ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște, proiect pentru alimentarea Complexului de Natație cu energie regenerabilă

Complexul Turistic de Natație Târgoviște va utiliza în viitor energia regenerabilă pentru a funcționa, dacă proiectul proiectul depus de Primărie pe POIM, în valoare de aproape 15 milioane de lei, va fi finanțat.
Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, prin implementarea acestei investiții, se va asigura 93% din consumul de energie electrică și circa 70% din consumul de energie termică pentru Complexul de Natație. Totodată, va scădea nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Proiectul presupune instalarea de panouri termice și fotovoltaice, precum și pompe de căldură, ceea ce va duce la diminuarea cheltuielilor cu utilitățile. Măsura este una foarte bună, având în vedere creșterea prețurilor la gaze naturale și energia electrică.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 29 mai 2026

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, în data de 29 mai 2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții – proiect Modernizare străzi în satele Manga și Mînjina, comuna Voinești, județul Dâmbovița;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii UAT Comuna Voinești, prin Consiliul Local Voinești, cu Parohia „Gemenea (Oncești ) în vederea realizării obiectivului de investiție „Conservare – restarurare pictură murală la biserica Parohiei Gemenea, din satul Oncești, comuna Voinești;
3. Proiect de hotărâre privind atribuirea numerelor administrative în Nomenclatorul stradal al comunei Voinești;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI „Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița pentru luna iunie 2026;
5. Informare cu privire la prelungirea contractului de comodat încheiat cu Cabinet Dr. Mihai Raluca Elena;
6. Diverse.
PRIMAR,
SANDU GABRIEL
ADMINISTRAŢIE
Vot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera

Ședințele Consiliului Județean Dâmbovița curg șnur, chiar dacă sunt reprezentate în acest for legislativ local trei partide: PSD, PNL și AUR. Președintele Corneliu Ștefan a reușit să-i aducă pe aleși la același numitor, numit implicare și rezonanță cu dezvoltarea județului Dâmbovița.
Ieri – 20 mai 2026, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Dâmboviţa s-au aflat proiecte care privesc investiții ultra-necesare în cea mai mare unitate medicală din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. A fost votat, cu unanimitate de voturi, printre alte inițiative proiectul privind dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală acută. De asemenea, unitatea medicală dâmbovițeană, prin acceptul CJD, va încheia un parteneriat cu mai multe spitale din țară în vederea implementării proiectului „Screen-Life – Sistem național de screening prenatal și neonatal pentru diagnosticarea precoce și prevenție”. Finanțarea se face prin Programul Sănătate 2021-2027.
Au votat consilierii județeni, fără să ridice niciun fel de problemă, un proiecte de hotărâre care a vizat aprobarea parteneriatul dintre CJD și Primăria Lucieni, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), pentru modernizarea unei baze sportive. De asemenea, și-au dat acordul aleșii județeni și pentru modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroieni – Bolboci – Padina – Peștera, investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.
ACTUALITATEacum 3 zileProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 3 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 5 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum o săptămânăA spart 11 taxiuri într-o săptămână, în municipiul Târgoviște!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident feroviar în Găești. Șoferița autoturismului lovit de tren a decedat























