Am urmărit și eu, dintr-o curiozitate de cinefil, filmul Teambuilding. O capodoperă, cu ghilimele de rigoare, a prezentului absurd în care trăim. Ghidușeala vulgară pe care o numim în viața reală socializare, stare de bine, plăcere, transpusă cinematografic. Un pic din noi se regăsește acolo. Nu râdem pentru că nu pare a fi vorba de o comedie, ci de realitate. Mai de grabă ar trebui să plângem că trăim în acest secol atât de crud, de goi, de instinctual. Ne înroșim și ne amuzăm discret. Feriți copiii! Cât puteți. Oricum, sunt deștepți și o să caute ei singuri să vadă despre ce este vorba.

Ne deranjează probabil că s-a vrut musai (nu mai este deloc greu în ziua de azi!) să se expună la vedere tarele de caracter ale unor oameni, modul în care pricep viața, structura dezbrăcată a unei organizații care se vrea a fi antemergător social, modelator de opinii și viziune, chiar și doar de natură comercială. Jocuri de societate fără prejudecăți!

Substanța acestui film nu există. Este diluată în vulgar, în replici de care ți se face rușine dacă le auzi chiar fiind singur în fața ecranului. Un fel de pornografie verbală. Totul curge din inerție. Este drept, realitatea bate filmul! Comportamentul de acolo există în toată splendoarea lui. Se manifestă. Nu are grade, trepte. Dar, parcă nu trebuie musai să îl ambalăm în lux și să îl lansăm pe piață la nivel de element cultural. Vulgarul nu ar trebui multiplicat.

Am înțeles. Ce se întâmplă în film, cu tot cu replici, cu acțiune, situații, întâlnim la nivel de obișnuit pe rețelele de socializare. Este plin TikTok-ul de filmulețe grotești, penibile aduse parcă din preistoria instinctului sexual. Asta se cere. Asta se dă. Mintea nu mai trebuie bruscată, ci relaxată până la nivelul de nimic.

Filmul a fost turnat, culmea, într-o zonă montană din Dâmbovița, la un hotel select din Bucegi. Nu prea se potrivește peisajul cu scenariul, dar trebuia realizat undeva. Trebuia să apară și un indiciu publicitar de acest tip pe cârca județului. Parcă a mai fost odată un pitic porno…

Filmul a prins. Nici nu avea cum. Era în care trăim este plină de superficialitate, de iluzii și instinct, iar profundul spiritual a devenit o anexă existențială de care ne aducem aminte doar la greu, când avem un vis urât. Atunci, încercăm din răsputeri să restabilim sistemul care ne deosebește de celelalte viețuitoare de pe pământ, dar, din păcate, nu prea mai merge, rămânem prinși într-un perpetuu… teambuilding instinctual.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Mă întreb, destul de des și parcă în aceste zile și mai copleșit de remușcări, dezamăgiri și necunoscute, pentru ce a trebuit să moară atâția tineri în ceea ce numim, mai mult dintr-o sforțare patriotică, Revoluția din Decembrie 89? Pentru profitorii de acum? Pentru acești roboției programați de Apus, care se cheamă politicieni? Cu ce ne-am ales? Cu o plăpândă democrație epuizată, din care se înfruptă toți neaveniții?

Mă uit la cei care se învârt pe scenă, improvizând la nesfârșit. Nu înțeleg de ce îi păstrăm acolo, sus, dacă vorbim de democrație, de libertate, de competențe, de dăruire. Ei nu sunt din acest peisaj! Este clar că nu noi, poporul, prin vot, suntem cei care îi înșurubăm în funcțiile din care nu se mai rup. Altele sunt filierele acestei perpetue parazitări politice, care le-a umplut lor cămările și conturile, iar noi trudim la nesfârșit, invocând exemplar supraviețuirea.

Arătați-mi politicianul de vârf de la care să prindem din zbor vreo undă de înțelepciune! Arătați-mi-l pe cel care se poate rupe de clica și gașcă sa! Sau măcar de limuzina de zeci de mii de euro?!

Acum, în pragul omagierii a 33 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, am fost, din nou, puși la zid de Occidentul perfid. Ne-au închis porțile libertății. Ne-au arătat că suntem parte din Europa, dar din zona de care te poți debarasa oricând. Masă de manevră. Piață. Forță de muncă ieftină. Badante, măcelari, constructori, culegători de fructe și legume.

Politicienii noștri, în aceste zile, au căzut un examen important, dar se pare că nu le pasă. Nesimțirea este una dintre trăsăturile dictaturii. Ați văzut că și-ar fi înaintat vreunul demisia de onoare după eșecul Schengen? Ce, sunt fraieri? Merg înainte! Mediocru. Călcând pe orice principiu. De ce? Fiindcă deja sunt convinși că lor și doar lor li se cuvine totul. S-a format, din păcate, o castă insensibilă, incontrolabilă și care nu mai vrea să se supună normelor democrației. Feudali moderni.

Și ne întoarcem la Decembrie 89. Toată lumea, într-un gest reflex, se adună la comemorări. Se țin momente de reculegere. Discursuri fără nerv, plictisite, îmbălsămitoare, depuneri de coroane și apoi cădem din nou în obișnuitul lor. Nu al eroilor, ci al celor care ne consumă zadarnic încrederea, zburdând prosper, învășmântați în trufașele țoale ale demagogiei, pe valul de speranță și sânge iscat în Decembrie 1989.

Iertați-ne, eroi, pentru că, neatenți, am pierdut libertatea și democrația pentru care voi v-ați dat viața! Iertați-ne!

Urmărește Incomod Media și pe Google News