ACTUALITATE
La mulți ani, Jandarmeria Română! 172 de ani în slujba comunității

Zilele acestea, este sărbătoare în Jandarmeria Română. Pe 3 aprilie 2022, se vor împlini 172 de ani de la înființarea acestei arme cu rol important în menținerea echilibrului, ordinii și liniștii publice în statul român modern. Evenimentul a fost marcat, astăzi – 1 aprilie, și la Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița. Amfitrionul întâlnirii festive a fost comandantul unității – colonelul Viorel Matei. Au participat, în calitate de invitați, prefectul județului Dâmbovița – Claudia Gilia, președintele Consiliului Județean -Corneliu Ștefan, subprefectul Corneliu Sălișteanu, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu, inspectorul șef al IPJ Dâmbovița – comisar șef Adrian Antofie, inspectorul șef al ISU Dâmbovița – col. Claudiu Cristian Florea, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei și ai Crucii Roșii Dâmbovița. În sală s-au aflat cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Prefectul Claudia Gilia i-a felicitat pe jandarmi de ziua lor, adăugând că această instituție militară, de 172 de ani, slujește țara, fiind un exemplu pozitiv de conduită, responsabilitate, onoare, patriotism și profesionalism.
„V-ați ales o meserie pentru care ați depus un jurământ militar. Nu a fost o alegere ușoară și a trebuit să puneți interesele personale pe locul doi pentru că datoria profesională s-a situat pe locul întâi. De 172 de ani, instituția jandarmeriei a contribuit la modernizarea României. Ați asigurat ordinea publică și ați protejat pe fiecare cetățean în parte.
În toți acești ani, Jandarmeria a evoluat. A știut să răspundă noilor provocări în plan național și internațional. Drept dovadă este recunoașterea internațională pe care o aveți în acest moment. Sunteți membri cu drepturi depline atât în Asociația Forțelor de Poliție și de Jandarmerie Europene și Mediteraneene cu stat militar, dar și în Forța de Jandarmerie Europeană.

Prin misiunile pe care le-ați avut la nivel internațional, ați contribuit la construirea unei imagini pozitive a României în lume. Profesionalismul, eficiența și curajul sunt imperative ale fiecărei misiuni la care luați parte. Sunteți cei care, alături de alte instituții de securitate, contribuiți la prevenirea și contracararea amenințărilor. Asigurați drepturile și libertățile civice garantate de Constituiție”, a precizat, în discursul său, Claudia Gilia.

Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a transmis jandarmilor salutul său și al instituției pe care o conduce, exprimându-și aprecierea pentru modul în care militarii jandarmi își îndeplinesc atribuțiile în slujba cetățenilor și a comunității.
„Jandarmeria este instituția care are în spate o veche tradiție istorică și care a cunoscut numeroase transformări și perfecționări. Dâmbovițenii au avut în Jandarmerie un sprijin de nădejde atunci când a trebuit să treacă prin încercări grele, fie calamități care s-au abătut asupra județul, fie alte situații care au solicitat intervenția dumneavoastră.

Aniversarea a 172 de ani de la fondarea armei pe care cu responsabilitate o slujiți, îmi oferă plăcuta ocazie de a transmite întregului personal și familiilor dumneavoastră gândurile mele cele mai bune și ale instituției pe care o reprezint. Vă urez succes în viitor, multă sănătate și la mulți ani”, a fost mesajul președintelui Corneliu Ștefan.
În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în slujba comunității, președintele Corneliu Ștefan i-a oferit colonelului Viorel Matei placheta Consiliului Județean Dâmbovița, asigurându-l că administrația publică județeană va fi întotdeauna alături de Jandarmerie.

Un mesaj de felicitare a adresat jandarmilor dâmbovițeni și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan. Edilul le-a mulțumit pentru colaborarea exemplară și eficientă care a avut ca principală rezultantă respectarea ordinii și liniștii publice pe teritoriul municipiului.
„Nu există eveniment important pentru comunitatea locală în care Jandarmeria să nu joace un rol deosebit. Pentru lucrul acesta, vă mulțumesc. Exista o trăsătură importantă, esențială, care trebuie să fie subliniată, aceasta vizează rolul pe care Jandarmeria îl are în asigurarea siguranței cetățeanului. Este un lucru absolut deosebit. Vă felicit pentru activitatea pe care o desfășurați. Jandarmeria Dâmbovița reprezintă o instituție pe care te poți baza oricând, dar mai ales în situațiile dificile”, a spus Cristian Daniel Stan.

Colonelul Viorel Matei a citit mesajul transmis tuturor jandarmilor din România de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan.
„Întâmpinăm în aceste zile, cu multă mândrie, împlinirea a 172 de ani de la momentul înființării Jandarmeriei Române, instituția pentru care istoria a început să se scrie în anul 1850 când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, promulga legiuirea pentru reforma corpului slujitorilor în jandarmi.

Înființarea Jandarmeriei Române a fost determinată de o cerință imperativă legată de asigurarea unui echilibru social într-o societate care, la acea vreme, avea nevoie de un corp care să vegheze la respectarea normelor de conviețuire socială. Acest corp, acesta instituție pe care o cunoaștem astăzi ca Jandarmerie, s-a dezvoltat firesc odată cu societatea românească și a reprezentat un instrument puternic și eficient pentru asigurarea liniștii, o forță capabilă pentru a asigura echilibrul social”.

Înainte de încheierea ședinței festive, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, colonelul Viorel Matei, i-a scos în față pentru a-i felicita și a le acorda tresele militare pe cei 17 ofițeri și subofițeri care au fost înaintați în grad, înainte de termen. Tot cu această ocazie, au fost premiați și jandarmii care s-au clasat pe locuri fruntașe în cadrul unor competiții sportive. De asemenea, a fost înmânată distincția „Jandarmul Anului” în județul Dâmbovița plutonierului major Ionuț Timofte.

ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























