Connect with us

OPINII

Liviu Dragnea și pseudo-spectacolul dezvăluirilor…

Publicat

pe

Am așteptat și eu, ca tot românul curios, seara de duminică. Nu să urmăresc cine știe ce serial tv, concurs exclusivist asortat numai cu vedete sau vreun film captivant. Nu. Ci pentru Liviu Dragnea. Primul interviu fluviu de după eliberarea sa de la Rahova. De o săptămână suntem anunțați de postul tv Realitatea despre această apariție senzațională. S-au făcut pariuri, speculații. Unii chiar s-au speriat la gândul că cine știe ce dezvăluiri face fostul lider al PSD, ce dă din casă.

Sunt convins că, pe lângă omul simplu mânat de o curiozitate tradițională, în fața televizoarelor s-au așezat, ciucure, foștii colegi de partid, opozanți, jurnaliști, șefi de prin servicii, bașca și ceva elemente cheie ale statului paralel.

Mă așteptam la un Dragnea care să apară ca un vulcan pregătit de erupție. Aruncă cu cenușă în toate zările politice, îi îngroapă pe unii sub lava fumegând. De unde! M-am liniștit repede după prima repriză de așa-zise dezvăluiri. A fost vorba doar de fâsuri, de apropouri, de băgat bățul prin gard, de arătat pisica. Nicio poveste nu a fost dusă la capăt. A rămas, așa, în coadă de pește. Dragnea a băgat glonțul pe țeavă și a lucrat ca la ruleta rusească. Pac, pac, pac. Nu a trosnit cartușul său pe nimeni. A sunat mai mult a avertisment, a spectacol de suspans, bine regizat.

Dragnea, extrem de calm, degajat, ca un actor care și-a intrat bine în rol. Versat. Același chip, același calm, cam ca atunci când ordona executații în partid. Cele două jurnaliste, foarte bine pregătite, au jucat din plin pe mâna lui Dragnea, alimentându-i din când în când entuziasmul bine temperat. A fost un show de toată frumusețea. După cum intrau valurile de spoturi publicitare, care rupeau ideile, șirul cursiv al mărturisirilor, emisiunea a fost sub audiență maximă.

Pentru mine a sunat ca o poveste plină de romantism revoluționar a unui om care acum pretinde că se luptă cu toată lumea. S-a trecut prea repede de la o secvență la alta, fără să se tragă concluzii, lăsându-ne parcă în plasa acelui „to be continued’.

Am disecat și eu, așa cum am putut, acest spectacol dramatic, cu uneltele și informațiile pe care singur le-am cules de pe câmpul plin de roadele politicii năpădite de plante parazite, bălării, cum le zicem noi, ale căror denumiri nu le cunoaștem încă, dar care dictează pare-se evoluția societății românești.

Liviu Dragnea nu a scris aseară niciun capitol de istorie. Nu ne-a expus niciun mecanism al terorii sub vraja democrației, așa cum se așteptau mulți. Nu a schematizat de nici un fel sistemul ocult și modul său de acțiunea. A dat un pic cu periuța de dinți pe ditamai matahala, gâdilând-o mai mult. Determinând-o să se întoarcă liniștită de pe o parte pe alta. Probabil atât a vrut sau atâta i s-a dat voie să mărturisească. Nici măcar nu a putut Dragnea să stoarcă câteva lacrimi de emoție sau să declanșeze în conștiința mea vreo reacție a urii împotriva cuiva anume. Nu. Generalități. Secvențe de inedit.

A fost reținut în a-și înfiera foștii colegi de partid care, a spus-o de multe ori, l-au părăsit, l-au abandonat rapid. În ceea ce privește criticile la adresa PSD, a avut un discurs ușor critic, de politician aflat acum în altă luntre. Că Partidul Social Democrat este acum la mâna lui Iohannis, că fac opoziție de formă… Chestii uzitate de toți cei care au părăsit corabia social-democrată la un moment dat. Geoană, Ponta…

Și ce ar fi putut să spună așa de grav la adresa PSD și a liderilor acestui partid? El l-a condus. El a creat guverne, grupuri, a format echipe. Reproșând prea multe social-democraților, practic se acuza pe sine. Așa că a lăsat-o mai moale. S-a mulțumit să spună (i-a fost mai ușor) că PSD este infiltrat de agenți, că Viorica Dănicilă a fost bună până în momentul în care a intrat între tentaculele SRI și SPP. Și el unde a fost?

A mai mărturisit Dragnea că, după alegerile din 2016, Florian Coldea și Eduard Helving, șeful SRI, ar fi făcut presiuni asupra lui pentru a-l pune pe Vasile Dîncu prim-ministru. Acum, după aproape șase ani, informația sa nu mai are decât valoare de istorie. Atunci, a tăcut. Era bine…

Una peste alta, Liviu Dragnea a vrut, prin apariția sa la TV sub titulaturi de senzațional, dezvăluiri fulminante, să lanseze la apă, într-un mod practicat și de alții, un partid nou, creat din regretele și mânia sa și a prietenului său, Codrin Ștefănescu. Un ambalaj oarecum înzorzonat pentru un conținut nu tocmai digerabil.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Omul… golit de om!

Publicat

pe

Am urmărit și eu, dintr-o curiozitate de cinefil, filmul Teambuilding. O capodoperă, cu ghilimele de rigoare, a prezentului absurd în care trăim. Ghidușeala vulgară pe care o numim în viața reală socializare, stare de bine, plăcere, transpusă cinematografic. Un pic din noi se regăsește acolo. Nu râdem pentru că nu pare a fi vorba de o comedie, ci de realitate. Mai de grabă ar trebui să plângem că trăim în acest secol atât de crud, de goi, de instinctual. Ne înroșim și ne amuzăm discret. Feriți copiii! Cât puteți. Oricum, sunt deștepți și o să caute ei singuri să vadă despre ce este vorba.

Ne deranjează probabil că s-a vrut musai (nu mai este deloc greu în ziua de azi!) să se expună la vedere tarele de caracter ale unor oameni, modul în care pricep viața, structura dezbrăcată a unei organizații care se vrea a fi antemergător social, modelator de opinii și viziune, chiar și doar de natură comercială. Jocuri de societate fără prejudecăți!

Substanța acestui film nu există. Este diluată în vulgar, în replici de care ți se face rușine dacă le auzi chiar fiind singur în fața ecranului. Un fel de pornografie verbală. Totul curge din inerție. Este drept, realitatea bate filmul! Comportamentul de acolo există în toată splendoarea lui. Se manifestă. Nu are grade, trepte. Dar, parcă nu trebuie musai să îl ambalăm în lux și să îl lansăm pe piață la nivel de element cultural. Vulgarul nu ar trebui multiplicat.

Am înțeles. Ce se întâmplă în film, cu tot cu replici, cu acțiune, situații, întâlnim la nivel de obișnuit pe rețelele de socializare. Este plin TikTok-ul de filmulețe grotești, penibile aduse parcă din preistoria instinctului sexual. Asta se cere. Asta se dă. Mintea nu mai trebuie bruscată, ci relaxată până la nivelul de nimic.

Filmul a fost turnat, culmea, într-o zonă montană din Dâmbovița, la un hotel select din Bucegi. Nu prea se potrivește peisajul cu scenariul, dar trebuia realizat undeva. Trebuia să apară și un indiciu publicitar de acest tip pe cârca județului. Parcă a mai fost odată un pitic porno…

Filmul a prins. Nici nu avea cum. Era în care trăim este plină de superficialitate, de iluzii și instinct, iar profundul spiritual a devenit o anexă existențială de care ne aducem aminte doar la greu, când avem un vis urât. Atunci, încercăm din răsputeri să restabilim sistemul care ne deosebește de celelalte viețuitoare de pe pământ, dar, din păcate, nu prea mai merge, rămânem prinși într-un perpetuu… teambuilding instinctual.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Liniștea, ca formă de resemnare și supraviețuire

Publicat

pe

Am intrat în noul an. Sătui. De orice! Cu speranțe, mai ba! Suntem deciși să luptăm mai mult pentru supraviețuire. De la începutul pandemiei și până astăzi, cam ăsta ne-a fost principalul deziderat. Criza economică continuă, ascunsă deocamdată sub dulcegăriile politicii de moment. Războiul din Ucraina nu s-a încheiat și nu se știe când se va termina. Findcă nu se vrea. Omenirea trebuie să fie ținută într-un soi de laț. Să nu zburdăm prea mult.

Privind semnele, nu pe cele cerești, de care ținem tot mai puțin cont în această orbecăială numită existență, 2023 va fi un an dificil și plin de încercări. Pe undeva, se va încerca o resetare a politicii mondiale. Manipularea grosolană și liniile de uniformizare vor continua. Discursul lui Putin va fi tot mai acid. Zelensky va rămâne în continuare un erou, dar trecut în planul secund al scenei. S-a instalat deja pe glob rutina, obișnuitul. Războiul din Ucraina a intrat parcă într-un peisaj al normalității. Nu ne mai sperie bombele, rachetele, parcă nici amenințarea nucleară. Privim la ceasul istoriei și ne vedem fiecare de viețile noastre. Nici oribila și subita remodelare prin explozie a prețurilor la energie electrică și la gaze naturale nu ne mai macină prea mult. După atâta bombardeală cu informații și ordonanțe, au intrat și ele în obișnuit. Suntem atenți doar la ceea ce se întâmplă în imediata noastră apropiere. Supuși unei așteptări oarbe.

Trăim într-un spațiu tot mai redus, deși unii încercă să spună că este larg. Ne îmbătăm parcă mai mult ca niciodată cu apă rece, fiindcă așa lucrează imprevizibilul. Parcă am ajuns în faza în care nu ne mai interesează viitorul, ci doar clipa. Mergem înainte instinctual. Simțim doar atunci când ne doare. Bucuria este pavată cu calcule exacte. Fericirea se măsoară în bani. Tristețea a devenit apanajul celor corecți. Sărăcia, la fel. În rest, politică. De nevoie. Țintuită și ea de interese și împopoțonată cu țoalele vechi numite democrație și libertate numai în zilele mari. În rest, la naftalină.

Revenim. Suntem intrați în noul an. Și soarele de afară spune multe. Ne așteaptă o droaie de încercări. Probabil le vom ambala frumos în indiferență și vom merge mai departe. Liniștea, ca formă de resemnare și supraviețuire.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT

Web Analytics
View My Stats