținerea medicilor și a personalului spitalului și policlinicii, în diverse acțiuni de perfecționare, schimb de experiență cu spitale din țară și din străinătate, în vederea creșterii calității actului medical și a stimulării salariaților”.

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița. Cod mandatar financiar: 21200019

ACTUALITATE

PNL a câștigat alegerile parțiale organizate la Braniștea și Cojasca

Publicat

pe

Alegerile locale parțiale organizate, astăzi – 27 iunie 2021, în comunele Braniștea (pentru funcția de primar) și Cojasca (pentru Consiliul Local) au fost câștigate de PNL. Vom reveni.

Citește în continuare

ACTUALITATE

126 de sesizări în legătură cu alegerile din Braniștea și Cojasca. 97 nu s-au confirmat

Publicat

pe

În județul Dâmbovița, alegerile locale parțiale organizate în comunele Braniștea și Cojasca s-au derulat fără incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot – informează Inspectoratul Județean de Poliție.

Totuși, până la ora 16:00, au fost înregistrate 126 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. 97 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte 29 sunt în curs de verificare.

Exemple:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Braniștea, alegătorii sunt aduși la vot cu autoturisme de diverse persoane, iar înainte de a părăsi autovehiculul le este indicat pe un buletin de vot anulat ce candidat să voteze. În urma verificărilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au stabilit că aspectele semnalate nu se confirmă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT