Connect with us

Dâmboviţa

Coliziune TIR-autoturism pe DN 71, la intersecția spre Titu

Publicat

pe

Accident de circulație, în această dimineață, pe DN 71, la intersecția spre Titu. În evenimentul rutier au fost implicate un TIR și un autoturism.

„Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Dâmbovița.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit.

ACTUALITATE

Marian Nițescu, președintele Organizației de Pensionari Bărbulețu, a trecut la cele veșnice

Publicat

pe

de

Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a domnului MARIAN NIȚESCU, președinte al Organizației de Pensionari Bărbulețu și membru în Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița încă din anul 2010.

A fost un om implicat și solidar cu ceilalți colegi și întotdeauna activ în cadrul ședințelor la care a participat pentru a susține problemele cu care s-au confruntat pensionarii.

Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Prefect,
Aurelian Popa

Citește în continuare

ACTUALITATE

32 de tineri din Dâmbovița participă la o tabără tematică în Bucegi

Publicat

pe

În perioada 15 iulie – 15 septembrie 2021, va fi implementat în Munții Bucegi, cu finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița, un nou proiect de educație montană pentru tineret marca Asociația Ecologică Floare de Colț, în parteneriat cu Asociaţia Chindia Jurasic Park.

„Scopul este stimularea participării tinerilor din judeţul Dâmboviţa la activităţi recreative şi de timp liber, în domeniul turismului montan specializat, ca formă de promovare a unui stil de viaţă sănătos şi de reducere a riscului de apariţie a obezităţii în rândul acestora”, precizează Ileana Bocanciu – președinte Asociația Ecologică Floare de Colț și coordonator al proiectului.

Concret, în perioada 2-6 august 2021, la Complex Turistic Cerbul se vor desfăşura activităţile teoretice şi practice ale unei tabere tematice, în mijlocul naturii. Un număr de 32 de tineri din judeţ vor deprinde tainele muntelui parcurgând trasee de drumeţie, luând parte la activităţi de alpinism, speologie, orientare cu busola, ecologizare şi refacere a marcajelor turistice din zonă.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT