Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Guvernul Cîțu a lăsat primăriile fără bani pentru investițiile prin PNDL

Publicat

pe

60 de primării din cele 89 care funcționează în Dâmbovița, plus Consiliul Județean, nu au fonduri să achite facturile către firmele care au executat lucrări, întrucât coaliția PNL – USRPLUS – UDMR aflată la guvernare nu a prevăzut în buget sumele necesare pentru continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală.

Semnalul de alarmă a fost tras de președintele Consiliului Județean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, care spune că 125 de șantiere deschise în județ vor fi închise și sute de muncitori ar putea intra în concediu fără plată, timp de cel puțin o lună, din cauza incompetenței Guvernul Cîțu.

„Finanțiștii și analiștii coaliției de dreapta au lăsat fără bani toate primăriile din țară care aveau lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Mii de lucrări la școli, drumuri, dispensare, rețele de utilități sunt blocate de astăzi pentru că actualii guvernanți nu au fost în stare să prevadă sumele necesare pentru continuarea PNDL-ului.

Corneliu Ștefan – președinte CJ Dâmbovița

Doar în județul Dâmbovița sunt 60 de primării de municipii, orașe și comune, plus Consiliul Județean Dâmbovița, care nu vor mai avea cu ce să achite facturile către executanții lucrărilor. Pe lângă faptul că termenele de finalizare vor fi întârziate, ce vor face firmele care așteptă banii de la primăriile pentru care lucrează? Cum își vor plăti angajații?

Ce se întâmplă cu școlile care ar trebui finalizate până la începerea noului an școlar? Dar cu lucrările la drumuri? Se intră în iarnă cu ele? Sunt întrebări la care, sunt convins, nimeni din Guvern nu va răspunde! De ce? Pentru că nu îi interesează!”, a scris, pe pagina sa de Facebook președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ritm bun de lucru pe șantierul de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din Târgoviște

Publicat

pe

Lucrările de consolidare reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din inima Târgoviștei avansează într-un ritm alert. Este pentru prima dată, după mai bine 50 de ani de la darea în folosință a acestei clădiri, când sunt angajate asemenea lucrări. Valoarea acestui proiect, prin care se va schimba total structura interioară a Palatului Administrativ, se ridică la 97.000.000 de lei.

Practic, se intervine la fundații, la instalații, la eficiența energetică și la toate celelalte elemente care țin de siguranța și funcționarea impozantului imobil de utilitate publică.

„La final, vom avea un sediu modern, sigur și eficient pentru Consiliul Județean Dâmbovița și Instituția Prefectului. Este o investiție necesară, care va oferi condiții mai bune atât pentru cei care lucrează aici, cât și pentru dâmbovițenii care ajung cu diferite probleme de rezolvat în aceste instituții”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, după vizita de lucru pe care a efectuat-o astăzi, 23 septembrie 2026, pe șantierul de la Palatul Administrativ.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Noile reglementări de urbanism trebuie aplicate corect și unitar. Sesiune de informare organizată de CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Astăzi – 23 septembrie 2026, în sala Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița, respectiv președintele Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, arhitectul șef al județului – Alexandrina Soare și primarii localităților din județul Dâmbovița. Discuțiile, la care au luat parte și responsabilii compartimentelor de urbanism din cadrul UAT-urilor, au vizat noile prevederi introduse în Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

„Sunt schimbări importante pe care administrațiile publice locale trebuie să le cunoască. Aplicarea corectă și unitară a noilor reguli este esențială pentru activitatea primăriilor, pentru investiții și, mai ales, pentru oameni.

Am discutat despre principalele modificări, despre responsabilitățile administrațiilor locale și despre modul în care trebuie pregătite structurile de specialitate pentru aplicarea noului Cod. Ne dorim ca această perioadă de tranziție să fie cât mai clară și bine pregătită pentru fiecare comunitate din județ”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

A mai spus șeful administrației publice județene că CJD va sprijini și va oferi, prin structurile de specialitate, suportul necesar pentru înțelegerea și punerea în practică a noilor prevederi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite