ACTUALITATE
Sistemul de sănătate din România, o rană deschisă în opinia președintelui APCR

Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, într-o scrisoare trimisă lui Klaus Iohannis, își exprimă regretul pentru tragedia de la Piatra Neamț în care au murit arși într-un spital, acolo unde oamenii vin pentru a le fi salvate viețile, zece oameni. Liderul acestei alianțe consideră că vina pentru această nenorocire o poartă sistemul medical românesc și specialiștii politruci care apar frecvent pe la posturile de televiziune și care dau soluții imediate, dar, de fapt, nu se întâmplă nimic, totul este doar un joc de imagine.
„Sistemul de sănătate este o rană deschisă, asemeni unei arsuri profunde şi invadată de viermi. Rănile sistemului de sănătate din România sunt vechi, moştenite şi continuu scurmate, adâncite şi extinse de diverşi politruci, de-a lungul a peste 30 de ani. Sistemul de sănătate a fost şi se află sub o asiduă tortură prin incompetenţă, nepăsare şi mize politice. Noi, pacienţii suntem în centrul sistemului dintr-un singur punct de vedere: rănile lui se regăsesc pe trupul nostru, infecţiile lui sunt infecţiile noastre.
Cancerul din acest sistem metastazează tot în noi, pacienţii. Iar în timp ce noi murim, deşi am avea şanse la viaţă, acest sistem bolnav este resusciat cât să facă loc viermilor care îl devorează pentru binele comun al partidului, oricare ar fi acela. Niciodată nu s-a dorit restructurarea completă a sistemului şi transformarea sa într-un sistem de sănătate funcţional. Niciodată sănătatea nu a fost considerată o investiţie, ci un cost. Şi mai rău, sănătatea românilor a ajuns în mainile întinse ale unor obscuri membri de partid, mâini întinse nu să ajute, ci mâine întinse care să cerşească funcţii.
Ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, reprezintă aceeaşi veche rană a sistemului, care s-a deschis sub presiunea infecţiei din interior. Până când autorităţile nu vor tăia în carne vie, până când nu vor înţelege că a bandaja superficial rănile nu reprezintă o soluţie, până când lipsurile nu vor fi asumate, noi, pacienţii, şi medicii, vom continua să resimţim rănile adânci ale acestui sistem şi viermii care l-au invadat: vom arde de vii în spitale, vom muri de cancer pulmonar înainte să fim diagnosticaţi şi vom fi ucişi lent de infecţii nosocomiale care au pus stăpânire pe spitale. Durerea e a noastră şi a celor dragi nouă, nu a sistemului, iar dacă nu o rostim nici acum, nu ne rămâne decât să număram zilnic decesele premature, exact aşa cum o facem acum din cauza pandemiei.
APCR cere de urgenţă Guvernului României, tuturor partidelor parlamentare să hotărască urgent soluţii imediate, reale şi care să nu fie doar declaraţii politice. Noi pacienţii, ne-am săturat de luptele politice date pe viaţa şi cadavrele noastre şi de aceea cerem măsuri imediate altfel, vom acţiona prin toate metodele şi procedurile legale pentru a ne apară vieţile puse în pericol de lupta politică! Spitalele trebuie să fie conduse de profesionişti, angajaţi în baza unui concurs, şi nu de politruci şi lipitori de afişe care-şi primesc răsplata implicării în viaţa unui partid sau altul! Vom avea la nesfârşit ,,accidente” şi nu vom beneficia de un sistem de sănătate cu strategii corecte şi coerente!
Opriţi genocidul, domnule preşedinte! Este strigătul disperat al pacienţilor din România, care-şi văd viaţa pusă în pericol de un sistem de sănătate condus de ani buni de amatori şi iresponsabili! Dumneavoastră sunteţi ultima redută de încredere a românilor care vă obligă să luaţi atitudine, imediat şi categoric! Nu mai permiteţi politrucilor, indiferent de culoarea politică, să vă omoare poporul, cel care v-a ales în această supremă demnitate publica! Treceţi peste importanţa câştigului politic dedicat campaniei şi întoarceţi-vă faţa către poporul care plânge. Deznădejdea şi minciunile politicienilor l-au copleşit şi tensiunea este maximă!
Nu avem acces la investigaţii şi tratamente, monitorizarea noastră de către specialişti este aproape de zero, iar goana noastră de la o farmacie la alta pentru a ne găsi ,,pilula” salvatoare, face posibila infectarea noastră şi a altora cu virusul Covid-19. Unde este responsabilitatea ministerială pe care aţi absolvit-o de pedepse, prin legi ,,strâmbe”? Dumnezeu să ne ajute!”, se precizează în scrisoarea semnată de Cezar Irimia – preşedintele Alianţei Pacienților Cronici din România.
ACTUALITATE
Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.
Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.
„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.
Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.
„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.
O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.
Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.
„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.
ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























