POLITIC
8 februarie, termenul-limită pentru ca România să acționeze împotriva Austriei la Curtea de Justiție a UE

Neacceptarea României în spațiul Schengen a rămas o problemă deschisă, dar parcă trecută la diverse de actualul guvern. Nu se mai simte deloc verva și spiritul de interes necesare pentru rezolvarea acestei situații nefavorabile în care am fost puși de Austria.
Senatorul PSD Titus Corlățean, fost ministru de Externe al României, a spus că acest blocaj generat de guvernul austriac este discriminatoriu și imoral. Totuși, președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României a mai constatat că Guvernul României, din rațiuni pe care nu le înțelege, evită să acționeze împotriva Austriei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Parlamentarul social-democrat le oferă guvernanților o soluție…
„Cum actul de aderare a României la Uniunea Europeană obligă Consiliul Uniunii să admită aplicarea integrală a „acquis”-ului Schengen față de România din momentul în care aceasta îndeplinește integral condițiile, iar țara noastră demonstrează îndeplinirea acestor criterii, invocând în acest sens concluziile din comunicarea Comisiei Europene din 16 noiembrie 2022, CJUE va constata o „carență” a Consiliului de a-și îndeplini obligațiile potrivit Tratatelor, iar acesta din urmă va fi obligat să adopte măsuri de executare în baza articolului 266 al TFUE (nota redacției: Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Există precedente favorabile în jurisprudența UE, așa cum este decizia favorabilă Suediei din decembrie 2015, dacă nu mă înșel. Așa că se poate… Iar calea jurisdicțională nu împiedică deloc negocierile și continuarea demersurilor la JAI (Nota redacției: Consiliul Justiție și Afaceri Interne), este complementară acestora și pune presiune suplimentară pe Austria, statele membre și pe Consiliu și poate fi retrasă oricând, dacă se ajunge la o soluție favorabilă la JAI. Atenție, însă: termenul de depunere este de 2 luni de la data actului JAI contestat, adică cel târziu la 8 februarie 2023! Mai este încă timp de a acționa”, a scris senatorul Titus Corlățean pe pagina sa de Facebook.
Parlamentarul îi îndeamnă pe reprezentanții Guvernului României să reflecteze rapid și să acționeze în consecință. Ba mai mult, a mai spus Corlățean, s-ar putea reflecta și asupra daunelor care ar putea fi cerute.
Dâmboviţa
O nouă săptămână cu alegeri în filiale PSD Dâmbovița

Încă un sfârșit de săptămână plin pentru conducerea PSD Dâmbovița. Liderul Organizației, Corneliu Ștefan, s-a aflat în Găești, Cobia, Șelaru, Vișina, Mogoșani, Ludești, Hulubești, Valea Mare, Crângurile și Gura Foii, unde s-au desfășurat conferințele de alegeri ale structurile de conducere a filialelor locale ale Partidului Social Democrat.
După cum a precizat președintele Corneliu Ștefan, fiecare organizație locală a PSD Dâmbovița are propriile obiective, dar direcția este aceeași: echipe unite, oameni aproape de comunități și muncă susținută.
La Găești a fost ales lider al filialei social democrate Alexandru Iorga. La Cobia – Marin Manda, Șelaru – Matei Gheorghiță, Vișina – Jean Aurelian Istrate și la Mogoșani – Alexandru Petre.
„Fiecare echipă a analizat ceea ce a făcut până acum și am stabilit împreună prioritățile pentru perioada următoare. Rezultatele depind de munca pe care o facem, zi de zi, în fiecare localitate”, a adăugat prim-vicepreședintele PSD la nivel central, Corneliu Ștefan.
Filiala PSD Ludești este condusă de Florin Dobra. La Hulubești, Valea Mare, Crângurile și Gura Foii, organizațiile PSD sunt conduse de primarii Ion Cursureanu, Ion Constantin Miu, Costin Ionuț Barbu și Radu Nicolae Georgescu.
„Îi felicit pe toți și le doresc mult succes. Sunt sigur că echipele PSD Dâmbovița vor fi și mai prezente și la fel de implicate în viața comunităților lor. Continuăm conferințele de alegeri în toate organizațiile din județ. Ne întâlnim cu oamenii, formăm echipe și stabilim împreună ce avem de făcut pentru viitoarele alegeri locale”, a transmis Corneliu Ștefan.
Dâmboviţa
Senatorul Ciprian Iacob îi răspunde fostului prim-vicepreședinte AUR, Marius Lulea: Eu nu sunt de vânzare! Nu girez cabinetul Luca Niculescu!

Terminați cu manevrele, domnule Lulea! Aveți minimul bun simț să nu mai sabotați echipa noastră, dacă tot ați abandonat această luptă – este răspunsul pe care i l-a dat senatorul AUR Dâmboviţa, Ciprian Constantin Iacob, fostului prim-vicepreședinte al partidului, Marius Lulea, care a trimis, vineri – 9 octombrie 2026, un mesaj identic parlamentarilor Alianței pentru Unirea Românilor.
Lulea a fost exclus săptămâna trecută din formațiunea condusă de George Simion, fiindcă a încercat se pare să schimbe direcția partidului, în sensul de a fi votat Guvernul Luca Niculescu.
„Eu nu sunt de vânzare! Demnitatea mea nu se negociază! Nu girez cabinetul Luca Niculescu, exact cum am refuzat să susțin și guvernul Veştea şi guvernul Mureşan”, a mai scris senatorul Ciprian Iacob, ca răspuns la mesajul trimis de Marius Lulea.

ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 2 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 6 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 5 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!
ADMINISTRAŢIEacum o ziPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile


























