ACTUALITATE
Târgul Meșterilor Populari, alt punct de atracție la „Zilele Cetății Târgoviște”

Târgul Meșterilor Populari, organizat în Parcul Chindia, reprezintă un alt punct de atracție în cadrul „Zilelor Cetății Târgoviște” 2021.
Sunt prezenți zeci de meșteri iscusiți, de la care puteți achiziționa produse tradiționale românești, alimentare și nealimentare.

„Sunt convins că participanții la Zilele Cetății vor fi încântați de produsele autentice care se regăsesc în acest târg și se vor bucura de această sărbătoare, așa cum au făcut-o de fiecare dată”, a spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, astăzi – 4 septembrie, după ce a vizitat standurile.
Târgul rămâne deschis pe toată perioada de desfășurare a „Zilelor Cetății”, respectiv până miercuri – 8 septembrie, inclusiv.

ACTUALITATE
Hotel Peștera Wellness & Spa a fost inclus pe prestigioasa platformă internațională „Haute Grandeur Global Awards”

Felicitări Hotelului Peștera Wellness & Spa din Bucegii dâmbovițeni pentru recunoașterea pe care a obținut-o la nivel internațional datorită profesionalismului și condițiilor excelente de masă, cazare și petrecere a timpului liber pe care le oferă celor care aleg renumita locație hotelieră de cinci stele!
Hotel Peștera Wellness & Spa a fost inclus pe celebra și prestigioasa platformă internațională „Haute Grandeur Global Awards”, care recunoaște și premiază excelența în industria ospitalității de lux.
Înființată în 2014, „Haute Grandeur Global Awards” introduce pe platforma sa și premiază cele mai tari hoteluri, cu facilități excelente de spa și restaurante unde se pot servi specialități culinare unice.
Pe renumita platformă, care evidențiată profesionalismul, calitatea și luxul, sunt incluse „InterContinental Athénée Palace Bucharest” și „Hotel Peștera Wellness & Spa”, din Stațiunea Peștera-Padina.
„Deasupra norilor, dincolo de obișnuit – Hotel Peștera Wellness & Spa” este titlul textului promovator postat pe pagina „Haute Grandeur Global Awards”
„Situat la 1.610 metri în inima Munților Bucegi, Hotel Peștera Wellness & Spa este mai mult decât o destinație – este un loc unde istoria, natura și ospitalitatea se unesc într-un mod cu adevărat unic.
Povestea acestui loc a început în 1923, când prima cabană montană, cunoscută sub numele de Casa Peștera, i-a întâmpinat pe călători în căutarea frumuseții și seninătății munților înalți. Astăzi, această moștenire continuă printr-o experiență rafinată de cinci stele, invitând oaspeții să se reconecteze cu natura, bucurându-se de confortul modern și luxul discret.
Înconjurat de peisajele alpine spectaculoase ale Parcului Natural Bucegi și situat în apropierea unor repere emblematice precum Sfinxul și formațiunile stâncoase Babele, hotelul oferă un cadru distinctiv într-una dintre cele mai pitorești zone din Europa de Est”.

ACTUALITATE
Atenție! Se întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de igienizare periodică a rezervorului de apă potabilă din cadrul Stației de Apă Șotânga.
Recomandăm ca, după reluarea furnizării apei și până la publicarea rezultatelor privind calitatea apei potabile, aceasta să nu fie utilizată pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi disponibile pe site-ul oficial al companiei, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât impactul asupra consumatorilor să fie minim. Vă mulțumim pentru înțelegere.
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
ACTUALITATEacum o ziEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum 2 zileI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
Dâmboviţaacum o săptămânăSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
Argeșacum 7 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 6 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
ACTUALITATEacum 2 zile„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Dâmboviţaacum o ziTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
OPINIIacum 7 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!























