Dâmboviţa
Accident cu patru victime pe DN72, între Nisipuri și Săcuieni

Accident rutier, în această dimineață, pe DN72, între Nisipuri și Săcuieni, județul Dâmbovița. Potrivit IPJ Dâmbovița, o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu două TIR-uri staționate.
La fața locului acționează pompierii din Târgoviște și Moreni, cu o autospecială de stingere, o descarcersre și două echipaje SMURD. De asemenea, sunt prezente două ambulanțe SAJ. Patru din cele șase persoane care se aflau în autoutilitară primesc îngrijiri medicale. Vom reveni.
ADMINISTRAŢIE
Creșa din Sagricom, prima construită de la zero în Târgoviște după 1989

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, s-a aflat, în această dimineață, împreună cu viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma și cu administratorul public Gabriel Boriga, pe șantierul creșei din Cartierul Tineretului Sagricom, prima unitate de învățământ antepreșcolar construită de la zero în Târgoviște, după Revoluția din Decembrie 1989.
De precizat că, în ultimii ani, administrația publică locală a extins și modernizat cele șase creșe din Târgoviște, astfel că s-a ajuns la o capacitate de peste 1.000 de locuri. Proiectul din Sagricom depășește 14 milioane de lei și este implementat prin Compania Națională de Investiții. Speră edilul Daniel Cristian Stan că lucrările vor fi finalizate anul viitor, în primăvară.

„Amprenta la sol este deja trasată. Este Orban despre un proiect-tip, numai plan parter, cu o capacitate de 40 de locuri și trei nuclee funcționale: zonă de gătit, locuri de joacă, sală de mese și zonă administrativă etc. Tot aici, în Sagricom, am construit și o grădiniță, un fonduri europene, astfel încât să oferim și acestui cartier un acces facil la unitățile de învățământ. Sper ca, undeva în primăvara anului viitor, să ne putem bucura de o unitate de învățământ antepreșcolar nouă în municipiul Târgoviște, pe gustul tuturor celor care vor beneficia de serviciile acestei creșe”, a declarat primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Dumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

După o lungă și grea suferință, a trecut în veșnicie încă un spirit înalt și un străjer al Pietroșiței: Dumitru Vărzaru. A fost un om devotat comunității, un grădinar statornic și harnic, care a îngrijit, alături de ceilalți fii ai comune, această frumoasă grădină a culturii și tradițiilor străbune așezată la poale de Bucegi.
Dumitru Vărzaru s-a implicat activ, alături de soția sa, Dominica, în viața socială, culturală și educațională a Pietroșiței, a promovat valorile locale, a șlefuit odoarele moștenite de la străbunii săi. Le-au adunat în Casa Generațiilor și în Casa preotului Gheorghe Oprea. A scris cărți, în paginile cărora a picurat, cu talent, suflet și pasiune, amintiri nemuritoare.
Dumitru Vărzaru a fost unul dintre membrii fondatori, de bază, ai Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia”, unde, alături de doctorul Radu Negoescu, și dumnealui trecut în veșnicie, de Daniel Comăniță și alți oșteni devotați comunității, a contribuit la reconstrucția culturii, tradițiilor și obiceiurilor locale.
Oficierea slujbei de înmormântare va avea loc astăzi, 23 septembrie 2026, la ora 12:00, la Biserica Pietroșița II. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 7 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 2 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o ziDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală


























