POLITIC
PRO România propune venit minim de criză și sprijin economic pentru firme

Președintele PRO România, Victor Ponta, a prezentat duminică, 1 noiembrie, primele două măsuri din planul pentru ieșirea din criză: venitul minim de criză pentru persoane fizice și sprijinul economic de criză pentru companii.
„Cred că este important să le spunem oamenilor ce câștigă ei după 6 decembrie, ce câștigă politicienii știm. Mi-am propus să venim cu două măsuri foarte clare, foarte simple, care se aplică pe tot anul 2021 și care merg țintit către oamenii care au nevoie de sprijin și către firmele care au nevoie de susținere. Aceste două măsuri vor fi condițiile PRO România pentru a vota în noul Parlament un guvern”, a declarat președintele PRO România.
Una dintre cele două măsuri este intitulată venitul minim garantat și presupune asigurarea, pentru fiecare român, a cel puțin 2000 lei lunar și 1500 lei/membru de familie.
„Oamenii cu venituri mici trebuie să știe că există programe concrete, foarte clare, foarte simple, care să-i ajute să treacă peste anul 2021. Propunem asigurarea unui venit minim de criză, care să asigure fiecărui român cel puțin 2000 lei lunar și 1500 lei/membru de familie. Acest venit minim se calculează ca diferență dintre venitul realizat și nivelul garantat menționat și se acoperă în proporție de 50% prin bani și 50% prin tichete valorice”, a explicat liderul PRO România.
Cea de a doua măsură prezentată astăzi de președintele PRO România este denumită sprijinul economic de criză și se adresează IMM-urilor, firmelor cu capital privat și capital românesc.
”Noi venim cu trei măsuri foarte concrete și clare pe care orice întreprinzător în această țară le poate simți. În primul rând, și aici este vorba despre HORECA și producătorii din industria alimentară, cota de TVA redusă de la 9 % la 5% – este un sprijin concret. Acești 4% reprezintă, de fapt, nu doar niște bani, ci și un sprijin, psihologic dacă vreți, pentru sectoarele cele mai afectate de această criză. A doua facilitate este eliminarea pentru 2021 a impozitului pe profit specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele și impozitele datorate pentru activele corporale neutilizate din cauza restricțiilor și interdicțiilor administrative. Al treilea lucru, extrem de important, este să acoperim minimum 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării din cauza restricțiilor. Nu este normal să lăsăm firmele mici să lupte în procese cu proprietari care le spun ”nu ne interesează că v-au închis, plătiți-ne chiria!”. Este o bătălie inegală și trebuie să intervenim să salvăm aceste firme”, a explicat președintele PRO România.
Victor Ponta susține că există o singură condiție esențială pentru toate aceste firme ca să beneficieze de sprijin, și anume să păstreze în cursul anului 2021 același număr de persoane angajate.
”Propunerea noastră, ca partid, este ca oamenii și firmele să nu fie abandonate în 2021, să acționăm de la 1 ianuarie să facem sisteme extrem de simple și extrem de ușor de aplicat în practică. Și dacă facem asta, din 2021 putem să construim”, a concluzionat Victor Ponta.
POLITIC
Victor Ponta: România este ca o oală care clocotește!

Ponta a avut o poziție dură vizavi de reținerea lui Calin Georgescu, exact ca pe vremea de tristă amintire a binomului, cu mascați înarmați până-n dinți și cu tam-tam. România, în momentul de față, a spus Victor Ponta, este, din cauza crizelor suprapuse, ca o oală ce clocotește, iar cei care sunt acum la butoane, în guvern, în celelalte instituții de forță, chiar și prin reținerea fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu, pun paie pe foc.
„Sunt îngrijorat de situația actuală. În loc să liniștiți oamenii, veniți cu arestări care doar alimentează tensiunea. Asta înseamnă că vreți să explodeze oala”, a spus Victor Ponta, aseară, la podcastul realizat de Marius Tucă la Gândul.
Fostul premier al României a mai precizat că nu îi convine când vede că și alți trec prin ceea ce a trecut el și familia sa. Nu dorește nici adversarilor săi politici să pățească ce a pățit el.
Lui Victor Ponta nu i se pare a fi întâmplător faptul că, în aceeași săptămână, este propus pentru funcția de premier Sigfriend Mureșan și este arestat Călin Georgescu.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: În politică, nu declarațiile, ci voturile și alianțele arată adevărul

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu urmărește cu atenție poziția pe care o vor adopta reprezentanții Partidului Social Democrat după nominalizarea lui Sigfriend Mureșan ca premier al României. Spune parlamentarul liberal că PSD se află la un moment de alegere, între Uniunea Europeană sau izolarea financiară a României.
„De luni de zile, PSD spune că România trebuie să iasă din criza politică. Dar, de fiecare dată când trebuie să contribuie la soluție, ezită. România are nevoie urgentă de stabilitate! Agenția Fitch avertizează că prelungirea instabilității politice și lipsa reformelor pot împinge România spre categoria junk, nerecomadată investitorilor. Sigfriend Mureșan reprezintă acum soluția pentru evitarea izolării economice a României. Este cel care propune o formulă de guvernare stabilă, reformatoare și europeană. Acum întrebarea este simplă: Ce va face PSD? Va susține un guvern proeuropean capabil să recâștige încrederea partenerilor și a piețelor internaționale sau va continua apropierea parlamentară de AUR? Este această colaborare doar conjuncturală sau PSD pregătește terenul pentru oficializarea unei alianțe politice cu George Simion”, se întreabă deputatul PNL Aurelian Cotinescu.
Astăzi, a mai precizat parlamentarul liberal, nu se poate spune clar care ar fi răspunsul adevărat, doar votul care va fi dat în Parlament, pentru învestirea guvernului va spune totul.
„În politică, nu declarațiile, ci voturile și alianțele arată adevărul. Așteptăm să vedem dacă PSD va fi de partea bună a istoriei sau nu”, a mai precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATEacum 6 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 6 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 24 de oreAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală


























