REPORTAJ
Jurnal de Rhodos (IV). Am fost acolo unde Marea Egee se îmbrățișează cu Mediterana

Ne-am propus să facem turul insulei. Și l-am realizat. Ușor. Fără să întâmpinăm niciun obstacol. La ora 09:00, eram în fața centrului de închiriat autoturisme „Marathon”, aflat peste drum de hotelul „Nafsika” unde suntem cazați. Despre serviciile oferite de această unitate ce ne este „casa” voi povesti, sincer, mai târziu. Cu multă plăcere! Unii, pe forumurile de turism, pe Facebook, o tot dau înainte cu ghinioanele pe care le-au avut în Grecia. Noi am fost de multe, multe ori și niciodată nu ne-am confruntat cu vreo problemă, oricât de mică. Nici acum.

Revin la turul insulei. Autoturism Citroen C3, cu toate dotările, închiriat cu 45 de euro pentru întreaga zi. O fată drăguță foc ne-a pus în temă cu toate obligațiile. Totul a durat sub 10 minute. Fără nicio garanție, fără alte chichițe comerciale ascunse. Ne-am urcat în mașină și am plecat. Turul insulei Rhodos, de la nord la sud, pe coasta de est, apoi, de la sud la nord pe coasta de vest. Distanța parcursă: circa 230 km. 12 litri de benzină consumați. Trafic aglomerat, în zona orașului. Apoi, pe măsură ce ne-am îndepărtat de zona urbană, se circula lejer, cu un deosebit respect pentru regulile rutiere.

Prima oprire, la plaja Anthony Quinn. Un golf minunat, cu ape liniștite și de o limpezime ca de cristal. În zonă, mulți turiști. Se făcea plajă, dar și scufundări. Doritorii puteau îmbrăca, contra cost, costumele de scafandru și erau inițiați în tainele coborâtului în liniștea adâncurilor mării.
În zonă, câteva taverne. Să nu vă speriați! Prețurile la preparatele culinare și băuturi erau acceptabile. Nu am servit masa aici, dar le-am consemnat statistic. Gyros plate – 14 euro, souvlaki – 13 euro. Bere între 3,5 și 6 euro. Cine voia fructe de mare sau alte delicatese cu iz exotic, plătea mai mult, dar nu peste 22-23 euro porția. Asta pentru cine se teme de prețuri!
Povestea spune că renumitul actor Anthony Quinn s-ar fi îndrăgostit de această zonă. Intenția lui era să cumpere o porțiune de teren în frumosul golf, dar cererea nu i-a fost satisfăcută de reprezentanții insulei și s-ar fi supărat. Da. Povești. Poate adevărate… Poate, nu.

Ne-am urcat în autoturism și am pornit din nou la drum. Următoarea țintă a itinerarului nostru: „Seven Springs” (Șapte Izvoare). Avem și noi în România, în Bucegii din Dâmbovița, 7 izvoare , poate mai adevărate și mult mai impresionante decât cele de pe Rhodos. Diferența este că grecii știu să își vândă marfa, să atragă, să ia ochii turistului și noi, nu. Zona acestor izvoare plăpânde este curată. Amenajată simplu, dar practic.

În perimetru, câteva spații comerciale și un restaurant. De asemenea, toalete publice îngrijite și cu zero taxă. Deși te aflai oarecum în pustietate, prețurile la taverna de la „Seven Springs” erau mai mici ca la orice terasă din centrul Bucureștiului sau, de ce nu, de la Târgoviște. Le înșir, fiindcă rostul acestui jurnal nu este să facem doar literatură, ci să venim cu argumente, cu elemente care să îi ajute și pe alții care își propun să ajungă în Rhodos. Coffee frappe: 2,5 euro, frappe ice cream: 4 euro, fresh juice: 3 euro, expresso: 1,5 euro, cappuccino: 2,5 euro, draught beer, 400 ml: 3 euro. Cocktail-uri de toate combinațiile până în 7 euro.

Turiști, cu nemiluita. Coadă la făcut poze la un soi de cascadă. De fapt, era vorba despre o amenajare hidrotehnică. Un mic baraj, la un lac care acumula apele din zonă. A, și un tunel de peste 100 m, pe care îl parcurgi dacă vrei să eviți urcușul prin pădure!
Asta este, grecii știu să pună în valoare orice colțișor care are un element de inedit! Și ține. Dacă ai până acolo drumuri bune, ceva servicii, nu multe, dar cele esențiale, și ospitalitate, reușești.
Am plecat mulțumiți de la cele „7 izvoare” grecești, gândindu-ne, amar, la ale noastre, care cam zac în nepăsare, cu tot cu apa lor nemuritoare.

Am pornit spre Lindos, perla Rhodosului. Traseu de circa 20 de kilometri. Drumul șerpuiește pe înălțimile munților străjuiți de mare. Din loc în loc, taverne, resorturi turistice, stații peco.
Am ajuns la Lindos. De departe, pe vârful colinei în jurul căreia se desfășoară așezarea cu case albe, se află încă o cetatea a cavalerilor ioaniți. În Lindos, nu poți intra cu mașina. O lași în parcarea special amenajată, la circa 300 de metri de sat, și coborî cu piciorul sau cu autobuzul pus special la dispoziție pentru turiști. Prețul călătoriei pe traseul de câteva sute de metri este 0,50 euro. De cum intri, ești întâmpinat de un bazar în toată regula, șerpuind pe toate străduțele de la baza dealului. Efigia de bază a zonei: măgărușul. Imaginea blândă a animalului folosit de greci într-o serie de activități trona pe mai toate tipurile de suvenire, de la ceșcuțe și pahare până la tricouri și prosoape.

Într-un loc special amenajat, localnicii așteptau lângă măgarii lor, care aveau șeile puse în spate, turiștii. Pe cei mai comozi sau doritori de alte tipuri de senzații! Contra cost, te urcai pe măgăruș și puteai face turul așezării până la cetate. Nu prea era aglomerație. Mulți turiști spuneau din start că măgărușii nu ar trebui să fie exploatați în acest mod.
Da. Mergem mai departe! Prasonisi. În sudul insulei Rhodos. Aici, se produce un spectacol natural facscinant. Este locul în care Marea Egee și Marea Mediterană se îmbrățișează. Se contopesc. Este minunat. Stai pe o fâșie de nisip între cele două mări. Una – liniștită. Mediterana. Cealaltă – agitată. Egeea. Aici se adună pasionații sporturilor nautice. Din toată Europa șinu numai! Curenții de aer, valurile sunt propice pentru ski nautic cu parapanta, veliere etc.

Spectacolul sărutului dintre cele două mări poate fi văzut mai bine de pe o colină aflată mai în sud. Spre regretul nostru, nu am mai ajuns acolo. Timpul nu ne-a permis. Poate altă dată! Și aici sunt câteva restaurante, taverne. Grecii exploatează orice oportunitate. Prețuri în sudul insulei, acolo unde se unesc marile, aproape la fel ca în exemplificările de mai sus. Tare, nu?
Am plecat de la Prasonisi, promițând celor două impresionante și frumoase mări că vom reveni. Pe traseu, am oprit la taraba unui producător local. Avea frumos etalate la șosea, miere la 3 euro borcanul, dulcețuri din citrice, plante medicinale, condimente, legume, fructe și soumo, un fel de palincă grecească. 5 euro sticla de 200 ml. Am cumpărat un pepene. 1 euro kilogramul. Mulțumit, bătrânul grec ne-a omenit cu un păhărel de soumo.

Încă o cetate a Ioaniților. Monolithos. Impresionant. Să construiești o asemenea citadelă în vârful unei stânci. Asta cu o 1.000 de ani în urmă! Cine ar mai face așa ceva în lumea comodă și superficială din ziua de azi? Nimeni. Am admirat edificiul de la distanță și am plecat spre Embonas. Ne era foame. Am auzit că în acest sătuc se mănâncă bine. Încă 25 de kilometri parcurși. Am servit masa la taverna „Maroullakis”, considerată de turiști intre cele mai bune din localitate.

Am mâncat friptură de miel cu garnitura aferentă: 14 euro și am băut o bere la 500 ml cu 3,5 euro. De asemenea, am mai comandat paste bolognese – 8,5 euro și souvlaki, la fel, cu garnitură – 9,5 euro. Ne-a rămas și pentru cățelușul patroanei unui magazin de suvenire din apropiere, care își făcea veacul pe sub mesele restaurantului, și pentru o pisică… ceva mai mofturoasă.

După masă, am plecat spre Rhodos. Vreo 40 de kilometri, parcurși în liniște, echilibrat, fără evenimente. A fost o călătorie plăcută. O experiență inedită. Am parcurs o insulă încărcată de istorie, de tradiții, cu oameni senini, primitori și interesați ca despre ei să rămână amintiri plăcute.
Mulțumim „Marathon” pentru promptitudine, seriozitate, simplitatea procedurilor și excelentul parc de autovehicule din dotare!
ACTUALITATE
Istorie, tradiție, prezent și continuitate la „Ziua ghimpățenilor de pretutindeni”

„Ziua ghimpățenilor de pretutindeni” a reprezentat o îmbinare frumoasă a culturii, a credinței strămoșești și tradițiilor locale cu sportul și alte activități menite să aducă laolaltă întreaga comunitate, să contribuie la consolidarea acelui ideal intitulat statornicie.
Mentorul acestui șirag de evenimente a fost, ca de obicei, primarul Marius Caravețeanu, care, prin toate acțiunile întreprinse de-a lungul timpului, a sădit în sufletele oamenilor și în special al tinerilor sămânța iubirii de casă, de locurile natale, de vraja care compune tot acest areal numit acasă.
Sărbătoarea ghimpățenilor, dar nu numai a lor, ci a întregii comunități care respiră sub numele de Răcari, a debutat, așa cum este frumos, creștinește, cu evlavie și credință, în locul numit „Fântâna Fetii”, unde localnicii s-au adunat pentru a participa la slujba de resfințire a acestui dar dumnezeiesc, simbol al vieții, al identității, credinței și continuității. „Fântâna Fetii”, așa după cum a precizat primarul Marius Caravețeanu, dăinuie și potolește setea oamenilor de pe la 1628.
„Am avut bucuria de a participa la resfințirea acestui loc încărcat de istorie și spiritualitate, un moment deosebit care ne-a adus împreună pentru a cinsti trecutul și pentru a transmite mai departe valorile care ne definesc comunitatea. Fie ca Fântâna Fetii să rămână și de acum înainte un reper al memoriei locale, al tradiției și al legăturii dintre generații”, a spus primarul Marius Caravețeanu.

Și pășind, așa, domol, cu inimile deschise pe drumul istoriei și dăinuirii pe aceste minunate meleaguri de câmpie, suflarea comunității s-a strâns apoi în inima satul, unde s-a oficiat slujba dedicată Eroilor Neamului Românesc și s-a celebrat totodată, prin pioșeniei, discursuri adecvate și scurte momente artistice, 454 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Sărbătorea a continuat pe stadionul local, unde verva, voia bună și spiritul competițional s-au omogenizat bine cu prietenia, apropierea dintre generații, respectul, încrederea și speranțele de mai bine. Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a acordat ghimpățenilor de pretutindeni premii speciale, cum a zis el, oamenilor care fac cinste comunității.

„În cadrul festivității de premiere, un moment aparte a fost dedicat celor mai vârstnici membri ai comunității noastre, oameni care au fost martori ai istoriei și care, prin viața, munca și experiența lor, reprezintă adevărate repere pentru generațiile de astăzi”, a precizat edilul.
Au fost omagiați, cu respect și plecăciune pentru statornicie pe aceste meleaguri, pentru faptul că au bătătorit și frământat cu mâinile și picioarele lor pământul aceasta dintre ape și păduri, Dumitru Nicolae (98 de ani), Radu Elena (93 de ani), Voicu Ion (92 de ani), Rizea Elena (92 de ani), Gheorghe Verona (92 de ani), Marin Niculae (91 de ani), Tănase Gheorghe (91 de ani), Drăgoi Ioana (91 de ani), Dumitru Leanca (91 de ani) și Marin Ioan (90 de ani).

Au fost răsplătiți și fiii acestui sat care, prin activitatea, performanțele, implicarea, spiritul civic și inițiativa cetățenească de care au dat dovadă, contribuie la dezvoltarea și promovarea imaginii localității Ghimpați. Șerban Victor pentru inițiativa cetățenească adusă în sprijinul comunității. Tinerii campioni mondiali la Kinbox Patrik-Alexandru Dumitru și Albert Ioan Dumitru, Tănase Răducu-Marian pentru performanța deosebită obținută în cadrul concursului „DKO – Dâmbovița Kendama Open”. Mugurel domnului Lemnaru pentru implicarea și efortul depus în întreținerea bazei sportive,. Bogdan Lemnaru pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea columbofilă, precum și câștigătorilor competiției „Cupa Pescarului Ghimpățean”.
„Prin această festivitate, am dorit să aducem în prim-plan oamenii care, fiecare în felul său, contribuie la dezvoltarea comunității și reprezintă un exemplu de implicare, perseverență și atașament față de Ghimpați”, a mai adăugat primarul Caravețeanu.

A urmat un program de demonstrație de Judo susținută de membri „ACS GANI”. Luptătorii de la „Albert Badea Academy” au oferit publicului un moment plin de energie, disciplină și spectacol sportiv. Spectatorii au avut ocazia să urmărească o suită de exerciții demonstrative care au evidențiat disciplina, concentrarea, respectul și spiritul de echipă, valori esențiale ale artelor marțiale.
„Programul a cuprins demonstrații de freestyle kickboxing, reprize de sparring și exerciții de autoapărare, prin care sportivii și-au prezentat abilitățile tehnice, pregătirea fizică și spiritul competitiv”.
Prestația sportivilor a fost apreciată de publicul care a.urmărit cu interes și entuziasm fiecare moment al demonstrației. Nu a lipsit din purpuriul demonstraților renumitul sport urban Kendama. Tinerii practicanți au scos în evidență îndemânarea, concentrarea, coordonarea și creativitatea necesare pentru execuția unor trick-uri impresionante.
Nu putea lipsi de la „Ziua ghimpățenilor de pretutindeni” concursul de skandenberg, bazat pe forță, ambiție și fair-play. Competiția s-a desfășurat sub coordonarea campionilor Radu Valahu și Sergiu Țecu, care au contribuit la organizarea unui eveniment apreciat de concurenți și spectatori deopotrivă.
A venit și rândul sportului rege, fotbalul. O partidă consumată într-o atmosferă de fair-play și voie bună.
„Prin astfel de competiții, promovăm mișcarea, spiritul de echipă și bucuria de a petrece timp împreună în cadrul unei sărbători dedicate comunității”, a mai spus Marius Caravețeanu.
Nu a lipsit tradiționala tombolă a „Zilei ghimpățenilor de pretutindeni la”! Participanți norocoși au plecat acasă cu premii oferite de organizatori și sponsorii generoși. Câștigătorii tombolei au fost Apostolache Alexandra – televizor 127 cm, Cristea Emanuel – mașină de spălat, Papaghiuc Emilia – frigider. Dumitru Albert și Patrik, o mașină de tuns. Ivan Valentin, un cuptor cu microunde.
ACTUALITATE
Dinu Mititeanu la 87 de ani, o legendă a verticalității, o lecție despre pasiune și rigoare

Astăzi – 13 mai 2026, Dinu Mititeanu, una dintre cele mai emblematice figuri ale montanismului românesc, împlinește venerabila vârstă de 87 de ani. Recent, Dinu Mititeanu, care are un palmares impresionant ca alpinist și o contribuție fundamentală la formarea unei veritabile „culturi a muntelui” în România, a fost omagiat în cadrul Caravanei Festivalului de Film Montan la Cinema Muzeul Țăranului. Parcursul lui Dinu Mititeanu reprezintă o lecție de viață despre pasiune, rigoare și longevitate. O poveste care continuă să inspire generații de tineri exploratori!
Școala Muntelui la București: Lecții de siguranță și supraviețuire la Alpin Film Festival
Cum se transformă pasiunea pentru înălțimi într-un mod de viață sustenabil într-o epocă a vitezei și a informației instantanee? Aceasta a fost tema centrală a dezbaterii în debutul Caravanei Alpin Film Festival la București, eveniment ce marchează cea de-a 11-a bornă în istoria festivalului-mamă.
Pe 19 aprilie 2026, Cinema Muzeul Țăranului a devenit punctul de întâlnire al civilizației montane. Prima ediție a caravanei în Capitală a reunit filme, cărți și mărturii care promovează patrimoniul cultural și spiritual al muntelui. Sub coordonarea moderatorului Dan Burlacu, invitații speciali au oferit publicului un ghid autentic de etică și pregătire: Dinu Mititeanu, montaniard veteran care, la vârsta de 86 de ani, continuă să fie un reper de vitalitate, și Adrian Laza, primul român care a reușit să finalizeze toți cei 14 optmiari ai planetei.
Muntele se mănâncă cu lingurița, nu cu polonicul
Întrebat despre secretul unei ascensiuni reușite în era internetului, Dinu Mititeanu a oferit un răspuns cu claritatea unei lecții de viață: „Mersul pe munte este ca o școală. Nu poți intra de la grădiniță direct la liceu sau facultate.Întâi înveți literele, apoi cuvintele și abia la final compunerile”. Invocând principiul lui Emilian Cristea, ”Muntele se mănâncă cu lingurița, nu cu polonicul”, acesta a subliniat că muntele trebuie abordat cu răbdare. ”Antrenamentul pentru mersul pe munte este mersul pe munte”.

Sursa foto: Ramona Müller
Echilibrul și disciplina l-au ajutat pe Dinu Mititeanu să parcurgă crestele în condiții extreme, inclusiv ierni la -22 ̊C. „Se poate dormi iarna în cort dacă ai echipamentul potrivit și izopren bun”, a explicat acesta, oferind detalii despre gestionarea temperaturii interioare prin metode practice. Experiența sa, acumulată în decenii de activitate, este acum un reper pentru peste 65 000 de cititori ai blogului său, demonstrând că sfaturile verificate în teren rămân cea mai căutată resursă.
Mentoratul și rigoarea antrenamentului
Adrian Laza a completat perspectiva siguranței prin prisma experienței la mare altitudine. Pentru alpinistul care a bifat toate marile vârfuri ale lumii, planificarea este vitală. „Trebuie să gândești cu zece etape înainte. Planificarea este esențială”, a afirmat acesta, insistând asupra mentoratului și a practicii directe alături de oameni experimentați.
Dincolo de entuziasm, Adrian Laza a evidențiat rigoarea pregătirii fizice:
Managementul caloric: Gestionarea celor 3000 de calorii necesare pentru zece ore de efort și evitarea crampelor.
Musculatura specifică: Importanța acumulării diferenței de nivel în detrimentul antrenamentelor de viteză.
Luciditatea tehnică: Stăpânirea colțarilor, a pioletului și a tehnicilor de cățărare pe gheață pentru a acționa corect în situații-limită.
Renumitul alpinist a reamintit un adevăr statistic crucial: majoritatea accidentelor au loc la coborâre, după explozia de adrenalină de pe vârf, fapt ce impune o raționalizare strictă a resurselor până la finalul expediției.
Muntele ca formă de fericire
Dialogul a atins și latura umană a performanței. Dinu Mititeanu a vorbit despre filmul Hoinar prin Munți, realizat de Cosmin Dumitrache, care surprinde pasiunea pentru viață prin schi, alpinism și drumeții. „Muntele oferă, înainte de toate, bucurie. Muntele este un spațiu al fericirii”, a concluzionat acesta, evocând și viața împărtășită de peste 25 de ani alături de partenera sa, Marlene Mititeanu. Cu sinceritate și umor, acesta a povestit că a renunțat la mai multe relații în tinerețe pentru că respectivele partenere nu înțelegeau această chemare. Despre a doua sa soție a spus simplu: „Ea m-a descoperit pe mine.” Deși mulți credeau că diferența dintre ei va destrăma relația, cei doi au așteptat patru ani înainte de a se căsători și, de atunci străbat împreună munții devenind un exemplu de urmat.
Adrian Laza a adus în discuție respectul pentru cultura locului, povestind cum învățarea limbii nepaleze i-a facilitat apropierea de șerpași și înțelegerea spiritului himalayan dincolo de simpla performanță sportivă.
Seara Caravanei Alpin Film Festival a demonstrat că relația autentică cu muntele se construiește prin respect, pregătire și o profundă educație interioară. Într-un univers în care fiecare cadru cere curaj, muntele rămâne o formă de verticalitate care se învață pas cu pas.
Cultura verticalității
Păstrând tradiția celor 11 ani de existență, Alpin Film Festival a ajuns pentru prima dată la București pe 19 aprilie 2026. Această primă ediție a caravanei în Capitală, găzduită de Cinema Muzeul Țăranului, s-a conturat ca o extensie firească a celui mai important festival de film montan din țară. Muntele s-a manifestat plenar prin forța imaginilor și a documentarelor, fiind onorat totodată prin memoria și efortul celor care au clădit, în timp, o autentică cultură a verticalității.
Mihai Ogrinji, președintele Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România și redactor-șef al revistei România pitorească, a evidențiat personalitatea lui Dinu Mititeanu, considerat unul dintre cei mai importanți alpiniști și promotori ai turismului în natură. Autor al unor volume de referință pentru literatura montană românească, Dinu Mititeanu a marcat generații întregi de împătimiți altitudinii prin cărți devenite repere. Anul acesta se împlinește un deceniu de la apariția volumului „Chemarea muntelui”, carte care a deschis seria celor șase volume publicate în Colecția Verde a editurii România pitorească — o colecție devenită simbolică pentru cei care împărtășesc spiritul ascensiunii din România. Ultimul volum din această serie este Prin Alpi și prin lume…
Trei ani mai târziu apărea Hoinari prin munți, titlu care avea să traverseze timpul și să fie preluat inclusiv de filmul realizat de Cosmin Dumitrache, unul dintre numele importante ale cinematografiei montane românești. Într-un univers în care fiecare cadru cere curaj, asumare și rezistență, Cosmin Dumitrache pare să transforme viața în film și filmul în viață, urmărindu-și personajele până aproape de limita dintre aventură și destin.

Sursa foto: Ramona Müller
Mihai Ogrinji a rememorat începuturile propriilor experiențe jurnalistice, din anul 1981, când a lucrat alături de Nae Popescu, considerat cel mai renumit cartograf al spațiului carpatic, și de alții apropiați de universul înălțimilor „prin structură sufletească și intelectuală”. În viziunea sa, muntele a fost înțeles, de-a lungul timpului, de trei mari categorii de oameni: ciobanii, anahoreții retrași (pustnicii) în singurătatea stâncăriilor și intelectualii. „Cine iubește muntele are deja o latură intelectuală aparte”, a spus Mihai Ogrinji, sugerând că apropierea autentică de munte presupune nu doar rezistență fizică sau fascinație pentru peisaj, ci și o anumită profunzime interioară, o disponibilitate pentru reflecție, liniște și cunoaștere.
Dinu Mititeanu, evocând anii tinereții, și-a amintit de perioadele în care venea câte cinci-șase zile la Brașov pentru a viziona filmele aduse de Dan Burlacu. „Cine iubește muntele trebuie să îl iubească și cu picioarele, și cu sufletul. Trebuie să citească despre munte, să vizioneze filme despre munte și să scrie despre munte”, a afirmat acesta. Renumitul montaniard a vorbit și despre responsabilitatea celor care acumulează experiență în munți și aleg să o împărtășească prin scris. L-a oferit drept exemplu pe Ionel Coman, care, deși inginer de profesie, a scris opt cărți inspirate din lumea înălțimilor.
„Dacă scrii, unii spun că te lauzi. Dacă nu scrii și păstrezi totul doar pentru tine, atunci ești considerat egoist”, a remarcat Dinu Mititeanu. „În momentul în care am simțit că am ceva de spus despre munte, am început să scriu articole. De aproape treizeci de ani public în fiecare număr al revistei România pitorească, din dorința de a oferi bucurie peste bucurie. Mulți s-au însorit prin blogul meu și prin articolele mele”, a adăugat nomadul crestelor.
Povestind despre experiența filmului Hoinar prin Munți, realizat de Cosmin Dumitrache mărturisește cu o sinceritate lipsită de emfază: „Când ne–a abordat Cosmin, nu știam că vom ajunge aici. Noi am umblat pe munte într-o vreme în care nu exista internetul. Credeam că vom fi doar niște figuranți în filmul lui. Dar a ieșit un film despre pasiunea unor oameni pentru munte și, până la urmă, despre viață.” Cu umor, Mititeanu a adăugat că „figuranții nu au voie să dea sfaturi regizorului”, subliniind că fiecare cineast are propria sa viziune artistică. În același timp, a apreciat felul în care filmul surprinde multiplele forme prin care el și soția lui, Marlene, practică schi, via ferrata, alpinism, ciclism montan sau simple drumeții.
Seara aceasta a conturat muntele (și) ca formă de verticalitate interioară. Publicul a descoperit oamenii care își păstrează vie curiozitatea, libertatea și puterea de a privi lumea cu uimire, chiar și după mii de kilometri de poteci, după mult frig, ascensiuni și întoarceri. Poate tocmai în asta rezidă forța unor astfel de întâlniri, în capacitatea lor de a păstra vie bucuria drumului și de a transforma experiența muntelui într-o formă de memorie comună, culturală și profund umană.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 6 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 5 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
Dâmboviţaacum 3 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum 6 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă























