Connect with us

ACTUALITATE

Profesorul de sport Constantin Dincă și soția sa au fost răpuși de COVID

Publicat

pe

Foto arhivă (1981)

Am primit cu tristețe vestea că profesorul de Educație fizică, Constantin Dincă, de la Nucet, a trecut la cele veșnice. Poate nu îi sosise timpul, mai avea multe de spus în această lume, în școala pe care a slujit-o ca dascăl peste 35 de ani. Profesorul Dincă și-a dedicat 20 de ani din viață coordonării școlii din satul Cazaci, comuna Nucet.

Mă întâlneam adeseori cu dumnealui și discutam despre politică, un domeniu de care s-a ținut totuși departe, despre viața instituției de educație, despre copii, despre oamenii locului, despre năzuințe și despre situațiile cu care se confruntă. Au fost perioade grele, pe care, cu forță și răbdare extraordinare, a știut să le depășească. Dl. profesor cunoaștea fiecare casă, fiecare familie, știa cam tot despre oamenii pe care îi iubea și de care se atașate. Își avea rădăcinile existenței prinse adânc în pământul acestei localități. Era un om blajin, deschis, pregătit mereu să dezbată problemele altora decât pe ale sale, neconflictual și implicat, atunci când era nevoie pentru îndreptarea lucrurilor.

Constantin Dincă a fost răpus de acest cumplit coronavirus căruia nimeni nu îi dă de cap și care adună viețile parcă într-un mod selectiv. Profesorul Dincă a murit la o zi după ce soția sa, care i-a fost alături la bine și la rău, a fost înmormântată, ucisă tot de COVID-19. Dumnezeu să îi odihnească în pace!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Semnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită

Publicat

pe

IMM ROMÂNIA, confederație patronală reprezentativă la nivel național, solicită prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAEN Rev.3 și atrage atenția asupra riscurilor majore la care sunt expuși agenții economici în cazul în care autoritățile nu vor prelungi termenul care expiră la 25 septembrie 2026.

Până în prezent, practic doar 1 din 3 societăți, puțin peste 34% au încheiat procedura de trecere la CAEN Rev. 3, aproximativ două treimi dintre societățile înregistrate la Registrul Comerțului nu au finalizat procedura de actualizare.

IMM ROMÂNIA atrage atenția asupra apariției următoarelor riscuri în cazul neprelungirii termenului de conformare, care expiră la 25 septembrie 2026:

1. Blocarea activității Oficiului Național al Registrului Comerțului din cauza cererilor masive și simultană care poate conduce la:
– suprasolicitarea serverelor și a platformelor informatice ale ONRC;
– creșterea timpilor de procesare și soluționare a cererilor;
– imposibilitatea unor societăți de a finaliza alte procedurile prevăzute de Legea 31/1990, în termen, din motive independente de voința lor.

2. Blocarea activității întreprinderilor
Pentru numeroase societăți, actualizarea codurilor CAEN este legată de alte proceduri și obligații care condiționează desfășurarea activității economice. În anumite domenii, societățile trebuie să își coreleze obiectul de activitate din registrul comerțului cu autorizații, avize, licențe sau alte documente necesare funcționării.

Reclama

În lipsa unui termen suficient pentru realizarea tuturor acestor demersuri, există riscul ca unele societăți să întâmpine dificultăți în obținerea sau prelungirea autorizațiilor de funcționare, acest lucru conducând la blocarea activității economice.

3. Aplicarea de sancțiuni contravenționale în domeniul fiscal
În cazul unor întârzieri în procesarea cererilor, societățile se pot afla în situația în care trebuie să depună declarații fiscale iar platforma administrației fiscale să nu permită acest lucru deoarece datele nu corespund noii codificări CAEN Rev.3, aspect care poate conduce la aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru nedepunere declarații sau la înscrierea de fapte în cazierul fiscal.

În acest context IMM ROMÂNIA solicită autorităților să trateze cu prioritate această problemă și să adopte, cât mai curând, măsurile legislative necesare pentru prelungirea termenului, până la 31.12.2027, astfel încât mediul de afaceri să nu fie pus în situația de a suporta efectele unor eventuale blocaje administrative și informatice.

Președintele IMM România, dl. Florin Jianu, a declarat:

”Antreprenorii nu trebuie puși în situația blocării activității sau sancționării contravenționale din cauza unor probleme strict birocratice. Problema actualizării codurilor CAEN nu a fost explicată de autorități și nici nu au fost derulată o campanie de informare susținută, astfel încât IMM-urile să înțeleagă ce au de făcut și în ce termen. În condițiile în care doar 1 din 3 societăți a făcut actualizarea, solicitam prelungirea termenului, la 31.12.2027, și simplificarea procedurii administrative de actualizare a codurilor CAEN”.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Au început înscrierile! 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

Publicat

pe

Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, sesiunea septembrie – decembrie 2026.

Sunt disponibile 300 de locuri, dintre care 275 pentru calificarea subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 pentru maistru militar auto.

Candidații care doresc să urmeze o carieră în domeniul situațiilor de urgență se pot înscrie până la data de 4 octombrie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Documentele necesare înscrierii vor fi transmise exclusiv în format electronic.

Concursul de admitere se va desfășura conform următorului calendar: în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2026 va avea loc evaluarea performanțelor fizice, la data de 7 noiembrie 2026 este programată proba de evaluare a cunoștințelor, iar în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie 2026 se va desfășura examinarea medicală. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 21 decembrie 2026.

Informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare, modalitatea de înscriere și calendarul complet al concursului de admitere sunt disponibile pe pagina oficială de internet a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești (link aici), dar și pe paginile Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite