Connect with us

POLITIC

Guvernul de coaliție ia măsuri pentru a contracara sărăcia generată de criză

Publicat

pe

Social-democrații își fac treaba atât în Parlamentul, cât și în Guvernul de coaliție, insistând și punând în practică măsuri de stânga considerate a fi indispensabile pentru marea majoritate a românilor în această perioadă de criză generată de explozia prețurilor la energie și de războiul din Ucraina.

„O parte dintre măsurile care vor fi cuprinse în pachet deja au fost anunțate. Vorbim aici de acordarea de vouchere pentru alimentele de bază, vouchere pentru elevii cu burse sociale. De asemenea, sunt absolut necesare în actualul context economic creșterea cu 50% a valorii tichetelor de masă, dublarea cotei de hrană pentru pacienții din spitale și pentru copiii instituționalizați”, a precizat deputatul PSD Radu Popa.

Guvernul de coaliție a mai luat în vedere scutirea de taxe pe suma de 200 de lei acordată în plus de angajator la salariul minim și creșterea salariilor din agricultură, astfel încât salariul minim brut în acest sector de activitate să ajungă de 3.000 de lei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

PSD se opune închiderii termocentralelor până nu se găsesc alternative de producere a energiei electrice

Publicat

pe

În sfârșit, simțim și noi că există PSD pe scena politică și că se opune, pe bune, măsurilor de austeritate luate de provizoriul Guvern Bolojan și celor hotărâte de cancelariile de la Bruxelles în ceea ce privește economia României.

Liderul social democraților, Sorin Grindeanu, chiar dacă pe ultima sută de metri, anunţă că parlamentarii PSD vor iniția și introduce spre a fi votat un proiect de lege în care să fie prevăzută interzicerea închiderii capacităţilor de producţie energie electrică dacă nu există noi structuri care să suplinească energia pe care cele închise o produceau.

„Depunem la Senat astăzi acest proiect de lege care spune ceva simplu, nu mai oprim niciun fel de capacitate dacă nu se pune ceva în loc. Nu poţi lăsa România fără şi mai mult curent, nu putem doar să importăm şi să umflăm buzunarele unora. Orice lipsă de acţiune din acest punct de vedere înseamnă complicitate la distrugerea cu premeditare a României. Suntem deja în recesiune şi România nu îşi permite să mai închidă capacităţi de producţie şi să ţină pe loc marii consmatori industriali. Este o sinucidere din punctul nostru de vedere, economică, atunci când ai soluţia de a redeschide aceste capacităţi aflate în conservare”, a precizat Sorin Grindeanu.

Președintele PSD a mai solicitat public premierului Ilie Bolojan să se deplaseze la Bruxelles pentru a negocia cu reprezentanții Comisiei Europene noile condiții.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

POLITIC

Amendament AUR la Legea Integrității. Soții și partenerii de viață vor fi nevoiți să-și declare averea

Publicat

pe

Pornind de la exemplul dat de președintele României, Nicușor Dan, și partenera sa de viață, reprezentanții AUR au depus un amendament la Legea Integrității. Practic, cuplurile care trăiesc în concubinaj și intră sub incidența Legii ANI au obligația de a depune declarații de avere și de interese. Amendamentul extinde responsabilitatea depunerii declarațiilor și asupra soților, soțiilor și persoanelor aflate în relații asimilate celor dintre soți – în cazul Președintelui României, parlamentarilor, prim-ministrului, miniștrilor și altor demnitari de rang înalt, în condițiile prevăzute de lege. Modificarea a fost adoptată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților și va merge la vot în forma finală a legii.

„Modificarea urmărește extinderea sferei persoanelor obligate să declare averea și interesele, pornind de la ideea că transparența nu privește doar titularul unei funcții publice, ci și situațiile în care patrimoniul sau interesele relevante pot fi deținute ori administrate prin intermediul persoanelor apropiate. În acest fel, legea încearcă să ofere o imagine mai completă asupra averilor demnitarilor și a potențialelor conflicte de interese asociate exercitării unei funcții publice.

Până acum, declarațiile de avere ale demnitarilor includeau, de regulă, doar bunurile proprii și pe cele ale copiilor minori, fără o obligație independentă pentru partnerul de viață. Această lacună permitea transferul de bunuri sau interese către soț, soție sau partener, diminuând eficiența controlului public și creând premise pentru eludarea prevederilor legale. Extinderea obligației de declarare la aceste categorii, limitate strict la funcțiile de maximă vizibilitate și putere decizională, închide această portiță și consolidează regimul de integritate.

Prin amendamentul depus de AUR se consolidează principiul conform căruia puterea publică trebuie însoțită de o responsabilitate pe măsură, iar încrederea cetățenilor în instituțiile fundamentale ale statului poate fi reconstruită pe baze mai solide.

AUR a propus această modificare tocmai pentru a elimina o inechitate evidentă din sistemul actual de control al averilor. Acum că a fost adoptat amendamentul, rămâne să vedem dacă partidele parlamentare sunt consecvente discursului public privind sporirea transparenței”, se precizează într-un comunicat transmis de AUR.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite