POLITIC
Noul ambasador al Republicii Peru în România, vizită de prezentare la Senatul României

Senatorul Titus Corlățean l-a primit, săptămâna trecută, pe Félix Ricardo Americo Antonio Denegri Boza, ambasadorul Republicii Peru la București. Diplomatul a sosit la președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României într-o vizită de prezentare, cu ocazia începerii mandatului său.
„Cei doi oficiali au subliniat interesul comun în consolidarea nivelului relațiilor bilaterale bazate pe sistemul de valori democratice similar ale celor două state, pe necesitatea respectării fundamentelor dreptului internațional și multilateralismului, al principiilor de suveranitate și integritate teritorială, precum și pe o moștenire latină comună.
Senatorul Titus Corlățean a arătat importanța explorării cooperării în domenii precum noile tehnologii, IT, cyber-defence alături de domeniile tradiționale, accentuând potențialul nevalorificat al relațiilor dintre România și Republica Peru, în contextul Acordului de liber schimb dintre Statele membre UE și Peru, Columbia și Ecuador.
Președintele Comisiei pentru politică externă a salutat poziția principială a Republicii Peru de condamnare fermă a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a exprimat aprecierea pentru angajamentul privind cooperarea în plan multilateral, menționând în context, procesul în curs al celor două țări pentru aderarea la OCDE”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale!

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu atrage atenția că țara este pândită de pericolul extremismului. Spune parlamentarul, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că, mâine-poimâine, extremismul ne va obliga să ne punem tabloul lui Călin Georgescu sau al lui George Simion prin instituții, ca în Epoca de Aur. Secretarul general al PNL Dâmbovița suține că patriotismul cu forța este începutul oricărui regim dictatorial.
„În timp ce își negociază funcții și influență în stat, AUR încearcă să împingă în Parlament proiecte specifice regimurilor autoritare. Vorbim despre un derapaj: un proiect legislativ care propune amenzi drastice, de până la 10.000 de lei, pentru oficialii care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului, impune cerințe stricte în școli și dă directive clare televiziunilor și radiourilor private despre ce trebuie să difuzeze.
Această abordare este una tipică regimurilor autoritare. Istoria ne-a arătat deja unde duc astfel de măsuri. România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale! În țara asta s-a făcut pușcărie pentru libertate și s-a murit la Revoluția din ’89 tocmai pentru ca niciun stat să nu ne mai spună ce să gândim, ce să simțim sau ce să executăm la ordin”, a precizat Aurelian Cotinescu, deputat PNL Dâmbovița.
Parlamentarul consideră, pe bună dreptate, că respectul față de simbolurile naționale și față de țară nu se obține prin coerciție, frică și amenzi.
„Statul trebuie să își câștige respectul cetățenilor prin responsabilitate, bună guvernare și prin educație făcută cum trebuie în școală, nu prin obligativitate absurdă”, a mai transmis deputatul Aurelian Cotinescu.
POLITIC
Senatorul Titus Corlățean protestează față de USR care a reluat expresia nazistă „ciuma roșie”

Senatorul PSD Titus Corlățean a luat poziție împotriva reprezentanților USR, care au început să folosească din nou în declarațiile politice antiPSD formula de exprimare „ciuma roșie”. A precizat Titus Corlățean că astăzi a fost împiedicat în plenul Senatului să definească acest termen, care nu este o expresie inventată în politica românească.
„Este traducerea unei formule folosite de propaganda nazistă — Rote Pest — parte dintr-un mecanism de ură publică fundamentat ideologic, care s-a împletit cu ura rasistă, antisemită. Consecințele acelei retorici le știm cu toții. Crimele împotriva umanității comise în cel de-al Doilea Război Mondial de regimul nazist german”, a mai spus senatorul Titus Corlățean.
Mai adaugă președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României că liderii USR reiau această formulă nazistă și își asumă o responsabilitate politică gravă. Și, foarte probabil, una juridică, de natură penală!
A mai spus Titus Corlățean că s-a adresat in acest sens și Parchetului General pentru a interveni în respectarea legalității și în acest domeniu al exprimării. Deocamdată, așteaptă să i să răspundă.
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum 23 de orePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 7 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 4 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 6 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























