Dâmboviţa
Bătut până la moarte într-o piață din Târgoviște!
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit, după ce a fost bătut într-o piață din municipiul Târgoviște, în data de 28 noiembrie 2022, pe fondul unui conflict spontan – ne informează IPJ Dâmbovița.
Agresorul are 48 de ani și a fost reținut, ieri – 30 noiembrie, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar astăzi urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările continuă.
ALEGERI
Victor Ponta: Scenariul cu Ciucă președinte și Iohannis premier este unul de film de groază!
Victor Ponta, candidat pentru Parlamentul României din partea PSD Dâmbovița, a dat de înțeles astăzi, 7 noiembrie 2024, în cadrul unei conferințe de presă la Târgoviște, că, odată cu realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, s-a dat drumul la democrație adevărată pe planetă. Asta înseamnă că, în România, după 20 de ani, cetățenii, nu alte structuri, sisteme, cancelarii străine, au voie să își aleagă președintele! A amintit Victor Ponta de trecut, de perioada în care era premierul României și a trebuit să reechilibreze țara economic și social după dezastrul lăsat de Traian Băsescu și de Guvernul PDL.
„Fraierul de Ponta a plătit datoriile lui Băsescu. Aveam deficit scăzut, aveam economie care începuse să funcționeze. A trebuit să vină Iohannis și, acum, când pleacă, suntem împrumutați 150 de miliarde de euro. Dar, prin ceea ce s-a întâmplat în America, cred că este un semnal și pentru România. Aveți voie să vă alegeți președintele. Nu mai stați după noi, să vă spunem noi să îl alegeți pe Băsescu, pe Iohannis. Alegeți pe cineva care pune România pe primul loc, sigur, în contextul european, în contextul NATO. Acum avem voie. Pentru mine este un lucru extrem de important”, a precizat Victor Ponta.
A mai destăinuit Ponta câteva informații pe care le-ar fi primit de la prieteni de prin PNL care i-au spus că, la nivel înalt, în partid, se vorbește de intenția lui Nicolae Ciucă, dacă iese președinte, de a-l nominaliza premier pe Klaus Iohannis.
„Le-am zis, bă, voi sunteți nebuni? Chiar îi felicitam că le-a venit o idee bună cu Bolojan. Cred că ar fi o catastrofă ca, după 10 ani, să continuăm încă 5 ani cu Iohannis și Ciucă. Înseamnă că suntem nebuni să stăm cu Ciucă președinte și cu Iohannis prim-ministru.
Din cauza asta am revenit în politica activă, pentru că eu cred că este o șansă uriașă ca, după 20 de ani, românii să își aleagă președintele. Și ca să o spun foarte direct, o să fac tot ceea ce ține de mine ca, după 10 ani de Iohannis, să nu avem încă 5 ani de Ciucă și Iohannis.
Scenariul cu Ciucă președinte și Iohannis premier este un scenariu de film de groază. În România filmele de groază s-au împlinit. Să vă amintesc de Orban, să vă reamintesc de Câțu? Filmele horror le-am trăit pe pielea noastră în ultimii ani”, a adăugat Victor Ponta – primul pe lista de candidați pentru Camera Deputaților din partea PSD Dâmbovița.
Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PSD Dâmbovița. CMF: 11240017
ACTUALITATE
Camera de Comerț Dâmboviţa nu ratează evenimentele informative. Astăzi, „PROTECTOR – Afaceri în siguranță”
Trei reprezentante ale Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița au participat, astăzi – 7 noiembrie 2024, la Ploiești, la o conferință informativă, ultima din acest an, organizată în cadrul Programului național de conștientizare „PROTECTOR – Afaceri în siguranță”, ediția a II-a.
Evenimentul s-a adresat operatorilor economici din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și Teleorman implicați în operațiuni comerciale cu produse cu dublă utilizare, militare sau utilizabile în domeniul nuclear, Camerelor de Comerț și Birourilor vamale.
Cu acest prilej, au fost oferite participanților clarificări pe teme precum:
– Riscurile legate de nerespectarea sancțiunilor impuse în contextul neproliferării;
– Regimul național de control al exporturilor pentru bunuri și servicii sensibile.
– Perspectiva ANAF privind sancțiunile internaționale în contextul noilor reglementări europene.
„PROTECTOR – Afaceri în siguranță” urmărește să consolideze în rândul antreprenorilor cunoștințele legate de protejarea afacerilor românești și asigurarea unui mediu economic sigur, în conformitate cu standardele internaționale.
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Atenție! Se oprește furnizarea apei în mai multe blocuri din Târgoviște
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Succesul tău profesional poate începe la Târgul de cariere organizat la Târgoviște
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Au fost desemnați finaliștii Festivalului-Concurs Național „Ileana Sărăroiu”, organizat la Târgoviște
-
ACTUALITATEacum o zi
Violonist din județul Dâmbovița a cucerit publicul din Viena. Felicitări, Theodor Arnăutu!
-
ADMINISTRAŢIEacum 2 zile
Primărița de la Sălcioara organizează întâlnire cu locuitorii comunei, să le afle problemele
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Atenție! Se oprește apa în șapte comune din județul Dâmbovița
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână
Cornel Coman a revenit în fruntea Primăriei Pietrari după 8 ani
-
ADMINISTRAŢIEacum 2 zile
Voinești: Continuitatea înseamnă performanță și respect pentru cetățean. Claudiu Popa a fost reales viceprimar al comunei!