POLITIC
Senatorul Titus Corlățean s-a întâlnit cu noii ambasadori ai Republicii Moldova și Germaniei

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, a avut, săptămâna aceasta, întâlniri la nivel înalt cu doi ambasadori aflați la începutul misiunii diplomatice în România.
Senatorul PSD l-a primit pe E.S. Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România, aflat în vizită de prezentare. Titus Corlățean l-a felicitat pe ambasadorul Republicii Moldova și i-a urat succes în îndeplinirea mandatului în România.
Cei doi oficiali au confirmat angajamentele celor două țări pentru o cooperare cât mai strânsă, în baza relației speciale fundamentate pe comunitatea de limbă, cultură, istorie și identitate națională.
„În cadrul dialogului, senatorul Titus Corlățean a evidențiat nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale România – Republica Moldova, atât pe linie parlamentară, cât și guvernamentală, exemplificând prin ședința comună a celor două guverne, de la Chișinău, din 11 februarie 2022, când au fost semnate mai multe acorduri de colaborare.
În contextul unui schimb de păreri privind evoluțiile regionale din Bazinul Mării Negre, inclusiv referitor la evoluțiile de securitate extrem de preocupante în regiune, senatorul Titus Corlățean a evidențiat sprijinul deplin pe care România îl acordă Republicii Moldova pentru avansarea agendei europene și de reforme, cu accent asupra bunei guvernări, în interesul cetățenilor.
La încheierea primirii, senatorul Corlățean a precizat că adresează, în numele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, o invitație Doinei Gherman, omologul său din Parlamentul de la Chișinău, precum și membrilor Comisiei pe care o conduce, pentru a efectua o vizită de lucru în România în primăvara acestui an”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.
Tot luni – 21 februarie 2022, președintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlățean, a avut discuții cu E.S. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale a Germaniei la București, aflat tot în vizită de prezentare.

„Cei doi oficiali au abordat o serie de teme importante în plan bilateral, din perspectiva relațiilor de parteneriat politice, economice solide, existente între țările noastre.
Au fost abordate și teme de interes deosebit pentru comunitățile de români din Germania și respectiv pentru minoritatea națională germană din România, considerate punți de legătură semnificative între țările noastre.
Președintele Comisiei pentru politică externă și ambasadorul Republicii Federale a Germaniei la București au făcut o evaluare din perspectivă europeană și euroatlantică a evoluțiilor externe de securitate extrem de preocupante din bazinul lărgit al Mării Negre”, se menționează în comunicatul Senatului României.
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României l-a felicitat pe ambasadorul german pentru preluarea mandatului la București și i-a urat succes în misiunea importantă de reprezentare diplomatică a Germaniei în România.
Dâmboviţa
Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.
„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Turcia este un aliat și un partener solid pentru România

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Ilie Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul Zilei Naționale a acestei țări. Pe 29 octombrie 2026 s-au împlinit 103 ani de la proclamarea Republicii Turcia.
„În contextul războiului din Ucraina, al atacurilor repetate generate de Rusia în Marea Neagră, colaborarea bilaterală dintre România si Turcia, țări aliate NATO, este deosebit de importantă și servește intereselor comune în domeniile economic, energetic si militar.
Atacurile rusești asupra navelor comerciale în apropierea coastelor României, pe de o parte, dar și importanța imensă a perimetrelor de exploatare a gazului din Marea Neagră, asigurarea securității acestora, fac din Turcia un aliat și un partener solid pentru România, atât în Marea Neagră cât și în zona Balcanilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























