ALEGERI
Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa a interzis sloganul de campanie al USR PLUS

Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa a interzis, astăzi – 12 noiembrie, Alianţei USR PLUS să folosească sloganul de campanie „O Românie fără hoţie”, după o sesizare formulată ieri de social-democraţi.
„În cursul zilei de ieri, PSD Dâmbovița a înaintat două sesizări împotriva USR PLUS, către Biroul de Circumscripție nr. 16 din județul nostru. Prima dintre ele a făcut deja înconjurul presei naționale: contestarea sloganului nostru de campanie, „O Românie fără hoție”. Motivarea lor? Faptul că acesta ar incita la ură, că ar fi discriminatoriu față de alte partide și chiar că ar avea o tentă xenofobă. Trecând peste carențele evidente de limbă română cu care PSD Dâmbovița pare că se confruntă, nu avem cum să nu remarcăm înverșunarea cu care acest partid alege să atace un slogan care invită pur și simplu la bun simț. La o minimă decență în politică și la transformarea mediului politic într-unul curat, onest și responsabil. În fapt, ceea ce ne dorim cu toții. Ceea ce ar trebui pur și simplu să reprezinte norma în societate.
A doua sesizare ne vizează exclusiv pe noi, filiala USR PLUS Dâmbovița, și presupune că am fi încălcat legea campaniei electorale, folosind un avion utilitar ce avea atașat banner-ul campaniei „O Românie fără hoție”, după finalul pre-campaniei. Fals, desigur. Am închiriat un avion pentru zilele de 4 și 5 noiembrie, alegând să postăm un filmuleț scurt în ziua de 9 pentru simplul fapt că abia la acea dată am primit materialul video. Punem la dispoziția tuturor contractul semnat pentru acest serviciu căci, spre deosebire de alții, alegem de fiecare dată să lucrăm transparent și să respectăm legea. Cu responsabilitate, așa cum ar trebui să fie firesc.
Revenind la sloganul „O Românie fără hoție”, în mod bizar, cu totul neașteptat, plângerea a fost luată în serios pentru că PSD are reprezentanți în BEC și Biroul Electoral Dâmbovița a decis astfel să ne interzică să îl folosim. Amintim faptul că însuși președintele CNCD, Csaba Asztalos, a ieșit public cu o postare, susținând că nu există în niciun fel vreo bază pentru ca acest slogan să fie considerat în vreun discriminatoriu.
Amintim de asemenea faptul că, într-un mod la fel de curios, reprezentantul PNL în BEC Dâmbovița, Angelica Coman, a votat alături de PSD pentru a interzice sloganul nostru. Nu știm de ce, nu înțelegem, presupunând până acum că USL e istorie și că PNL e un partid responsabil, cu filiale responsabile. Vom contesta desigur acest abuz la BEC, pentru a demonstra că intimidările și jocurile murdare nu ne opresc din a fi aproape de oameni și din a-i pune pe primul plan, indiferent de situație, rămânând vocea lor în mediul politic.
Ca o concluzie, putem spune că literalmente PSD Dâmbovița NU își dorește o Românie fără hoție, lucru pe care l-a demonstrat și în zilele trecute, folosindu-se de diverse tertipuri pentru a stopa transformarea proiectului „Fără Penali” într-un Referendum dorit de milioane de români. Îi asigurăm însă pe oameni că vom rămâne fermi pe poziții și că, împreună, putem construi o clasă politică nouă, care să pună comunitatea pe primul plan. Ne folosim de acest prilej și pentru a vă îndemna să aveți grijă de voi și de toți cei dragi vouă în această perioadă atât de complicată, căci numai împreună o vom depăși2, se arată într-un comunicat remis de USR PLUS Dâmboviţa.
Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PLUS Dâmboviţa, parte a Alinaţei USR PLUS. Cod Mandatar Financiar: 11200033
ALEGERI
George Simion: Candidez pentru a asigura revenirea la democrație! La nivel internațional, nu mai suntem considerați a fi o democrație, ci un regim hibrid

Revenirea la democrație, reformă administrativă, susținerea tinerei generații și mai mult respect pentru români! Sunt doar câteva dintre prioritățile despre care George Simion, candidatul suveranist la alegerile prezidențiale, a vorbit în cadrul dezbaterii organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Potrivit acestuia, imaginea României în plan internațional s-a degradat în ultimul an, pe fondul anulării alegerilor prezidențiale.
„Trăim o perioadă extraordinară, avem de-a face cu crize suprapuse și, din acest punct de vedere, eu candidez pentru a asigura revenirea la democrație, revenirea la voința liber exprimată de către cetățenii români, care, în opinia mea și a unui majorități din societatea românească au fost privați de dreptul de alege. Avem crize suprapuse. Criza constituțională, criza demografică internă, ne-a dus la un rating de țară conform agențiilor internaționale de BBB minus din punct de vedere economic. În indexul democrației, la nivel internațional, nu mai suntem considerați a fi o democrație, ci un regim hibrid. Relațiile cu principalul nostru partener strategic și cu cea mai puternică țară din lume, Statele Unite ale Americii, sunt în cel mai complicat, cel mai dificil punct din ultimii 30 de ani. Avem de lucrat cu toții, indiferent de locurile unde suntem, pentru a reface prestigiul internațional al țării, pentru a reface relațiile cu Statele Unite și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor români în democrație”, a declarat George Simion, în fața studenților și profesorilor prezenți la dezbatere.
Candidatul suveranist la alegerile prezidențiale a afirmat că nu își dorește ieșirea din UE și NATO, însă ar vrea un tratament egal și respect pentru români.
„George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor nu vor ca România să părăsească Uniunea Europeană sau NATO. Din contră, eu cred că trebuie să întărim alianțele din care facem parte. Eu văd Uniunea Europeană la fel cum au văzut-o și părinții fondatori ca un spațiu economic comun. (…) Europenismul nostru este dat și de istorie, și de poziția geografică, și desigur de apartenența la un set de valori comune. Asta nu înseamnă că trebuie să transformăm proiectul comun european și trebuie să transformăm Uniunea Europeană într-un suprastat federal. Noi nu vedem mutarea deciziilor la Bruxelles, ci le vrem în cele 27 de state suverane ale Uniunii Europene”, a afirmat Simion, în cadrul dezbaterii.
Din punct de vedere legislativ, George Simion susține că își va asuma rolul de mediator pentru ca partidele aflate la putere să vină cu o reformă administrativă, pentru ca statul să devină mai suplu și eficient. În opinia sa, România are mult prea puțini profesori și medici, în timp de numărul angajaților pe pile în administrația publică a crescut semnificativ.
„Avem mult prea mulți angajați în sectorul public și aici nu mă refer la profesori, nu mă refer la polițiști, nu mă refer în niciun caz la militari sau la cadre medicale, mă refer la administrația publică, locală și centrală, care este înțesată, din păcate, cu membrii, care nu fac decât să îngreuneze funcționarea normală a instituțiilor statului român și care îngreunează românilor care în momentul în care apelează la o instituție a statului, efectiv trec printr-un coșmar. (…) Funcționarii capabili și în alții funcționari, profesioniștii din administrația locală și centrală, sunt blocați”, a afirmat candidatul la prezidențiale.
Un alt obiectiv declarat a fost sprijinirea tinerilor, inclusiv prin accesul mai ușor la locuințe. De asemenea, Simion a pus accent pe necesitatea unei finanțări corespunzătoare a sistemului de învățământ: „Toate discuțiile despre sistemul de învățământ trebuie să înceapă de la subfinanțarea cronică, atât timp cât avem 2,1% din PIB alocați spre acest sector, când media europeană este de 4,7%.”
George Simion a fost primul candidat care a acceptat participarea la dezbaterile individuale organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
ALEGERI
Avocatul Liviu Vasilescu și-a depus candidatura pentru funcția de primar al comunei Gura Ocniței

La Gura Ocniței, pe 4 mai 2025, împreună cu primul tur al scrutinului prezidențial, vor fi și alegeri locale parțiale. Cetățenii acestei comune vor trebui să își aleagă un nou primar. Favorit în această cursă de prim edil al localității este avocatul Liviu Vasilescu, reprezentant al Partidului Social Democrat.
Până la această dată, când și-a depus candidatura însoțită de dosarul care conține aproape 2.000 de semnături de susținere, Liviu Vasilescu a îndeplinit funcția de viceprimar cu atribuții de primar. În aceste luni de când se află în fruntea administrației publice locale de la Gura Ocniței, Vasilescu a intrat în ritmul unui adevărat edil, inventariind problematica localității, gestionând ireproșabil șantierele deschise, a comunicat cu cetățenii și a coagulat în jurul său echipa Primăriei. Acum, Liviu Vasilescu vrea să meargă mai departe, pentru un mandat întărit și susținut de votul cetățenilor din Gura Ocniței.
Astăzi – 11 aprilie 2025, la depunerea oficială a candidaturii, Liviu Vasilescu a avut alături o echipă de forță, în fruntea căreia s-a aflat liderul PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan – președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. De asemenea, au fost lângă candidatul PSD vicepreședintele CJD – Luciana Cristea, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște – Claudia Giulia, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu, deputatul PSD Laurențiu Neculăescu, primarul municipiului Moreni – Gabriel Purcaru, primarii orașelor Pucioasa și Titu – Constantin Ana și Laurențiu Costache, edilii de la Răzvad, Aninoasa, Ocnița, Corbii Mari și Ulmi, alți reprezentanți PSD și consilierii locali social-democrați.
Liviu Vasilescu, vădit emoționat, după consumarea demersului legal de depunere a candidaturii, a spus că și-a asumat această responsabilitate de a deveni primar al comunei Gura Ocniței cu gândul sincer de a schimba fața localității, de a lupta pentru cetățenii acestei comune.
„În ultimele săptămâni, am mers prin toată comuna. Am mers în fiecare sat, pe fiecare stradă și am intrat în fiecare casă. Am stat de vorbă cu oamenii pentru a le înțelege mai bine problemele, nevoile cu care se confruntă, ce trebuie făcut pentru binele localității. Fiindcă acesta a fost și este crezul meu, oamenii știu cel mai bine ceea ce trebuie făcut pentru strada lor, pentru satul lor, pentru comună”, a precizat Liviu Vasilescu.
A mai mărturisit candidatul Liviu Vasilescu că primarul, un singur om, nu poate să realizeze nimic dacă nu are în spatele său o echipă de colaboratori dedicați, profesioniști, dispuși să îl sprijine în toate acțiunile ce au ca principal scop dezvoltarea comunității.
„Eu am lângă mine cea mai puternică echipă. Cu mine este președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan. Este primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, sunt parlamentarii PSD, sunt primarii de municipiu, de orașe, de comune din județul Dâmbovița și, nu în ultimul rând, sunt peste 100 de voluntari care au fost zi de zi lângă mine, la acțiunile de strângere de semnături, la toate activitățile desfășurate în localitate.
În ceea ce mă privește, vă spun din capul locului că sunt mai motivat și mai determinat ca niciodată. Vreau să-mi depun toată energia, toată priceperea, toate cunoștințele și tot ceea ce am eu mai bun pentru binele comunei Gura Ocniței. Pentru oamenii care trăiesc aici. Asta am făcut din primul moment în care am intrat în Primărie. Asta voi face și după data de 4 mai”, a adăugat Liviu Vasilescu.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a transmis cetățenilor din Gura Ocniței că acum este un moment deosebit de important pentru comunitatea locală. De opțiunea pe care o vor avea oamenii pe 4 mai, depinde viitorul acestei localități.
„Eu sunt convins că Liviu Vasilescu va câștiga alegerile, sunt convins că va face lucruri foarte bune. Va realiza foarte multe proiecte și va moderniza această comună. Acesta este lucrul cel mai important. Discuția despre proiectul pe care îl are pentru comunitatea locală. Liviu este un băiat ambițios, o persoană bine pregătită profesional, este omul de care Gura Ocniței are nevoie”.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că evenimentul de depunere a candidaturii avocatului Liviu Vasilescu pentru funcția de primar al comunei Gura Ocniței este important nu numai pentru oamenii de aici, ci pentru întregul județ Dâmbovița, prin semnalul pe care îl dă partidul, de unitate, de forță, de dăruire și aplecare asupra problemelor comunității.
„Îl cunosc pe Liviu de foarte mulți ani. Este un om ambițios, un om care își respectă angajamentele față de comunitate. Liviu Vasilescu are trei calități deosebit de importante pentru construcția pe care împreună o avem pregătită pentru comuna Gura Ocniței. Este tânăr și determinat, cunoaște foarte bine realitățile din comuna Gura Ocniței și, nu în ultimul rând, este implicat. Avem pregătite proiecte importante pentru comunitate. Le mulțumesc celor aproape 2.000 de locuitori ai comunei care au semnat pentru susținerea candidaturii lui Liviu Vasilescu. Sunt convins, și o spun cu tărie, că vom câștiga alegerile la Gura Ocniței”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
-
Argeșacum 4 zile
Adolescentă de 15 ani a decedat după ce a căzut de pe o trotinetă electrică
-
Dâmboviţaacum 18 ore
Târgoviște: Accident rutier în zona sensului giratoriu de la ieșirea spre Ulmi. Un TIR a intrat în gardul unui imobil
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Găești: 50 de persoane evacuate după un accident rutier pe DN72
-
POLITICacum 24 de ore
Alexandra Mădălina Savin face alianță cu cetățenii orașului Bușteni
-
SOCIALacum 18 ore
Șofer nevinovat a murit într-un accident rutier provocat de un tânăr de 22 de ani
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Accident cu o victimă încarcerată, în Racovița, județul Dâmbovița
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Urs reperat bântuind prin Valea Voievozilor, lângă Târgoviște
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Un bărbat de 35 de ani a decedat într-un accident în Pitaru, comuna Potlogi
Razvan G.
14 noiembrie 2020 at 15:13
Cam toate partidele au in componenta lor uscaturi de oameni! !!!Dar la USR Plus cred c a venit una dintre cele mai mari uscaturi. …din Pucioasa! !!!Daca acest partid nu si a facut o triere a oamenilor. ….este jale mare! !!! „Sapati” putin si o sa vedeti cam cine este „candidata” din Pucioasa. ….sau cel putin ce se ascunde in spatele don’soarei!!