Connect with us

ACTUALITATE

Radu Popa, deputat: Ion Stan a fost un suporter necondiționat al idealurilor naționale

Publicat

pe

Deputatul PSD Radu Popa, un apropiat colaborator și discipol al marelui dispărut Ion Stan – fost deputat și președintele al PSD Dâmbovița, astăzi – 3 august 2021, când se împlinesc trei ani de la trecerea acestuia la cele veșnice, a postat pe Facebook un text în care deplânge dispariția dintre noi a unui patriot autentic, un om care s-a situat deasupra timpului său. Ion Stan, spune Radu Popa, a fost un suporter necondiționat al idealurilor naționale.

„A iubit democrația și a asumat valorile ei chiar și atunci când a înțeles că prețul libertății este libertatea însăși. Astăzi se împlinesc trei ani de la moartea sa prematură. Îmi amintesc cu durere ziua înmormântării și eforturile unor pigmei morali de a ieși în față precum păduchii. Era exact ceea ce Ion Stan a urât cel mai mult în timpul vieții sale: ipocrizia.

Astăzi ne-au rămas de la el exemplul unui patriotism care transcede propria ființă și ideea de luptă asumată pentru idealurile stângii, în vremuri în care social-democrația trăia din gesturi simbolice. E o moștenire grea pentru că duce cu ea un model care ne-a transformat ireversibil pe cei care l-am asimilat și ne-a făcut incompatibili cu jocurile opace desfășurate azi de personajele care stau camuflate în spatele unor etichete.

Probabil și de aceea, când unii trădători pretind de la foștii lor șefi mai mult respect, în baza unor relații fals amicale, cred că e cazul să își amintească și să nu uite niciodată că manufactura care l-a nenorocit pe Ion Stan e o coproducție a lor, a celor care azi au pus bazele PRO Romania și care lucrau – atunci ca și acum – în aceiași echipă. A fost o execuție politică pe bază de denunțuri scrise sub identitatea unor “martori protejați” sprijiniți de frigul arhivelor. Dar viața va face dreptate chiar atunci când nimeni nu mai crede… Deja a început. Până atunci, să ridicăm o rugăciune pentru sufletul lui și pentru tăcerile noastre”, este mesajul publicat pe Facebook de Radu Popa, la trei ani de la plecarea bruscă dintre noi a deputatului Ion Stan.

 

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu-i de glumă! Pompierii verifică utilajele agricole folosite în campania de recoltare

Publicat

pe

În ultima perioadă, din cauza incendiilor de vegetație izbucnite tocmai acum, la început de campanie agricolă, pompierii au intensificat controalele prin ferme pentru a verifica utilajele care urmează să intre în câmp, din punct de vedere al dotării cu elemente care să fie folosite în caz de incendiu.

Acțiunile militarilor se pare că îi nemulțumește pe agricultori, care spun că verificările sunt exagerate. Din păcate, ne anunță reprezentanții ISU Teleorman, realitatea din teren demonstrează că lucrurile nu sunt puse la punct în totalitate.

 

Un incendiu izbucnit ieri, după-amiază, la o combină agricolă aflată pe un teren de pe teritoriul localității Vârtoape, a putut fi limitat datorită intervenției prompte a proprietarului care, folosindu-se de un tractor cu disc, a izolat utilajul cuprins de flăcări, apoi, cu patru stingătoare, a încercat să stingă vâlvătaia, dar nu a fost suficient. A  lipsit un element esențial, o sursă de apă, respectiv o autocisternă sau vidanjă, care să se afle în imediata apropiere. Astfel, spun pompierii, s-ar fi putut schimba decisiv evoluția incendiului în primele minute.

Pentru a acționa eficient în astfel de situații neprevăzute, pompierii recomandă să fie respectate complet toate măsurile privind prevenirea și intervenția în caz de incendii: utilaje pregătite pentru intervenție și izolare rapidă,  stingătoare verificate și funcționale, sursă de apă (autocisternă/vidanjă) în apropiere, fâșii arate de protecție.

Pompierii de la ISU Teleorman îi anunță pe agricultori că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru protejarea recoltelor și reducerea riscului de incendii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târgoviște. Urmează o acțiune de combatere a insectelor, prin pulverizare aeriană

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața Municipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății Publice. Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite