Conectați-vă cu noi

Dâmboviţa

Razie printre transportatorii de persoane și de marfă

Publicat

pe

Astăzi, marți – 3 noiembrie 2020, polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Dâmbovița au acționat, pe teritoriul județului, în colaborare cu reprezentanți de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru a verifica legalitatea efectuării transportului de marfă și de persoane. Polițiștii au controlat și modul în care se respectă prevederile impuse prin Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„În urma acțiunii, polițiștii au controlat peste 40 de vehicule și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare de 1.000 de lei, 8 dintre acestea fiind pentru neportul măștii de protecție. Polițiștii vor desfășura astfel de activități zilnic, fiind prezenți la datorie și pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor”, se arată într-un comunicat remis presei de IPJ Dâmbovița.

ACTUALITATE

Senatorul Titus Corlățean, solicitare la Guvern pentru reabilitarea blocului din Găești afectat de explozie

Publicat

pe

Titus Corlățean, senator PSD de Dâmbovița, a aflat cu stupoare că găeștenii din blocul care a fost afectat grav de o deflagrație cu mai multe luni în urmă sunt și acum pe drumuri, autoritățile statului neimplicându-se în rezolvarea acestei probleme deosebite.

Disperați, oamenii l-au căutat pe demnitarul social-democrat pentru a-i expune problema cu care se confruntă și a-i solicita sprijin. Ieri, senatorul Titus Corlățean a adresat o interpelare pe această temă premierului Florin Cîțu. Titus Corlățean i-a adus la cunoștință primului ministru și faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu nu s-a implicat deloc pentru rezolvarea acestei probleme. Prefectul Aurelian Popa, ca președinte al Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ar fi putut interveni pentru a găsi soluții de reconsolidare a imobilului afectat de explozie.

„Am fost contactat recent în calitatea mea de senator care reprezintă circumscripția Dâmbovița în Senatul României, de locuitori ai blocului menționat. Oameni disperați care m-au informat că, la trei luni de la producerea deflagrației, nu au primit niciun fel de ajutor și nici măcar o undă de speranță din partea autorităților statului român.

Există o expertiză care a fost deja realizată pro bono de către un constructor din localitate dornic să ajute, iar această expertiză confirmă faptul că blocul poate fi refăcut, că locuitorii se pot întoarce în acest bloc, dar este nevoie de acțiune instituțională din partea Guvernului României.

Nu există informații, până la această oră, legate de faptul că prefectul ar fi acționat, că acest Comitet Județean pentru Situații de Urgență care are competențe în materie ar fi acționat în vreun fel și nu există vreo informație legată de vreun demers de la nivelul factorilor de decizie județeni către Guvernul României pentru a îndeplini procedura standard, legală care există în astfel de situații în caz de catastrofe pentru ca guvernul să realizeze ce are de realizat pentru a veni rapid în sprijinul cetățenilor afectați.

Sursa foto: ISU Dâmboviţa

Pe cale de consecință, domnule prim-ministru, doresc să vă adresez următoarea interpelare: Ce intenționați să faceți în perioada următoare, ce măsuri intenționează guvernul să adopte, eventual o hotărâre de guvern care să acorde sprijinul bugetar, financiar și alte modalități logistice necesare pentru a interveni pentru refacerea blocului afectat de această explozie groaznică și care a produs și victime”, a spus senatorul Titus Corlățean.

Citește în continuare

ADMINISTRAŢIE

CJ Dâmboviţa, soluții pentru a simplifica interacțiunea dintre instituțiile publice și cetățeni

Publicat

pe

Una dintre prioritățile președintelui Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, o constituie sprijinirea mediului de afaceri local, dezvoltarea sănătoasă a economiei dâmbovițene. La atingerea acestui deziderat, spune șeful administrației județene, nu se poate ajunge decât prin muncă în echipă, prin implicarea tuturor factorilor de decizie, printr-o colaborare strânsă cu partenerii din mediul privat.

„Vom sprijini mediul de business dâmbovițean, iar, prin agrearea unor măsuri comune, companiile locale vor fi ajutate astfel încât să devină mult mai competitive în raport cu concurența regională și națională”, a spus Corneliu Ștefan.

De asemenea, Consiliul Județean Dâmbovița are în vedere și dezvoltarea sectorului economic din domeniul IT.

„Parcul Industrial IT de la Priboiu, pe care intenționăm să îl înființăm, poate deveni generator de venituri pentru județul nostru, dar și un important pol al industriei software din Regiunea Sud Muntenia”, a mai precizat presedintele CJ Dâmbovița.

Se are în vedere digitalizarea administrației, atât la nivel județean cât și la nivel local. Astfel încât să fie simplificată interacțiunea dintre instituțiile publice și cetățeni.

„Nu se vor mai pierde ore întregi în fața ghișeelor pentru obținerea unui document, cererile vor fi trimise de acasă, în format electronic, iar răspunsul va fi furnizat în același mod”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT