ADMINISTRAŢIE
Teren de sport la standarde UEFA lângă Complexul de Natație Târgoviște

Abia am ieșit din tumultul și vraja alegerilor locale, iar primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, reales de concitadini cu un scor istoric, a pornit incursiunile de lucru pe șantierele orașului. Astăzi, edilul s-a aflat, însoțit de viceprimărița Monica Ilie și city managerul Gabriel Boriga, lângă Complexul Turistic de Natație unde municipalitatea, în colaborare cu Federația Română de Fotbal, construiește o modernă bază sportivă pentru antrenament. O investiție care va ridica ștacheta sportului dâmbovițean și național.

„Ne aflăm în imediata vecinătate a Complexului Turistic de Natație aici unde administrația publică locală este pe cale de a finaliza o investiție importantă pentru sportul târgoviștean, pentru sportul dâmbovițean. Este vorba de o bază de antrenament dedicată micilor fotbaliști ai Târgoviștei, dar și echipei Chindia, o bază de antrenament care dispune de gazon sintetic. Este o investiție realizată de către Primăria Târgoviște în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. Suprafața de joc pe care ne aflăm în acest moment este omologată UEFA. Urmează, după ce se va încheia procesul de lipire, să se adauge nisipul și granulele. În două-trei săptămâni, vom discuta despre finalizarea acestei baze sportive care dispune de instalație de nocturnă, gradene, bănci de rezervă. Terenul va putea găzdui inclusiv meciuri oficiale la nivel de juniori și de tineret.

Investițiile în bazele sportive târgiviștene nu se opresc aici. Menționăm faptul că baza sportivă de la Colegiul „Constantin Carabela” este finalizată, urmând să fie montată suprafața de joc pentru sală. Mai sunt circa trei săptămâni până când se va finaliza acest obiectiv. De asemenea, în maxim două săptămâni, Clubul Sportiv Școlar din Târgoviște va beneficia de o suprafață de joc nouă. Era necesar și acolo să intervenim pentru a aduce îmbunătățiri, având în vedere faptul că sunt foarte mulți copii care frecventează acel club sportiv. Continuăm lucrările la Stadionul „Eugen Popescu”. Se lucrează în continuare la fundația de la tribuna nouă, la stâlpii pentru nocturnă și la utilități, astfel încât să reușim cât mai repede să avem un nou stadion la Târgoviște. Au fost ceva probleme la reabilitarea acestui stadion, dar le-am depășit”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























