Am reușit, în ciuda timpului și a multiplelor preocupări care ne mestecă timpul, să duc până la ultima filă o carte de proză. Am citit-o, cum le place să spună iubitorilor de lectură, pe nerăsuflate. Titlul nu ar spune nimic. Nu ai putea să intuiești conținutul doar pornind de la un asemenea indiciu: „Aici nu suntem la Onălești”. Autor Rodica Constantinovici, fostă judecătoare, fostă secretar de stat în Ministerul Justiției, avocat de prestigiu specializat în Dreptul Civil. Un om prins în perioada de tristă amintire a epocii DNA, când, dacă deranjai sistemul, erai ridicat de acasă în miez de noapte de polițiști insensibili, detașați, simple organe, cum au fost mereu de-a lungul istoriei, și înfășurat, bine strâns, într-un dosar alcătuit din tot soiul de elemente care nu aveau treabă cu drepturile și libertățile omului.

Am citit acest volum de memoralistică tristă al cărui titlu l-am elucidat mai târziu în carte. „Aici nu suntem la Onălești”, suntem în arestul central, era expresia cuiva care, în loc de a pronunța corect numele renumitei stațiuni balneoclimaterice Olănești, a spus Onălești! Ce ironie!

Avocata Rodica Constantinovici povestește cu mult talent, într-un limbaj simplu, în propoziții și fraze scurte, neîntortocheate sau decorate cu diferite tipuri de figuri de stil, un episod trist din viața sa. O amarnică secvență existențială din capitolul neprevăzute al vieții. Un șoc care i se poate întâmpla oricui într-o societate bolnavă, în care omul devine peste noapte, la un ordin, la intenția cuiva, un simplu obiect, un număr. Un nimeni. Tot ceea ce ai făcut bun în viață, pregătirea, exemplul, experiența, rolul avut, sunt eliminate, nu mai contează, nu mai ai substanță. Dimpotrivă, devin note care îl pot înverșuna și mai mult pe cel care vrea musai să te scoată vinovat, să te execute. Să te transforme într-un trofeu de vânătoare pe care să și-l agațe deasupra capului în biroul în care prestează în numele legii.

Cartea avocatei Constantinovici m-a cutremurat. Nu am găsit mari diferențe între acest volum și alte lucrări de memoralistică, de mărturii ale ororilor comuniste din anii 48-58. Diferă doar epoca! Și, mai grav, descoperi comportamente, chipuri, caractere, care nu sunt departe de cele ale anchetatorilor comuniști. Aceleași metehne, același mod de a privi omul încătușat de sistem. Ce am schimbat atunci? Nimic. Doar ne-am amăgit.

Avocata Rodica Constantinovici a fost ridicată de acasă, dis-de-dimineață, de câțiva polițiști de la DNA, înecați în rutină, fără să le pese de situație, aflați, cum se amintește în capitolul reținerii simplu, „la muncă”.

Reclama

„Aici nu suntem la Onălești” este o carte în care autoarea ne demonstrează că democrația și libertatea nu sunt decât flori de pus la butoniera sistemului coercitiv. Indiferent de etapa istorică, de evoluția socială, morală, economică, culturală, oamenii care îl slujesc sunt la fel. Lucrează după aceleași concepte. Omul, indiferent de valoarea sa, este strivit între fălcile rechinilor din sistem. Nu mă așteptam ca, într-o țară membră a Uniunii Europene, să se mai producă astfel de derapaje…