Călăraşi
Polițiștii din Călărași au fost alături de copiii prezenți la Atelierele de vară „Șotron”

Polițiștii din Călărași, de la Siguranță Școlară, Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier au răspuns invitației Asociației OvidiuRo și au participat, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași, la Ateliere de vară „Șotron”.
Discuțiile au vizat educația și siguranța rutieră, delincvența juvenilă, abandonul şcolar, siguranţa pe internet, precum și efectele consumului de tutun, droguri și alcool, abordarea fiind adaptată în funcție de vârsta participanților.
Astfel de acțiuni preventive vor fi efectuate și în perioada următoare, în colaborare cu diferite instituții publice, asociații și fundații.
Călăraşi
Cățeluș salvat din subsolul plin cu apă al unui bloc din Modelu. Pentru că fiecare viață contează!

Pompierii militari din Călărași au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea unui cățeluș de câteva luni, care a căzut în subsolul plin cu apă al unui bloc din comuna Modelu. O femeie l-a auzit cum se zbătea și scheuna, a intuit că se află în pericol și a solicitat ajutorul cadrelor ISU.
Salvatorii din cadrul Detașamentului Călăraşi au ajuns rapid la fața locului și, un ajutorul echipamentelor și accesoriilor din dotare au reușit să extragă micuțul patruped din subsol.
Călăraşi
12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași

Accident rutier, în această dimineață, pe Autostrada Soarelui, sensul de mers către Constanța. Potrivit ISU Călărași, a fost vorba despre o tamponare in lanț la km 72, între un autotren încarcat cu cereale, un mini van și două autoturisme.
Întrucât participanții la trafic au anunțat că sunt implicate multe persoane, autoritățile au activat planul roșu de intervenție și au direcționat la fața locului două echipaje SMURD și patru de la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, o autospecială pentru transport victime multiple și două autospeciale cu module de descarcerare.
Din fericire, potrivit ISU Călărași, doar 3 persoane din cele 12 implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea prezentau traumatisme faciale minore și au refuzat transportul la spital.
ACTUALITATEacum 5 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 7 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 4 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO


























