Connect with us

ACTUALITATE

Expoziția itinerantă în memoria preotului Gheorghe I. Cotenescu a ajuns și în Vâlcea

Publicat

pe

Sursa foto: arhiepiscopiaramnicului.ro

Expoziția itinerantă foto-documentară „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste” a ajuns, săptămâna trecută, la Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Arhiepiscopiei și al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din localitate. Proiectul, menit să aducă în atenția opiniei publice oameni și fapte care lipsesc din manualele de istorie, a fost inițiat de nepotul preotului Cotenescu, publicistul Radu Petrescu Muscel, la jumătatea anului trecut.

În cuvântul său de binecuvântare, arhiepiscopul Râmnicului, IPS Varsanufie, a punctat că preotul Gheorghe I. Cotenescu a fost un „adevărat apostol”, „mărturisitor al celor sfinte”, care și-a închinat viața „slujirii lui Dumnezeu și oamenilor” și a parcurs-o „cu o demnitate aparte”.

„Nici nu ar fi putut fi altfel, de vreme ce tradițiile muscelene și credința statornică mărturisită de toți cei ai locului reprezentau pentru Părintele Gheorghe Cotenescu veșnicia neamului, moștenirea istorică dar și zestrea spirituală, de care se împărtășea necontenit el, un popă de sat, cum adeseori se prezenta cu mândria omului legat de locuri, dar și cu o fină autoironie”.

Sursa foto: arhiepiscopiaramnicului.ro

Despre preotul Gheorghe I. Cotenescu, născut la Izvoarele, în județul Dâmbovița, trebuie reținut că a fost prieten apropiat și secretar personal al marelui Nicolae Iorga, dar și profesor pentru doi dintre patriarhii României – Iustin Moisescu și Teoctist Arăpaşu, că a luat parte la întreaga campanie militară (1916-1919) din Primul Război Mondial, fiind decorat cu ordinul „Coroana României”, precum și că a sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă – motiv pentru care a ajuns în închisoare, fiind persecutat chiar și după eliberare.

Publicistul Radu Petrescu Muscel, nepotul preotului Gheorghe Cotenescu, a prezentat celor prezenți la vernisajul expoziției contextul în care au fost realizate fotografiile, relatând aspecte inedite din viața și activitatea bunicului său, inclusiv din campania militară pe care a susținut-o în Primul Război Mondial, alături de răniţii spitalelor de evacuare. Urmare demersurilor întreprinse de Radu Petrescu Muscel, preotul Gheorghe I. Cotenescu a primit titlul de cetățean de onoare post-mortem în patru localități din trei județe: Câmpulung și Stoenești (Argeș), Beiuș (Bihor) și Iași (Iași).

Până acum, expoziția itinerantă „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste” a fost vernisată în Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Pitești, București, Iași, Oradea și, luna aceasta, la Râmnicu Vâlcea. Radu Petrescu Muscel își dorește să obțină sprijinul autorităților pentru a putea să o aducă și în Dâmbovița, județul natal al bunicului său.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Publicat

pe

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.

Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.

Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.

La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Publicat

pe

Foto arhivă - Sursa: Profimedia Images

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.

„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.

Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.

Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.

„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.

Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.

Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite