Connect with us

ACTUALITATE

ITM Dâmbovița angajează doi inspectori de muncă. Detalii aici!

Publicat

pe

ITM Dâmbovița organizează concurs pentru ocuparea a două posturi publice de execuție de inspector de muncă, clasa I, grad profesional superior și inspector de muncă, clasa I, grad profesional principal.

Dosarele se depun în perioada 14 martie – 4 aprilie 2022, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, strada Revoluţiei, bloc C8, la Compartimentul Resurse Umane. Selecţia dosarelor se va realiza în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora.

Concursul va consta în două probe, una scrisă, programată a se desfășura pe data de 14 aprilie, ora 10:00, în Amfiteatrul Paraschiv Vagu al Universității Valahia din Târgoviște și un interviu, la care vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi admişi la prima probă și care va fi organizat în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Dosarele trebuie să conțină: formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3, din H.G. nr. 611/2008, curriculum vitae – modelul comun european, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, copia carnetului de muncă și a adeverinţelor eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului, cazier judiciar și declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Condițiile specifice de ocupare a posturilor prevăd:
– studii universitare de licentă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licentă sau echivalentă în domeniile fundamentale: științe inginerești, științe agricole și silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 7 ani pentru gradul superior și minimum 5 ani pentru gradul principal;
– cunoştinţe de operare PC – nivel mediu (dovedite cu documente).

Reclama

Bibliografia de concurs este afișată la sediul ITM Dâmbovița și pe pagina de internet a instituției, la secțiunea DESPRE ITM DAMBOVITA – CONCURS. De asemena, informații suplimentare se pot obține la telefon/fax: 0245612021/0245615240, sau prin e-mail la itmdambovita@itmdambovita.ro, persoană de contact: Solomon Florentina – consilier resurse umane.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Festivitate de premiere pe 15 august 2026 în orașul Răcari, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Sâmbătă – 15 august 2026, Răcari îmbracă haine de sărbătoare. Manifestările cultural-artistice prilejuite de „Ziua orașului” se vor desfășura în sala de festivități a Liceului Teoretic „Ion Ghica”.

În cadrul acestui eveniment, primarul Marius Caravețeanu a pregătit o suită de premii ce vor fi acordate cuplurilor care au depășit bariera celor 50 de ani de căsnicie. De asemenea, vor fi recompensați cu distincții educatoarea anului, învățătoare anului, profesoara anului, polițistul anului, pompierul anului și jandarmul anului.

Primarul orașului Răcari îi va premia totodată și pe elevii care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură. De Ziua orașului Răcari, administrația publică locală are pregătite spre a fi înmânate și premii speciale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Racla cu moaștele Sf. Ierarh Nifon a fost purtată în pelerinaj pe străzile din centrul municipiului Târgoviște

Publicat

pe

Peste 4.000 de tineri, veniți de la parohiile din județul Dâmbovița, de la școlile din Târgoviște, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, precum și membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, au participat, aseară, la slujba Vecerniei, oficiată pe un podium special amenajat în Parcul Mitropoliei din Târgoviște, în proximitatea Catedralei eparhiale, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon. Prima zi a acestei sărbători religioase s-a încheiat cu Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, în cadrul căruia racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon a fost purtată prin centrul fostei reședințe voievodale muntene, cu opriri speciale la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni.

„În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a evidențiat faptul că Sfântul Ierarh Nifon este una dintre personalitățile care au strălucit pe cerul Bisericii strămoșești și al istoriei noastre, faimos pentru pregătirea, slujirea și mărturisirea credinței în vremuri de restriște. El a înnoit în profunzime viața spirituală și morală munteană, a îndemnat la tipărirea de carte și, deci, la utilizarea tiparului în misiunea Bisericii, care reprezenta cel mai nou mijloc de comunicare socială al acelei epoci. De la el învățăm chiar și astăzi că mijloacele de comunicare socială trebuie să fie folosite întotdeauna în serviciul Evangheliei, cu inteligență, cu înțelepciune, cu echilibru și cu discernământ. După cum înaintașii noștri au utilizat tiparul, tot astfel suntem chemați și noi să folosim, astăzi, spațiul virtual și Inteligența Artificială, pe principiul că ele ne sunt utile numai atât timp cât contribuie la zidirea umanității și nu la distrugerea ei.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că volumele tipărite de Ieromonahul Macarie, urmare a îndemnurilor Sfântului Ierarh Nifon – primele cărți tipărite la noi, la români: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512) – au circulat în toate spațiile locuite de români, sprijinind misiunea pastorală a Bisericii și contribuind la unitatea noastră națională. Chiriarhul le-a spus tinerilor prezenți că ei dăruiesc speranță și încredere Bisericii – cea care dă identitate, sens și frumusețe spirituală neamului nostru – prin entuziasmul și hotărârea lor.

Totodată, Înaltul Ierarh i-a avertizat pe tineri că există în contemporaneitate ispite de toate categoriile, dar mai cu seamă oameni care încearcă să-i atragă la ideologii iluzorii, lipsite de sens și adesea distrugătoare de suflete și de trupuri, ori prin intermediul unor credințe greșite și străine de bogăția spiritualității noastre. A avertizat, de asemenea, că, în pofida acestor provocări, tinerii trebuie să fie mărturisitori cu bucurie ai credinței creștine ortodoxe, fiindcă ea este fundamentul solid al identității noastre naționale, al bucuriei și al vieții neamului românesc.

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a subliniat că învățătura Mântuitorului Hristos este actuală, vie și are o aleasă prospețime, precum și o uimitoare putere de a-l transforma pe om, făcându-l mai bun, mai drept și mai cinstit, pentru a trăi în armonie și în bucurie sfântă cu ceilalți semeni.

Reclama

Chiriarhul nostru a premiat, la finalul sfintei slujbe, elevii care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii lor coordonatori”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite