Am urmărit și eu, dintr-o curiozitate de cinefil, filmul Teambuilding. O capodoperă, cu ghilimele de rigoare, a prezentului absurd în care trăim. Ghidușeala vulgară pe care o numim în viața reală socializare, stare de bine, plăcere, transpusă cinematografic. Un pic din noi se regăsește acolo. Nu râdem pentru că nu pare a fi vorba de o comedie, ci de realitate. Mai de grabă ar trebui să plângem că trăim în acest secol atât de crud, de goi, de instinctual. Ne înroșim și ne amuzăm discret. Feriți copiii! Cât puteți. Oricum, sunt deștepți și o să caute ei singuri să vadă despre ce este vorba.

Ne deranjează probabil că s-a vrut musai (nu mai este deloc greu în ziua de azi!) să se expună la vedere tarele de caracter ale unor oameni, modul în care pricep viața, structura dezbrăcată a unei organizații care se vrea a fi antemergător social, modelator de opinii și viziune, chiar și doar de natură comercială. Jocuri de societate fără prejudecăți!

Substanța acestui film nu există. Este diluată în vulgar, în replici de care ți se face rușine dacă le auzi chiar fiind singur în fața ecranului. Un fel de pornografie verbală. Totul curge din inerție. Este drept, realitatea bate filmul! Comportamentul de acolo există în toată splendoarea lui. Se manifestă. Nu are grade, trepte. Dar, parcă nu trebuie musai să îl ambalăm în lux și să îl lansăm pe piață la nivel de element cultural. Vulgarul nu ar trebui multiplicat.

Am înțeles. Ce se întâmplă în film, cu tot cu replici, cu acțiune, situații, întâlnim la nivel de obișnuit pe rețelele de socializare. Este plin TikTok-ul de filmulețe grotești, penibile aduse parcă din preistoria instinctului sexual. Asta se cere. Asta se dă. Mintea nu mai trebuie bruscată, ci relaxată până la nivelul de nimic.

Filmul a fost turnat, culmea, într-o zonă montană din Dâmbovița, la un hotel select din Bucegi. Nu prea se potrivește peisajul cu scenariul, dar trebuia realizat undeva. Trebuia să apară și un indiciu publicitar de acest tip pe cârca județului. Parcă a mai fost odată un pitic porno…

Filmul a prins. Nici nu avea cum. Era în care trăim este plină de superficialitate, de iluzii și instinct, iar profundul spiritual a devenit o anexă existențială de care ne aducem aminte doar la greu, când avem un vis urât. Atunci, încercăm din răsputeri să restabilim sistemul care ne deosebește de celelalte viețuitoare de pe pământ, dar, din păcate, nu prea mai merge, rămânem prinși într-un perpetuu… teambuilding instinctual.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Am intrat în noul an. Sătui. De orice! Cu speranțe, mai ba! Suntem deciși să luptăm mai mult pentru supraviețuire. De la începutul pandemiei și până astăzi, cam ăsta ne-a fost principalul deziderat. Criza economică continuă, ascunsă deocamdată sub dulcegăriile politicii de moment. Războiul din Ucraina nu s-a încheiat și nu se știe când se va termina. Findcă nu se vrea. Omenirea trebuie să fie ținută într-un soi de laț. Să nu zburdăm prea mult.

Privind semnele, nu pe cele cerești, de care ținem tot mai puțin cont în această orbecăială numită existență, 2023 va fi un an dificil și plin de încercări. Pe undeva, se va încerca o resetare a politicii mondiale. Manipularea grosolană și liniile de uniformizare vor continua. Discursul lui Putin va fi tot mai acid. Zelensky va rămâne în continuare un erou, dar trecut în planul secund al scenei. S-a instalat deja pe glob rutina, obișnuitul. Războiul din Ucraina a intrat parcă într-un peisaj al normalității. Nu ne mai sperie bombele, rachetele, parcă nici amenințarea nucleară. Privim la ceasul istoriei și ne vedem fiecare de viețile noastre. Nici oribila și subita remodelare prin explozie a prețurilor la energie electrică și la gaze naturale nu ne mai macină prea mult. După atâta bombardeală cu informații și ordonanțe, au intrat și ele în obișnuit. Suntem atenți doar la ceea ce se întâmplă în imediata noastră apropiere. Supuși unei așteptări oarbe.

Trăim într-un spațiu tot mai redus, deși unii încercă să spună că este larg. Ne îmbătăm parcă mai mult ca niciodată cu apă rece, fiindcă așa lucrează imprevizibilul. Parcă am ajuns în faza în care nu ne mai interesează viitorul, ci doar clipa. Mergem înainte instinctual. Simțim doar atunci când ne doare. Bucuria este pavată cu calcule exacte. Fericirea se măsoară în bani. Tristețea a devenit apanajul celor corecți. Sărăcia, la fel. În rest, politică. De nevoie. Țintuită și ea de interese și împopoțonată cu țoalele vechi numite democrație și libertate numai în zilele mari. În rest, la naftalină.

Revenim. Suntem intrați în noul an. Și soarele de afară spune multe. Ne așteaptă o droaie de încercări. Probabil le vom ambala frumos în indiferență și vom merge mai departe. Liniștea, ca formă de resemnare și supraviețuire.

Urmărește Incomod Media și pe Google News