Connect with us

ALEGERI

Primar Târgovişte: Liberalii au dus dezbaterea electorală în derizoriu

Publicat

pe

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște și candidat PSD pentru un nou mandat, spune că liberalii au dus în derizoriu o posibilă dezbatere electorală. Provocarea pe care PNL-iștii au lansat-o, într-o conferință de presă la sfârșitul săptămânii trecute, s-a dovedit a fi o cacialma – spune Daniel Cristian Stan.

„Am crezut că răspund unei propuneri serioase, nu unei miștocăreli ieftine. Candidatul PNL și circul din jurul lui au crezut că mă sperie cacealmaua pe care au lansat-o cu dezbaterea electorală. Or fi crezut, în capul lor, că voi refuza și au motiv să facă puțină gălăgie. Ghinion!

Am acceptat și le-am spus că aștept detaliile. Atunci, au dus subiectul în derizoriu. Drept pentru care le spun și acum că sunt niște impostori, niște neserioși care-i tratează pe târgovișteni cu dispreț și superioritate. O dezbatere nu poate avea loc într-un șantier deschis, pentru că ar fi ilegal, contrar normelor de protectie a muncii etc. Dar pentru PNL nu e deranjant să fii în ilegalitate. Eu nu-mi permit asta. Eu nu-mi permit să fac mișto de locutorii orașului pe niciun subiect. Dacă așa cred ei că vor câștiga voturi, vor avea o mare surpriză duminica viitoare”, spune primarul Daniel Cristian Stan – candidat PSD pentru un nou mandat.

Material realizat la comanda PSD Dâmboviţa. Cod unic mandatar financiar: 21200019

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

Primar Cojasca: Criza administrativă poate fi oprită votând consilierii PSD

Publicat

pe

Pe 27 iunie 2021, la Cojasca, sunt alegeri locale parțiale pentru nominalizarea unui alt Consiliu Local. Combatanți sunt reprezentanții PSD și cei de la PNL. S-a ajuns la această situație, care necesită cheltuirea unor importante sume de bani de la buget pentru organizarea scrutinului electoral, fiindcă liberalii au avut mofturi. Au pierdut postul de primar la alegerile din toamna anului trecut și s-au gândit că îl pot șicana pe edilul social-democrat, Victor Gheorghe, sacrificând întreaga comunitate, toate proiectele și investițiile în curs de derulare sau aflate în diferite faze de aprobare. Nu mai punem la socoteală, așa cum am mai precizat, funcționarea la parametrii de supraviețuire a administrației publice locale.

Aleșii liberali de la Iazu știu foarte bine că tot Victor Gheorghe rămâne primar, dar, speră ei, în urma unui plan penibil, că vor câștiga alegerile locale parțiale din 27 iunie, adică vor întruni o majoritate și îi vor face zile amare primarului PSD. Poate îl vor determina să își dea și demisia, dacă nu vor fi deloc de acord cu proiectele promovate de acesta.

Au mai aruncat pe piața electorală liberalii de la Cojasca informația cum că edilul Victor Gheorghe a fost preocupat doar de satele Cojasca și Fântânele, iar de Iazu nu prea l-a interesat. Primarul spune că sunt total false aceste afirmații.

„În toate cele trei sate am realizat rețele de apă, de canalizare, școli, grădinițe, spații de joacă pentru copii, terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi. Am asfaltat drumurile. Am făcut tot ceea ce trebuia pentru nevoile oamenilor.

Au mai rămas și investiții nedefinitivate, dar s-a ajuns aici nu din cauza mea, ci din lipsa fondurilor necesare. Nu putem face chiar tot ceea ce ne dorim. Depindem de banii alocați de Guvern, de fondurile încasate de la cetățeni sub formă de taxe și impozite locale”, a precizat primarul Victor Gheorghe.

Un alt proiect important pentru întreaga localitate este reprezentat de rețeaua de gaze naturale. Nici acesta nu poate intra în etapele de aprobare fără să fie trecut prin Consilul Local. Tocmai de aceea, pentru binele întregii comunități, Victor Gheorghe îi îndeamnă pe concetățenii săi ca, pe 27 iunie, să voteze masiv echipa de consilieri a PSD. Numai așa, cu o majoritate stabilă, comuna poate ieși din această criză administrativă, iar proiectele de dezvoltare socio-edilitară vor putea fi  reactivate.

Citește în continuare

ALEGERI

Alegeri pentru un nou Consiliu Local la Cojasca. Mesajul reprezentanților PSD

Publicat

pe

În prezența conducerii PSD Dâmbovița, a unor parlamentari, consilieri județeni, primari și viceprimari din zona de sud a județului, ieri, au fost depuse dosarele de candidați ai reprezentanților social-democrați pentru Consiliul Local Cojasca la alegerile parțiale de pe 27 iunie.

În acestă localitate cu populație majoritară de etnie romă, liberalii au avansat un politicianism ieftin, neexplicat și neargumentat. Pur și simplu, după alegerile din septembrie 2020, aleșii PNL nu s-au prezentat la nicio ședință de Consiliu Local. În atare condiții, legislativul local nu s-a putut constitui, perturbând totodată și activitatea executivului Primăriei Cojasca.

În toată această perioadă, administrația locală a funcționat la nivel de avarie. Nu au putut fi continuate și promovate proiectele de interes local, neexistând dezbatere și aprobare în Consiliul Local.

„Prin atitudinea lor, membrii PNL și-au arătat nepăsarea față de binele celor cărora acum le cer votul din nou, iar aceste alegeri vor fi plătite și din banii cetățenilor din Cojasca.

Până acum, ar fi trebuit demarate lucrări de înființare a unei rețele inteligente pentru distribuția gazelor naturale, de extindere a stației de epurare și a rețelelor de canalizare în satele Cojasca, Iazu și Fântânele, forarea a două puțuri de mare adâncime și construirea unui bazin de 200 metri cubi pentru alimentarea cu apă potabilă, dar și lucrări de extindere rețea de joasă tensiune și montarea a două transformatoare de energie electrică în satele Iazu și Cojasca, toate acestea fiind proiecte ale echipei PSD de la Primăria Cojasca”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Pare un non-sens politico-electoral ca reprezentanții PNL de la Cojasca să spere că vor câștiga aceste alegeri parțiale, ținând cont de faptul că, prin decizia lor de a boicota constituirea Consiliului Local, au prejudiciat grav localitatea.

Corneliu Ștefan, avându-i alături pe primarul Târgoviștei – Cristian Daniel Stan, pe parlamentarii Titus Corlățean, Radu Popa și Ionuț Vulpescu, pe alți reprezentanți de seamă ai PSD Dâmbovița, i-a asigurat pe cetățenii comunei Cojasca că edilul Victorie Gheorghe și noua echipă de consilieri PSD vor avea tot sprijinul și suportul lor pentru ducerea la îndeplinire a proiectelor încetinite din cauza boicotului liberal, dar și pentru materializarea altora noi.

„Pe 27 iunie, sunt convins că, pentru binele comunei dumneavoastră, veți vota echipa de consilieri a PSD”, a fost mesajul liderului PSD Dâmbovița către locuitorii comunei Cojasca.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT