OPINII
Victoria care obligă

PSD a ajuns la încheierea unui ciclu electoral istoric. În vremuri de pandemie, cu atâtea probleme pe capul țării, cu un mediu online ostil, cu o sumedenie de oameni și partide care au stat în permanență adiba să îl sancționeze, fie că a greșit fie că nu, cu un președinte al țării, pe față, pornit împotriva social-democrației, afișând o răutate și un discurs nedemn și anticonstituțional pentru un lider al tuturor românilor, cu o mulțime de probleme interne moștenite de pe vremea lui Liviu Dragnea și Viorica Dancilă, PSD nu a clacat, nu a intrat în regres organizațional, așa cum sperau alții. A mers mai departe, în ciuda tuturor obstacolelor, a ținut de menirea sa, de proiectele și programele pe care le-a înrădăcinat în societate, a arătat că este un organism viu, luptător și cu încredere în viitor.
PSD nu a făcut politică la întâmplare, așa cum se practică mai nou pe fondul unor mișcări populiste pseudo-revoluționare, a unor goluri de încredere și responsabilitate, dar și ca urmare a unei inerente schimbări a electoratului. Rezultatul alegerilor parlamentare de ieri, pentru mine, nu a fost o surpriză. Totul a rezultat din atenta observare a realității, obiectiv, fără concesii, de un an încoace.
Surpriza a reprezentat-o căderea în prăpastia ignoranței electorale a PRO România, formațiune care avea în aluatul de bază destulă substanță de natură social-democrată. Dar nu a convins. Ponta și mișcările sale politice, schimbările sale brusce de discurs nu au prins la români. Ultimele declarații, cu apropierea de PNL, zvonurile cu vizita în Modrogan, au contat.
AUR nu a fost o surpriză. Liderul acestei formațiuni, un excelent comunicator în mediul online, un soi de magnet pentru masele care așteaptă altceva, un pic debusolate, exaltate, a fost și este puternic implicat în mișcarea unională. Luptă pentru unirea cu Moldova și nu a făcut-o niciodată doar la nivel declarativ. A organizat n mitinguri, manifestări mamut cu această temă atât în țară, cât și în Republica Moldova. Scorul obținut de AUR este urmarea unei efervescențe populare. O refulare naționalistă încă nedefinită. E de urmărit. Acum de la fluturatul de steaguri și exprimarea unor lozinci emoționale, de la militantismul declarativ la fapte în politică este un drum lung. Dacă nu performează, AUR se va stinge așa cum s-a întâmplat și se întâmplă și cu alte partide de la un ciclu electoral la altul.
USR și PLUS sunt mulțumiți de rezultat. Valul pe care s-au cățărat la europarlamentare nu s-a spart. Dacă ar fi candidat separat ar fi obținut acum scoruri mult mai mici. Diaspora le-a umflat pânzele brusc. Oamenii plecați în afara țării, este știut, votează emoțional, preferând mesajele de tip ușor extremist. În USR PLUS sunt prea multe orgolii. E de văzut dacă rămân uniți până la capăt. Și mai este o problemă. Nu se știe cât de bine se vor înțelege cu liberalii pentru o eventuală alianță la guvernare. Îl vor pe Dacian Cioloș premier. Fac alergie la Orban. Poate reușește Iohannis să îi împace. Le-a cam plăcut celor din USR PLUS să-și protejeze și să-și conserve imaginea. Le este ușor frică de încălecarea pe căluțul numit Putere alături de liberali și mai pe posteriorul acestuia.
Liberalii rămân într-o constantă cam de 30 de ani încoace. Într-o bulă în care ei se simt bine. Protejați. Chiar boemi. Plutesc lin, pe mări fără valuri. Orice vânticel sau cântec de sirenă le poate deschiola corabia și perturba echipajul. PNL a dovedit, în acest an de guvernare, acoperiți totuși bine de starea de pandemie, de tătucul de la Cotroceni, că nu pot mai mult. A fost util pentru ei, ca imagine și efort, că au gestionat țara doar în stări de urgență și de alertă. În condiții normale, cu oamenii plasați la putere, ar fi dat rateuri și mai serioase.
PMP, o ultimă zvâcnire a celor care s-au adunat în jurul lui Băsescu, dar s-a jucat electoral fără Traian și cu destulă demagogie și artificiu culese cam de peste tot. Cam nevolnici în campanie și cu mesaje banale.
Ajungem de unde am plecat. PSD a rămas singura formațiune politică care are program, proiecte, oameni pregătiți (chiar dacă și pe aici mai nimeresc destui tineri oportuniști, interesați doar de anumite binefaceri), structuri care știu să se mobilizeze politic și un drum bătătorit de la care nu se abate. A câștigat cu un scor bun, ținând cont de disconfortul psihic și social creat românilor de pandemia de coronavirus. Dacă la București exista un Ciolacu la puterea a zecea, ieșeau și mai tare. Mesajul liderului suprem este cam stângaci și nu mișcă suficient. Uneori linear. Pi, pi, pi… Nu este chiar de condamnat. Unii se nasc lideri, alții se formează din mers. Victoria de ieri îl stabilizează pe Marcel Ciolacu, îi mai dă puteri dar îl și responsabilizează mai mult. PSD a ieșit întărit din aceste alegeri și poate lupta la baionetă acum în numele poporului român. Asta se și așteaptă. Nici nu este de acceptat o altă cale.
P.S. Exemplu de urmat și apreciat despre ceea ce înseamnă politică, echipă, campanie, menire. PSD Dâmbovița, cu o conducere tânără, ambițioasă, atentă la tot ceea ce se întâmplă în jur, a performat. A urmat o traiectorie bine calculată, a jucat în echipă, a ținut aproape de cetățean și a făcut anul acesta istorie în alegeri.
OPINII
Ascultăm și nu judecăm!

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.
Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.
Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.
În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!
PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 17 orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 5 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























