Dâmboviţa
Radu Popa, deputat: Coaliția de Centru-Noapte stinge lumina pentru 4,6milioane de români

Deputatul PSD Radu Popa nu scapă niciun prilej pentru a demasca aberațiile și jocurile pe care actuala putere, PNL – USR PLUS – UDMR, le face în detrimentul cetățeanului care, până la urmă, prin vot, i-a trimis să ii reprezinte.
A observat Radu Popa că iubiții guvernanți au uitat să prindă în Legea Bugetului sumele prevăzute pentru sprijinirea consumatorilor de energiei electrică vulnerabili. După această scăpare intenționată, era previzibil, spune parlamentarul dâmbovițean, ca legea care reglementează consumatorul vulnerabil să fie amânată de actuala coaliție.
„Asta deși prețul energiei electrice s-a majorat cu 18%, încă din ianuarie, efect direct al liberalizării prețului energiei și a lipsei de competiție reală în zona producătorilor, iar veniturile românilor au scăzut.
Efectele principale ale acestei amânări sunt două: categorii largi de populație continuă să se zbată la limita sărăciei energetice și sunt vulnerabili într-o piață liberă.
Însă, în mod brutal, Guvernul vrea să facă abstracție de acești oameni. Această abordare este inacceptabilă atât pentru că numărul de oameni în această situație e îngrijorător de mare dar și pentru că astfel de abordări ne-ar scoate din condiția umană.
Conform datelor ANRE, în România 4,6 milioane de români nu consumă mai mult de 55kwh/lună, ceea ce spune mult despre veniturile lor având în vedere că acesta este consumul mediul lunar însumat, în medie, al unui bec și al unui frigider. Dar pentru Guvernul Coaliției de Centru-Noapte, aceștia oameni nu reprezintă o prioritate, cu toate că restul Europei are reglementat asta și are o Lege a consumatorului vulnerabil. Însă, pentru PNL și USR contează doar războaiele politice interne.
În acest moment doar 35% din cele 8,5 milioane de locuinţe din România sunt conectate la gaz metan și am citit un studiu ACER care arată că 11% din populație se încadrează în definiția ”consumatorului vulnerabil”. Ori masa aceasta de populație e înspăimântător de mare, dacă facem o comparație cu Polonia și cu Ungaria care au doar 0,8%-0,9% dintre consumatori considerați vulnerabili.
Al doilea efect e distanțarea politicilor publice de la București de ceea ce face lumea civilizată a Europei.
În anii trecuți, guvernele PSD au lucrat la o formă a legii și o definiție a consumatorului vulnerabil era pregătită. Dar au venit specialiștii în aria cercului și au distrus tot.
Azi nu mai există criterii clare de definire a consumatorului vulnerabil și asta e foarte grav pentru că îngreunează rezolvarea problemei. În lumea civilizată, cei care nu au posibilități financiare să plătească costurile cu energia sunt identificați și sprijiniți prin lege. În România, PNL și USR nu vor.
Exista chiar o propunere în Legea Energiei care definea consumatorul vulnerabil ca fiind ”clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi tocmai pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi de alte facilităţi. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin legi speciale, iar facilităţile se stabilesc prin reglementări ANRE”
Totodată pentru aplicarea facilităţilor, e nevoie de stabilirea şi a altor categorii de clienţi vulnerabili: consumatorii a căror viaţă sau sănătate este în pericol iminent în cazul deconectării de la alimentarea cu energie electrică, consumatorii cu dizabilităţi s au deficienţe fizice sau mentale sau cu boli grave, consumatorii în vârstă de peste 65 ani care locuiesc singuri sau împreună cu persoane din aceeaşi categorie de vârstă”
Azi, pentru 4,6 milioane de oameni, Coaliția de Centru-Noapte stinge lumina”, a scris deputatul social-democrat Radu Popa, pe pagina sa de Facebook.
ACTUALITATE
Să ne unim inimile în rugăciune! Scrisoare pastorală cu prilejul sărbătorii Sf. Ierarh Nifon (11 august). VIDEO

În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ne bucurăm, cu deosebită ardoare, de frumoasa mărturie de viață întru Hristos a celui care a dăruit înaintașilor noștri un minunat exemplu de îndrumare duhovnicească, înnoind profund existența lor și devenind ulterior cel dintâi sfânt canonizat pe pământ românesc.
Personalitatea Sfântului Ierarh Nifon se impune ca una dintre cele mai grandioase ale începutului de secol XVI, prin faimoasa lui erudiție, prin rigoarea sa morală, prin înnoirea disciplinei ecleziale și prin deschiderea Bisericii spre nevoile concrete ale credincioșilor. Astfel, el a reorganizat din temelii viața bisericească munteană, așezând-o pe temelia fermă a Evangheliei și a tradiției ortodoxe. De asemenea, sub inspirația și îndrumarea sa, Ieromonahul Macarie a tipărit la Târgoviște primele cărți ortodoxe din spațiul românesc, inaugurând epoca culturii scrise în Țara Românească. Primul Liturghier ortodox din lume (1508), alături de Octoih (1510) și de Tetraevangheliar (1512), rămân mărturii peste veacuri ale unei fabuloase epoci de înflorire spirituală, care a așezat istorica Cetate de Scaun munteană în centrul vieții ecleziale din sud-estul Europei.
Rodnicia slujirii sale este evidentă și în formarea spirituală a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, care a transpus în viața politică și culturală a vremii sale învățăturile primite de la marele ierarh.
Într-o epocă marcată de nenumărate frământări și neliniști, precum și de profunde și rapide transformări, chemarea la înnoirea vieții pe principiile Evangheliei lui Hristos, a Sfântului Ierarh Nifon, răsună cu o actualitate uimitoare, fiindcă el ne amintește că sfințenia nu este un privilegiu rezervat unor aleși, ci o vocație universală, la care suntem chemați toți creștinii. Viața sa, plină de curaj, de înțelepciune și de neobosită râvnă, rămâne un reper pentru noi toți, care ne inspiră și ne motivează.
Astăzi, când lumea se confruntă cu numeroase războaie, crize morale majore, migrație, dezvoltarea uimitoare și fără precedent a tehnologiei, evidente și îngrijorătoare schimbări climatice, precum și cu tot mai multe provocări ale speranței noastre, exemplul Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă să rămânem statornici în credință, uniți în rugăciune și neclintiți în mărturisirea Evangheliei! De aceea, vă chem cu părintească dragoste să transformați această sărbătoare într-un prilej de reînnoire duhovnicească, de întărire a comuniunii și de mărturisire a bucuriei credinței noastre ortodoxe!
Și, pentru că întreaga noastră viață este un pelerinaj continuu către Împărăția cerurilor, trebuie să vedem pelerinajul la sfinți ca pe un drum spiritual pe care îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, drum care ne unește cu Maica Domnului și cu toți sfinții, cu întreaga tradiție a Bisericii, fiindcă este un act de întărire în credință, de pocăință, de luminare, de vindecare și de mărturisire, o adevărată cale interioară în care ne regăsim pe noi înșine, alături de bucuria solidarității și a comuniunii cu aproapele.
Vă invit pe toți, clerici, monahi, tineri și credincioși de toate vârstele, să veniți la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, în dimineața zilei de 11 august 2026, de la ora 07:00, pentru a participa la Sfânta Liturghie, la închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nifon și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special la această mare sărbătoare, spre întărirea credinței și spre mângâiere sufletească.
Să ne unim inimile în rugăciune, să întărim comuniunea dintre noi, să dăruim lumii un semn de speranță și să mărturisim, cu bucurie, frumusețea Ortodoxiei noastre!
Cu arhierești binecuvântări,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
ADMINISTRAŢIE
Pucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a anunțat, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, că intenționează să înființeze Muzeul Băilor Pucioasa, pe structura fostei școli din Șerbănești, scoasă de foarte mulți ani din circuitul educațional. A explicat edilul că studiile necesare au fost deja elaborate și, în perioada următoare, va fi depusă cererea de finanțare.
„Proiectul acesta are șanse imense să fie finanțat. Vom consolida și reabilita integral clădirea, urmând ca, în viitorul apropiat, să reușim, prin efort propriu sau prin fortul locuitorilor orașului sau al unor sponsori, să dotăm muzeul cu ceea ce ne reprezintă din punct de vedere al istoriei orașului Pucioasa.
Consider că, pentru a nu uita cine suntem și de unde am plecat, trebuie neapărat să tratăm cu seriozitate maximă toată istoria balneo a orașului Pucioasa, dar și istoria textilă și istoria prelucrării lemnului, de ce nu, și ce om mai găsi noi că ne reprezintă. O să facem un muzeu care să fie o imagine corectă a ceea ce înseamnă orașul Pucioasa”, a precizat primarul Constantin Ana.
VIDEO
ANUNŢURIacum 13 oreMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 5 zileProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
ACTUALITATEacum 3 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum 2 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
Dâmboviţaacum o ziO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ACTUALITATEacum 6 zileInspectoratul Școlar Dâmboviţa, informare privind rezultatele obținute la Titularizare



























