Connect with us

ACTUALITATE

Sute de lalele furate din rondurile amenajate de Primăria Târgoviște. Făptașii sunt din Răcari

Publicat

pe

Hoții care, de câteva zile, răreau sistematic rondurile cu lalele amenajate de Primăria Târgoviște au fost prinși în flagrant noaptea trecută, cu ajutorul sistemului de monitorizare video. Indivizii, șase la număr, bărbați și femei deopotrivă, sunt de fel din Răcari și au venit în Târgoviște cu o dubiță, mai multe nopți la rând, special pentru a fura lalele, pe care le-au vândut apoi unei florării din București. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 10.000 de lei.

Odată cu instrumentarea acestui caz, s-a constatat că există mai multe persoane care sustrag flori din spațiile verzi, este adevărat, cele mai multe se limitează la câteva fire, dar fapta rămâne. Tuturor, primarul Daniel Cristian Stan le-a transmis un mesaj foarte clar astăzi, 26 aprilie 2023: Nu furați, că se vede!

„Sper să nu se mai întâmple. Aproape tot orașul, pe ceea ce înseamnă spațiile publice, este monitorizat video și chiar nu cred că merită să săvârșești o infracțiune. Să vii de la Răcari cu o dubă să furi flori din Târgoviște ca să le duci unei florării din București, cât profit poți să ai?! Azi-noapte au fost prinși, au fost luați de Poliție, noi ne vom constitui parte civilă și vor ajunge în fața unui procuror… S-au ales cu dosar penal pentru furt calificat și cu obligația de reparare a prejudiciului”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite